Ei îmi plac

Se cerea de ceva vreme să fac un blogroll dar, mai din lene, mai din incapacitatea wordpress-ului de a face un blogroll care să se afişeze după bunul meu plac, am dat bir cu fugiții ..până azi, când m-am umflat în pipotă mai ceva ca Prâslea cel Voinic şi am hotărât să vă împărtășesc nițel dragostea ce o nutresc pentru ei şi scrisul lor.

Astea fiind spuse, căci eu aş spune multe despre fiecare în parte, dar mi-e că n-aş găsi cuvintele potrivite, vă las să îi citiţi, să îi admiraţi şi să-i bookmark-uiţi după bunul plac. 

  • Adriana Tîrnoveanu: înșiră mărgăritare, perle şi cuvinte frumos alese în povești tâlcuite taman din adâncul inimii. Dacă-i deschizi cutia, poveștile ei vor fugii în faţa ochilor precum un stop de fluturi descătușați.
  • Almanahe: un poet, un actor, o muză, o oamă surprinzător de savuroasă.
  • bialog: cu miros de mare, de munte, de iarnă şi de vară,  de cărţi şi de aventura vei fi întâmpinat într-un univers în care timpul parcă se opreşte-n loc.
  • Corina Lăzărescu: vă plac pozele? Mie da, ei daaaa şi pentru că nu e egoistă împarte plăcerea plimbărilor cu noi în cadre frumos surprinse pe plaiurile mioritice.
  • Copacul cu vise:  N-am suficiente cuvinte să vă spun ce suflet frumos are, ce emoţii te năpădesc când o citeşti, cum cazi pe gânduri şi începi să o admiri pentru ceea ce este şi pentru ceea ce face!
  • Cuvânta: sau cuvinte potrivite sau cuvinte care te fac să zăboveşti neîncetat, să visezi şi să nu mai vrei să pleci.
  • Hapi: unde-i Hapi e amuzament, distracţie, voie bună, poveşti pastelate cu egipteni, germani, români şi alte naţii, dar şi ceva în plus pentru fiecare.
  • Head Light: o citesc deşi nu ştie!  Îi savurez fiecare cuvânt şi, credeţi-mă, ea e cea care ştie să descrie cel mai bine totul, pesemne că Vasas şi-a lăsat amprenta asupra studenților de la FJSC.
  • Irealia-i numele de cod al bloggeriţei pe care o găsesc amuzantă, şturlubatică şi zvăpăiată. Da, îmi place! O recomand! Citiţi-o!
  • Jurnalul de Belgia al Mironei Mitache îmi dă starea aceea pe care o aveam atunci când găseam jurnalul soră-mi ascuns pe undeva. Îl citesc cu aceeaşi lăcomie şi plăcere. Îmi place jurnalul ei.
  • Mixy: recunosc că nu o citesc de foarte mult timp, dar pur şi simplu are un magnet şi mă trage mereu în casa ei.
  • Oana Kovacs:  am descoperit-o din întâmplare şi întâmplarea a făcut să îmi placă poveştile ei şi mai ales sinceritatea ei a nabii de sinceră.
  • Petală Călătoare: gânduri, rânduri, întâmplări, prin toate zbori “pe aripile vântului”.
  • Poteci de dor: la drum de seară picioarele îţi poartă mintea pe poteci de dor, de poveste şi te pierzi pe cărările visării.
  • Prinţesa Urbană: dacă vă place mirosul de bebeluş, giumbuşlucurile celor mici, poveşti de viaţă dar şi multe alte surprize, în tărâmul Prinţesei Urbane veţi găsi multe lucruri awsome de povestit citit.
  • Sexul Slab: nu-i tocmai slab, e chiar puternic. E pentru femeile care au curajul să se reinventeze.
  • Sonia: nu e frig şi rece ba din contră, aici e cald şi bine. Ştiţi serile acelea de iarnă în care stai la poveşti la gura sobei până se face târziu? Ei, cam aşa e şi aici, timpul trece repede, atmosfera e una ca-n familie, iar gazda-i tare omenoasă.
  • Tomata cu scufiţă: scufiţa ei e mai ceva ca un joben, căci aici se ascund poveşti una şi una.
  •  Vienela: e cea care are câte o culoare pentru tot, câte o poveste pentru toţi, desprinsă parcă din cărţile acelea pe care le admiri mult, dar pe care ai voie să le deschizi doar la sărbătoare, numai că la ea ai acces în fiecare zi, slavă Domnului Vienelei.

P.S.:lista e mai lungă, dar ochii mei nu mă mai vor aproape de ecran aşa că atât pe ziua de azi. Mâine mai deschidem un pic pergamentul cu numele celor care îmi plac.

Advertisements

14 responses to “Ei îmi plac”

  1. irealia says :

    Mulțumesc! Uite, mi-ai smuls un zâmbet de poveste! 🙂

  2. Ursuleţul verde says :

    Ce drăguţ! Mulţumesc pentru că m-ai pomenit!

  3. vienela says :

    Ce mi-a venit sa intru aici? Nu stiu, dar tare imi place si tare iti multumesc pentru descrierea pe care mi-ai facut-o! Regasesc in lista aceasta prieteni dragi si iar ma bucur… Eram convinsa ca te am si eu salvata pe undeva, insa nu reusesc sa gasesc, asa ca ma ocup imediat de asta. Te iau in casa de pe blgspot, acolo unde mi-am adunat prietenii.

    • filedinpoveste says :

      Nu trebuie să-mi mulţumeşti mie, eu îţi mulţumesc ţie şi tuturor care se regăsesc aici pentru ceea ce scrieţi, pentru acele zile în care mă faceţi să zâmbesc, pentru serile în care mă puneţi pe gânduri şi pentru că-mi daţi voie să gust un pic din viaţa voastră şi a celor dragi vouă.
      Mulţumesc frumos, ce bine e să ştii că ai mereu un colţ/acoperiş sub care să te refugiezi.
      Comentariul tău îmi aminteşte că am uitat să completez lista…aşa cum am promis atunci când m-am apucat de ea.

  4. Poteci de dor says :

    Cum să mulţumesc pentru asta? Nici nu îţi imaginezi ce bucurie mi-ai făcut!

  5. Sonia says :

    Mulţumesc mult de tot pentru cuvintele tale frumoase. Articolul cred că e dintr-o vreme în care nu ştiam de tine. Abia azi îl văd. Şi-mi pare rău că mulţumirile nu ţi-au ajuns la timpul lor. 😦 Poate mă vei ierta….

  6. tomatacuscufita says :

    Multumesc si eu pentru locsorul meu pe lista ta. 🙂 Si iti multumesc si pentru comentarii. ah, numai de-as avea si eu timp sa sar din blog in blog, sa citesc tot ce scriu cititorii mei. 😦 Am bagat blogul in feedly, macar in weekend sa dau o raita pe la tine 🙂

  7. Adriana says :

    Mi-aduc aminte de confuzia creată cu un minunat articol de al tău pus de psi in club şi pe care i l-am atribuit Cuvântăi. De atunci vin aproape la fiecare postare. M-a frapat cât de tânără eşti şi ce nume de poveste ai. Parcă veneai la chemările mele, ca si când imi esti in completare. Multumesc. Multumesc pentru recomandare, dar mai ales că vii să-mi răsfoiesti…mărgăritarele…cum spui tu. Succes …la Superblog!

    • filedinpoveste says :

      Şi tare-mi plac mărgăritarele tale. Eu ar trebui să îi mulţumesc lui Psi căci altfel trebuia să scormonesc un pic până să găsesc mărgăritarele.

  8. belgianca says :

    Multumesc! >:D<

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: