Cel mai dur examen

Toţi suntem viteji mai ceva ca Făt-Frumos, trecem probele de foc, uneori datorită vitejiei cu care ne-a înzestrat mama (natură), alteori pentru că avem lângă noi ajutoare de nădejde, dar unele examene sunt mai dure decât altele şi, deşi depăşim momentul lor (cu brio sau cu şiroaie de lacrimi), unele dintre ele lasă răni adânci în ego-ul personal.

Atlas de feti frumosiCum ieşim un pic din ghioace, cum ne izbim de răspunsuri negative, căci până acum am fost cocoloşiţi cu idei că suntem cei mai frumoşi, cei mai deştepţi sau cei mai cei doar pentru că eram puiul mamei. Uneori şi optimismul gratuit care ni se oferă ne făcea să visăm la cai verzi pe pereţi.

Cel mai dur examen din viaţa unui tânăr nu este nici examenul de bacalaureat, proba maturității cum o numesc mulţi, nici cel de capacitate, nici măcar cel de admitere la facultate. Cel mai greu examen este acela în care ni se demonstrează că nu putem, deşi am învăţat pe brânci, deşi am întors pagini după pagini, deşi am alergat după profesori cu întrebări. Cel mai greu examen este cel, după cum probabil v-aţi dat seama, al angajării.

Ne chinuim cu toţii să-l trecem, memorăm formule matematice, dar observăm că, odată ieşiţi de pe băncile şcolii (pare un clişeu, dar asta-i realitatea), formulele devin mai complexe, iar soluţii nu prea sunt sau prea puţin apropiate de ceea ce învăţaserăm noi.

Da, cineva spunea că internshipul este mama învăţăturii, nimic mai adevărat, dar nu poţi să trăieşti din internship în internship pentru că pantoful se rupe şi el tot alergând după un dram de experienţă în CV, iar când eşti plătit cu “mulţumim, te vom contacta noi!“, rămâi cu un gust amar pentru că ştii că ai muncit cot la cot cu oamenii de acolo. Şi aştepţi să sune telefonul, aştepţi, aştepţi, până când te gândeşti că ai făcut ceva greşit, că îţi lipseşte experienţă pe partea ailaltă, ori pe cealaltă. Aplici din nou, te mai duci la internshipuri, dar, oare, jobul plătit a devenit un lux?

Unii spun că trebuie să fii omul potrivit la momentul potrivit, alţii că trebuie să ai răbdare sau că există undeva, acolo, un job al tău. Dacă ne ghidăm de principiul ce-i al meu e pus de-o parte, înseamnă că al meu e pus la naftalină, asta dacă nu cumva moliile l-au ros.

Ce să mai creadă/facă tânărul absolvent? Cred că trebuie să dea din coate şi să dea bine, să se mulţumească, uneori, cu mai puţin, să creadă în continuare în el, deşi i se pare că nu are motive, să nu uite că în viaţă nimic nu este uşor sau gratis, să nu se teamă să (mai) încerce, să nu cadă în depresia lui “nu“.

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , , , ,

3 responses to “Cel mai dur examen”

  1. Sonia says :

    Este un examen dur, ai dreptate. Cei tineri sunt prea tineri și nu au experiență, cei mai în vârstă degeaba o au căci sunt prea bătrâni. Uneori mi se pare că se caută pentru anumite posturi tineri bătrâni, dacă înțelegi ce vreau să spun. Adică oameni cu ani puțini și experiență multă. Utopic. Nu cred că ce este al fiecăruia este pus deoparte. Cred că trebuie să ne luptăm pentru ceea ce ne dorim și că, uneori, e nevoie și de un strop de noroc.

  2. Cuvânta says :

    Eu nu am avut niciodata bafta de angajare prin interviu. Cand am dat examen scris, a fost altceva. Probabil sunt eu mai demodata sau mai neadaptata. Insa si pt mine piata muncii a fost si este o enigma.

  3. SandraN says :

    O sa treci si examenul asta. Rabdarea e cuvantul cheie. Multa bafta!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: