Românul, norocul şi lenea

Umblă vorba prin bătrâni că “norocu-i după cum şi-l face omul”, deşi prea puţini sunt cei care şi-l muncesc şi prea mulţi cei care aleargă după el mai ceva ca la proba de maraton. Ce părea o probă de viteză, a devenit o probă de rezistenţă, un fel de maraton. La sfârşitul doar unul prinde norocul de-un picior, ceilalţi se aleg cu oboseala şi dezamăgirea unei curse pierdute.

Poate dacă am conștientiza că norocul e doar o minciună care ne dă voie să sperăm atunci când suntem leneşi, poate am înţelege că n-ar trebui să ne punem bazele doar într-o himeră. Poate ar trebui să ne bazăm mai mult pe forţa noastră intelectuală, fizică şi mai puţin pe factorii exteriori. Suntem cârmacii propriului destin şi nu ne putem lăsa în voia sorţii, a norocului. Avem obligaţia să muncim pentru fiecare zi, pentru fiecare zâmbet pe care îl primim, pentru fiecare gură de oxigen pe care o respirăm, pentru fiecare vorbă pe care o primim.

Dincolo de smiorcăiala că nimic nu merge-n ţara asta, că norocul nu numai că ne-a ocolit, dar ne-a şi uitat, suntem singurii  vinovaţi, căci invocarea lipsei de noroc este doar pentru puturoşi, e pentru cei slabi de înger, pentru cei ce nu cred în ei, pentru cei care aşteaptă ceva fără a munci pentru acel ceva, fără a merita acel ceva. Sunt oameni care aşteaptă la nesfârşit. Ce aşteaptă? Aşteaptă să pice norocul peste ei. Cineva spunea că norocul se face cu sudoare şi cu cât transpiri mai mult, cu atât eşti mai norocos…avea mare dreptate.

Nu trebuie să urmărești horoscopul pentru a avea o zi mai bună sau pentru a spera la una mai bună, ci trebuie să munceşti pentru a avea dreptul să aştepţi o zi mai bună.

Lenea e cea care ne-a făcut să ne pierdem speranţa şi încrederea, ca naţie. Norocul părea a fi cel care ne va salva, însă nu ne mai putem baza pe vorbe rudimentare pentru a ne ridica. Incompetenţa celor de la putere, cei pe care îi criticăm la nesfârşit, stă în gradul ridicat de lene, uneori chiar şi prostie, uneori doar lipsă de respect pentru popor. Evouţia noastră nu stă în noroc, stă în muncă, în gândire, în “a face” şi nu în “a aştepta“.

Poate ar trebui să muncim mai mult şi să ne plângem mai puţin, poate ar trebui să gândim mai mult şi mai apoi să ne aruncăm cu fruntea înainte, poate ar trebui să ne uităm mai întâi la noi şi mai apoi la ceilalţi, poate ar trebui să facem mai mult şi să vorbim mai puţin, poate ar trebui să acţionăm şi abia apoi să aşteptăm. Noi facem fix pe dos: aşteptăm, aşteptăm, aşteptăm, ne plângem şi abia apoi acţionăm, dacă nu cumva ni se pare mai uşor să mai aşteptăm un pic sau să lăsăm pe altcineva să facă în locul nostru.

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , , , ,

One response to “Românul, norocul şi lenea”

  1. Adriana says :

    Când numărul cabinetelor dentare era mai mare vizavi de cel al laboratoarelor dentare, aveam enorm de mult de lucru. Acest fapt mă făcuse să arăt ca o ciudată, care nu avea timp decât de muncă, muncă şi iar muncă. Ei, bine eram numită…robul banilor. Acum lumea este ca şi mine, cea de atunci, doar că nu mai e atâta volum de lucru ca în acele vremuri. De asta zic că trebuie să profităm de perioadele noastre de culme şi să căutăm alte lucruri de făcut în caz de seacă …fântâna! Dar greu, f. greu!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: