Duminica de poveste: mărţişorul copilăriei

Firul alb împletit cu roşu şi cei doi ciucuri  alb şi roşu-mi amintesc tot de copilărie, de plăcerea de a admira tarabele pline cu trifoi cu patru foi, coșari, potcoave şi flori uscate, de dibăcia cu care înnodam mărţişorul în fundiţe, făcându-l captiv pe paltonaşul meu,  de emoţia de a scrie scrisori către mama ori către bunica.

Îmi amintesc şi-acum timpul îndelungat pe care-l petreceam cântărind în pumnii mei, dar şi în gând, fiecare mărţişor care aveau să fie darul meu în semn de admiraţie pentru femeile şi mamele sufletului meu: mami şi mămaie. Parcă niciunul nu spunea atât de bine mulţumesc, parcă erau prea seci, ori prea sclipicioase, parcă erau prea scumpe ori prea ieftine, oricum bănuţii strânşi cu chibzuială tot începutul de an păreau un mărunţiş pentru a cumpăra mărţişorul visat pentru cele două mame.

Nu ştiam pe vremea aceea că ele nu-şi doreau ceva măreţ, pentru ele conta bucăţica aceea de inimă de copil pe care o dăruiam odată cu mărţişorul şi buchetul de zambile ori ghiocei, zâmbetul acela plin de mulţumire pe care-l afişam imediat ce-mi mulţumeau şi mă pupau, ţopăitul îndelung şi sârguinţa cu care-am adunat fiecare leu pentru un mărţişor.

Când le vedeam mulţumite-mi creştea inima şi n-aş putea descrie în cuvinte cât de mult îmi plăcea să le văd fericite!

În cazul bunicii mai trişam, pentru că florile nu i le puteam aduce de la oraş, s-ar fi ofilit şi, de aceea, îi adunam buncheţele de tămâioare şi mă-mbătam cu bucuria primăverii: bucuria de a dărui zâmbet, căldură, emoţie şi zâmbetul femeilor .

Parcă-l văd şi-acum pe coşarul ce zâmbea necontenit în pieptul bunicii sau la loc de cinste pe măsuţă, parcă aud şi discuţile ce le purtam cu el şi promisiunile pe care mi le făcea: că-i va dărui bunicii sănătate, noroc şi multe bucurii!

Şi mă simţeam ca un îndrăgostit ce a dăruit perechii sale…luna de pe cer, numai că eu dăruisem un mărţişor şi un buchet firav de flori, dar zâmbetul mamei ori al bunicii era atât de preţios încât aveam impresia c-am dăruit atât de mult, deşi ştiam că e atât de puţin!

Mărţişorul e pentru mine emoţia şi zâmbetul copilului din mine, e zâmbetul de pe chipul mămicilor, e bucurie şi căldură, e plăcerea de a dărui o bucăţică din mine, e “mulţumesc!” şi “te iubesc!“, e povestea noastră, a românilor!

Advertisements

Tags: , , , , , , , ,

6 responses to “Duminica de poveste: mărţişorul copilăriei”

  1. Alexey says :

    Cele mai frumoase martisoare sunt cele facute de copii, manual, la gradinita\scoala,,,sunt obiecte atat de bogate, pline de suflet si imaginatie!

  2. Vienela says :

    Tin minte ca incepeam sa strang bani din prima zi a anului si cand sosea clipa, tot nu aveam destui, pentru cate as fi vrut sa le cumpar mamei si bunicii…

  3. Adriana says :

    Am dat rar mărţişoare, pentru că mamei nu-i plăceau, dar biletele şi vorbe scrise …am tot trimis către ele. Of, ce dor îmi e!

  4. curs valutar BNR says :

    Pur si simplu perfect. Duminica de poveste: mărţişorul copilăriei merita distribuit pe facebook.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: