Duminica de poveste: “eu cu cine votez?”

Pentru că astăzi cetăţenii se duc la votare, nu am cum să nu vă fac un tur prin copilăria mea, prin acele momente când mergeam cu bunicii şi părinţii la vot. Era un ritual de familie, parcă la fel de important ca mersul la biserică în ziua de Paşte, un joc de-a avocatul, căci eu luam partea întotdeauna unui candidat mai pe gustul meu şi-i făceam campanie electorală în rândul bunicilor şi-al părinţilor, dar şi-al sătenilor mai buni de urechi.

Sursă foto: http://www.zp.ro/

Sursă foto: http://www.zp.ro/

După ce le povesteam câte-n lună şi în stele despre “avantajele” de a vota cu “escu”, în drumul către secţia de votare apelam şi la şantaje emoţionale pentru a mă asigura că ai mei bunici îşi vor pune ştampila de vot pe moaca acelui candidat care m-a cucerit pe mine, copil fără minte.

Ţin minte că aveam o “goarnă”, de fapt, o pâlnie din alamă pe care-o foloseam pe timp de secetă când, de voie, de nevoie, mergeam cu căruţa la şes să umpleam butoaie cu apă ca s-adăpăm văcuţele, orătănile şi s-avem apă de spălat nădragi, cearşafuri şi cămăşile ponosite de atâtă muncă. Şi cu dânsa ofeream concerte-n vârful dealului, dădeam sătenilor ştirile şi, evident, politichiile.

Candidatul cuceritor de copii fără minte ocupa bună parte din programul meu artistic. “Votaţi cu <<Escu>>”  era sliganul preferat al buletinelor informative. Cu sătenii mă feream să vorbesc pe şleau despre politică, mă făceam neştiutoare, deşi cu toţii ştiau despre programele artistice difuzate în primetime-ul muncitoresc de la sat.

Ce mă mai bucuram când ai mei mă luau cu ei la secţia de vot, cât mai chicoteam cât aşteptam la coadă cu buletinul bunicii în mână şi aşteptam, ca-un cetăţean model, să primesc ştampila de vot, cât mă mai ţopâiam cu ea până la cabina de vot şi cum îmi mai sărea inima din piept aşteptând ca bunica să iasă din spatele “cortinei”, cu ştampila pusă pe celebrul Ionel.

Ardeam de nerăbdare ca-nvingători să iasă “ai mei” şi cât mai meşteream cu tata la antenă ca să prindem, chiar şi cu pureci, programul Unu al Televiziunii Române şi s-auzim câştigătorii.

Acum timpurile s-au mai schimbat, candidaţii nu mă mai impresionează decât în maniere negative, campanii electorale nu mai fac de când eram copil, dar zic “prezent” în calitate de cetăţean responsabil, acum votant şi nu acel copil nebun cucerit de canditaţi şi cu politichii în vene.

Advertisements

Tags: , , , , , , , , ,

One response to “Duminica de poveste: “eu cu cine votez?””

  1. danaiana says :

    Frumos… pe mine nu m-au cărat ai mei la vot nici când am împlinit 18 ani. Eu așteptam să vină tata de la piață ca să merg cu el la vot. Când a venit și l-am întrebat când mergem mi-a răspuns sec: Ce să mai mergi, am votat eu pentru toți!
    Așa că am fost nevoită să aștept să mai cresc puțin până să mă pot manifesta și eu ca un cetățean responsabil. De fapt, nu cred că am călcat vreodată prin secția de votare pe vremea lui Ceașcă. Ba da, am fost odată, dar cred că nu erau alegeri, ci trebuia să înfierăm ceva, să nu mă întrebi ce, că nu-mi amintesc. Ne-a strâns într-o duminică dimineață la facultate. Eu dormisem la cămin la o prietenă. Dimineața, când a venit administratorul să ne strângă și să ne trimită la vot ca pe viței, prietena mea l-a dat afară, spunându-i că la radio a anunțat că s-a încheiat votarea, așa că să ne mai lase în pace. Era s-o încălțăm rău atunci, fiindcă imediat a venit secretarul de partid și ne-a scos la vot de ciuf…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: