Ce încape într-o valiză

Nu, nu vreau să vă povestesc despre jocul copilăriei „ce încape într-o valiză!?!”, ci chiar vreau să enumărăm lucrurile care, obligat, forțat, trebuie să încapă într-o valiză, c-apăi, așa-i șade bine călătorului. 

Ochelari de vedere! Pe unii ne prind mai bine ochelarii de cal dar, într-o călătirie, e bine să vedem totul: fiecare frunzuliţă, fiecare pietricică, fiecare detaliu de arhitectură, fiecare om, fiecare preparat tradiţional. Şi ce ochelari ar fi mai buni dacă nu unii cu lentile zdravene, cât fudurile de borcane, sau…mai bine, niște lentile zdravene pentru aparatul de fotografiat?

Bocanci: că plouă, că ninge, că e soare, că mergi peste munți și prin pădure, prin oraşe aglomerate sau prin peisaje îmzăpezite, bocancii te scot mereu din impas. Ei sunt cu adevărat proiectaţi să reziste, să reziste, să reziste.

Hartă: nu te baza numai pe ajutorul localnicilor şi pe cunoştinţele tale de limbi străine. Uneori, chiar şi românii vorbesc în limbi străine atunci când vine vorba să te ghideze către o anumită locaţie.

Geantă-bună-la-toate sau, mai bine zis, o geantă încăpătoare şi rezistentă, bine compartimentată pentru că în călătorii nu îţi iei cu tine doar cheile, telefonul, dar vei umple geanta şi cu fel de fel de suveniruri, şerveţele, plasturi, medicamente şi alte nimicuri utile.

Pastila de chef: în călătorii trebuie să fii energic, să ai poftă de explorat dar, chiar și așa, unii călători mai cedează și își pierd cheful pe drum (mai ales atunci când camera de hotel nu arată la fel ca în imagini, mâncarea nu e atât de bună pe cât este lăudată sau vremea nu e după cum au anunțat la meteo). Bucurați-vă de călătorie cu pastila de chef! Nu știu care ar fi aceasta, trebuie să fie ceva care să vă stimuleze!

Idei de weekend: dacă timpul și bugetul nu îți permite un concediu prelungit, atunci trebuie să ai în bagaj și câteva idei de weekend, taman cât să potolească pofta de vacanță!

 

 

Advertisements

Tags: , , , ,

3 responses to “Ce încape într-o valiză”

  1. psi says :

    bună listă. curând scot şi eu valiza! 😉

  2. MM says :

    Valiza pentru Mallorca: laptop, kindle, aparat foto, telefon, toate cu incarcatoarele aferente, slapi, costum de baie, doua fuste, trei tricouri, vreo doua perechi de chiloti si un sutien, sampon + sapun solid, ulei de argan, periuta de dinti, ochelari de soare si geanta-poseta vrajita in care incape ca intr-un sac fara fund. Asta fu bagajul de mana, ca sa nu pierd vremea in aeroport in loc sa stau pe plaja. 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: