Duminica de poveste: vara la ţară

“Stau câteodată şi îmi aduc aminte ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne”, a fredona “şi-a venit vacanţa cu trenul din Franţa”…şi Doamne, cât mai aşteptam să-mi puie învăţătorul coroniţa-n creştet ca eu să ştiu una şi bună: c-aveam, a doua zi, să fiu petrecută de mama şi de tata, la rată şi voi ajunge pe acele meleaguri care-mi sunt dragi mie: salul Roşiile, un fel de Humuleşti al copilăriei mele. 

capite de fanPe-atunci nu scriam compuneri cu dor de mare, de drag de luat la pas România, pe-atunci mă visam dormind la sânul bunicii, amuzându-mă de firicelele de praf ce dansau prin casă la asfințit, ducând vacile la păscut şi uitând de ele, furând mere din curțile oamenilor, de stat la poartă până târziu, de îndrăgostit pe-ascund de vreun fecior mai chipeș…

Pe-atunci mă bălăceam în butoiul plin cu apă de ploaie sau umpleam copaia cu apă adusă de la şes…şi mă scăldam în dânsa până crăpa inima în mine de atâta fericire. Alteori mai mergeam cu bunii, ei la umplut butoaie cu apo, ori la spălat covoare olteneşti, eu la scăldat şi prins de nisipari (un fel de peşti de baltă).

Eram vrednică nevoie mare şi munceam de zi şi până-n seară cot la cot cu bunicii ba la săpat, ba la strânsul fânului, ba având grijă de casă. Şi încă râd neamurile, căci pe-atunci eram mai ceva ca Ion şi sărutam şi eu pâmântul ca pe-o ibovnică şi-mi îmagineam cum o să mă aşez eu la casa mea, acolo, în vârf de deal.

Dimineaţa începea devreme cu lapte proaspăt muls, cu roşii culese din grădină, cu-o ceapă spartă-n patru şi cu bunica lângă mine. Ea se trezise din viu-nopţii şi copsese colaci şi turte, dar şi niscaiva cozonac dischisit cu nuci pentru “fleaşca a mică”.

Intram în casă seara, după ce stăteam la înmoi niscaiva minute bune! Musai să scap de colbul de pe mine pe care-l premenisem o zi întreagă.

Sunt atâtea poveşti strânse verile petrecute pe dealuri, la bunici!

 

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , , ,

2 responses to “Duminica de poveste: vara la ţară”

  1. maya-maria says :

    Doamne, ce de nostalgii mi-au trezit poveștile tale. Poate doar locul să fie schimbat, în rest totul este la fel. În plus ar fi primul lucru pe care-l făceam ajungând în bătătură la mamaia. Mă descălțam de sandale. Nimic nu semăna cu fericirea ce o simțeam când pășeam cu tălpile goale pe pământ. De-atunci cred că mi se trage că nu sufăr nimic în picioare, când stau în casă. Îmi e atât de dor de toate!!!

  2. Mal_eficent says :

    Sa ne bucuram cat mai exista astfel de oaze – in curand vor dispare sub zgomotul drujbelor ce doboara padurile seculare sau al masinilor de mare tonaj ce cara bogatiile muntilor nostrii. Popor ce isi merita soarta – vom da socoteala pentru apatia cu care acceptam aceasta degradare a noastra. Scoate Cola de sub bot, tinere, si bea o apa de sipot, facand mana caus. Da blugii jos si imbraca itarii si ia ca sa scapii de mancarimile produse de chimicalele din culoare… Taie ceapa si branza pe tocator si pune mamaliga pe masa – lasa mezelurile non-valoare si injectate. Of romane ai uitat sa traiesti – Te incapatzanezi sa ajungi la fundul sacului si sa pierzi totul ca sa realizezi ce aveai … cand deja va fi prea tarziu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: