Duminca de poveste: iarba verde de acasă

Iarba verde de acasă să mă rătăcesc prin lume nu mă lasă” îmi vine-n minte de fiecare dată când şoseaua se-ngustează, se descoperă pe ici pe colo de asfalt, trece dealurile şi văile, trece din sat în sat şi mă duce către casa copilăriei mele, către bunicii mei, către Paştele acela de altă dată.

Pastele 2014  - iarba verde de acasaAici sărbătorile au alt farmec, bucatele parcă-s mai bune când masa-i plină, iar în jurul ei se-adună toate neamurile, de la mic la mare. Ritualurile bisericeşti intensifică pofta de  Paşte, de roşitul ouălelor, de frământatul cozonacilor şi coptul turtei, de lumina lumânării adusă cu mare grijă de la biserică până acasă,  de mersul dimineaţa din viul nopţii la biserică pentru împărtăşanie şi păştiţe, de mirosul de leuştean şi coada de peşte înfulecată de-atâta poftă de dulce, de ciocnitul ouălelor, de “Hristos a înviat!” şi “Adevărat a înviat!”.

Da, am vorbit cu mare poftă de bucate căci, într-adevăr, au fost mai gustoase când oameni dragi au stat alături în jurul mesei…la poveşti, când am depănat aceleaşi amintiri povestite de fiecare dată când ne întâlnim în formulă completă. Când ne-am regăsit mai frumoşi, mai înţelepţi şi cu mai mult dor.

Şi-am încărcat bateriile! Le-am încărcat cu acasă, cu miros de aer proaspăt, cu familie, cu vorbe bune găsite toate laolaltă, cu oameni dragi mie!

Iarba verde de acasă ne trage ca un magnet, ne face să redevenim noi, ne face să uităm de răutăţi şi de tristeţi, ne face mai veseli şi mai optimişti. Iarba verde de acasă, mi-am înfundat picioarele printre firele tale, mi-am golit mintea şi sufletul şi te-am lăsat să umpli dorul de acasă cu liniştea şi frumuseţile lui acasă.

Iarba verde de acasă, să mă rătăcesc prin lume…nu mă lăsa!

 

Advertisements

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: