Tag Archive | copilarie

Prietenii copilăriei mele

Care este primul meu cel mai bun prieten? Aș fi tentată să spun Rexi, câinele familiei! Îi împărțeam jumătate din tot ce aveam: un codru de pâine, o eugenie, un măr, ciotoiul de pui, chiar dacă uneori eram mustrată și nu înțelegeam ce au ei, adulții, de împărțit cu mine. Mă jucam cu el în fel și chip: „prinselea”, „de-a calul”, îl băteam cu zăpadă, ne fugăream reciproc, ne hârjoneam și uite-așa am crescut amândoi, la casa bunicii. 

Read More…

La sat, pe-nserate!

Când eram de-o şchioapă, vacanţa era la mămaia, departe de temele de vacanţă, de învăţătorul dur, de betoane şi “Ţară, ţară vrem ostaşi” din jurul blocului. Era mai mult decât puteam visa şi nu aveam nevoie de altceva. Creşteam cu mâncare din grădină gătită taman din viul nopţii de bunica grijulie. Mâncam numai la masa de lemn din bătătură, iar pe-nserate ne-așezam pe bușteni la taclale. Acum făceam planuri pentru a doua zi, se împărțeau sarcinile, se ascuțeau secerile și coasa, iar câinele lătra de mama focului când auzea vrăbiile venite la furat de grâne. 

Read More…

Duminica de poveste: dulceaţa copilăriei

A fost odată ca niciodată o bunicuță care se trezea cu noaptea-n cap ca să coacă turte şi colaci şi trebăluia dânsa cât îi ziua de lungă ba pe bătătură, ba pe câmp, chit că era arșiță de luna lui cuptor sau vreme rea. La sat “nu e timp de hodină“, căci întotdeauna se găseşte ceva de făcut: ba arat pământul, ba plivitul viei, ba sădit răsaduri, ba hrănitul orătăniilor, ba mers la strâns de fân ori la cules de struguri sau făcut dulcețuri şi multe murături. 

Read More…

Duminica de poveste: noaptea Sânzienelor

La sat nu numai timpul trece după alt ceas, dar şi tradițiile locului îşi păstrează cursul şi farmecul după orânduiala din bătrâni. Aici ziua nu începe niciodată după ora opt, ci undeva la ora cinci, cum se crapă de ziuă. Aici până şi sărbătorile încep dimineața devreme, iar farmecul lor nu stau numai în a mânca (şi oricum neapărat la masa aceea joasă şi rotundă din bătătura lui Moromete) cu bunici, nepăţi şi strânepoţi împărţind un codru de mămăligă zdravăn, ci cu mersul la biserică, aprinsul lumânărilor şi pomenitul celor veşnici, iar ale guri vin abia după ce sufletul e premenit.

Read More…

Răsfoind file din poveste

Mi-e frică de trecerea timpului, căci acest  luptător neînfricat se luptă cu amintirile şi le învinge, aruncâdu-le în cotloane de mine uitate. Mi-e frică să nu-mi uit copilăria, adolescenţa, studenţia şi clipele frumoase, mi-e frică şi-mi iscălesc manifestul împotriva uitării cu cerneală pe o foaie volantă.

Nu-mi mai ajunge explicaţia “las’ că mai ai timp!“, mă afund tot mai mult în visare şi-ncerc să-mi amintesc. Ahh, de mi-aş aminti, măcar ceva, totul pare uitat, deşi de fiecare dată-mi spuneam “aşa ceva n-am să uit niciodată“.

Read More…

De ce scriu?

Acum șaisprezece ani am învățat să ţin condeiul în mână, îl țineam atât de apăsat încât degetele mele luau forma şi seva lui, căci pete de cerneală-mi acopereau pielea mâinilor. Învățasem să scriu dinainte de a începe școala dintr-o ambiție necunoscută sau poate din plăcerea pe care o vedeam pe chipul mamei când scrijeleam cu o bucată de cretă litere şi cuvinte simple pe asfaltul din faţa blocului.

Read More…

Dragă copilărie…

Copilărie unde te-ai ascuns cu alaiul tău de râsete, jocuri şi giumbușlucuri? Unde eşti? De ce te ascunzi? Doar colbul de pe poze şi câteva amintiri schiţate undeva în memorie ne mai leagă…îmi lipseşti!

Sursă foto: http://adryme.eu/

Sursă foto: http://adryme.eu/

Read More…

Amintiri din copilărie

“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele”, la casa bunicilor, la vatra cuptorului pe care cozonacii îşi trăgeau sufletul după ce se rumeneau, la bunicul care, mereu când venea acasă, îmi aducea bomboane şi mă sălta în sus când mă vedea, la pisoiul meu după care am plâns crezând că nu-l voi avea niciodată, la jocurile copilăreşti de la care nu lipseam nici în zilele de sărbăoare, “parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci!”. Read More…

În aşteptarea lui Moş Nicolae…

Pe mine Moşu’ mă ocoleşte de câţiva ani buni, ghetuţele mele sunt tot mai goale şi mai nostalgice în astă zi de sărbătoare. Deja au început să le invidieze pe cele care le purtam când eram doar un copilaş. Read More…

%d bloggers like this: