Portret de bunici

Câţi cozonaci au frământat mâinile lor? Câte turte-au întropit? Câte braze au săltat…tot cultivând pământul? Câţi struguri au stors? Câte hectare au semănat? Câţi oameni au ascultat? Pe câţi i-au învăţat? Câte ştiu ei şi noi nu ştim? Cum de trăiesc aşa frumos? De unde atâta bunătate? Cum pot zâmbi când lumea-i rea, când pensia abia le-ajunge, când copii vin rar acasă? Sunt, oare, răspunsuri pe care le vom găsi la bătrânețe?

Ţi-e mai mare dragul să îi asculţi şi să-i priveşti. Ai vrea să-i strângi în braţe şi să-i sufoci de-atâta dor de ţară. Ai vrea şi tu o fărâmă din viaţa lor prea liniştită, deşi cu multe griji. Ai vrea s-aduni ale lor cuvinte în cărţi sau dicţionare. Ai vrea ca şi copii tăi să îi cunoască, să-nveţe de la dânşi cum să iubească, cum să vorbească, cum să muncească, cum să se poarte.

Şi îi privim lacom: vrem să memorăm fiecare rid, vrem să învăţăm fiecare vorbă, fiecare gest, vrem să ni amintim atât de vii, de plini de viaţă, de poveţe, de sfaturi înţelepte. Vrem să le ştim fiecare brazdă pe obraz, fiecare secundă ce se sădeşte pe chipul lor. Vrem să fim ca ei!

Ochii lor mici sunt precum androceul ori gineceul unei flori, căci în jurul lor se strâng petale de riduri pline. Ochii au o sclipire aparte şi în ei găseşti poveţe, tristeţe, dar şi multe bucurii. Sunt ca o fereastră prin care vrei să priveşti la nesfârşit şi parcă vezi cum anii au trecut de-a valma, ce bucurii şi ce tristeţi au adunat, ce amintiri şi-au adnotat în cartea vieţii.

Buzele bunicilor aduc şi ele tot a flori. Sunt un trandafir roz-purpuriu, iar bobocii ce se deschid ar trebui să fie căutaţi şi culeşi de tineri şi de copii, însă, pentru mulţi, aceşti trandafiri sunt prea palizi şi prea veştejiţi, căci timpul, bată-l focu’, şi-a spus şi el cuvântul. Sunt uscaţive şi subţiri, sunt un fir de aur într-o lume de piatră.

Merg şontâc-şontâc căci, de la o vreme, nu se mai grăbesc. “Un’ să se grăbească, maică? Nu voi s-ajung în scânduri de lemn!“, parcă-ţi spun ochii lor. Vor să se mai bucure de zâmbetul copiilor, de “de ce-urile” nepoţilor, de lumina dimineţii, de torsul motanului, de lătratul câinelui. Acum nu se mai grăbesc, acum aşteaptă sprijiniţi în toiag. Aşteaptă şi-i mulţumesc cerului pentru fiecare dimineaţă în care se trezesc şi se roagă să aibă zile să-şi vadă şi nepoţii la casa lor.

Dacă-i mai ţin puterile, trebăluiesc cu drag în gospodărie. Sunt mai ceva ca furnicile chit că-i dor picioarele, spatele, iar privirea şi auzul nu îi prea ajută. Mâinile le sunt crăpate de atâta muncă, dar pentru ei asta nu contează. Ei trăiesc fiecare zi bucurându-se de muncă, doar seara se vaită de dureri. Se ung cu alifie chinezească ori untul pământului aşa-i de când pământul şi se roagă pentru o altă zi.

Şi cine se mai întreabă...bunicii miros a naftalină ca să nu-i mai roadă timpul, dorul, grijile şi supărările.

Cum să nu-i iubeşti când îţi sunt atât de dragi? Cum să nu te gândeşti la ei când lucruri mici şi mari îţi amintesc de ei? Cum să nu îţi fie dor când tot ce ştii e de la bunici?

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , , ,

13 responses to “Portret de bunici”

  1. Adrian says :

    Sperăm să găsim liniştea pe care bunicii noştri au cunoscută. Oare o vom afla?

  2. Poteci de dor says :

    Na ca m-ai facut sa plang….

  3. Loredana Milu says :

    Ai reușit să ne atingi punctele sensibile! Felicitări! 🙂

  4. Cuvânta says :

    Fata draga, eu am doar bunic. Restul s-au dus, cred ca nu se dadusera cu destula naftalina. Si ce e crunt este ca unii din ei au pierit secerati de boli, nu de batranete lunga, asa cum mi-as fi dorit…

  5. ideidincorcodus says :

    Eu am o vorba “Cine nu are un batran, i-o dau pe bunica mea”. Desi m-au emotionat cuvintele tale (candva am avut o alta bunica ), tin sa precizez ca nu toti avem noroc de batrani precum in povesti… Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, imi iubesc si aceasta bunica, numai ca se pare ca si ea tot pe ea se iubeste mai mult, iar daca Cosbuc se intorcea la mamaia mea si nu la mama lui cu siguranta nu ar mai fi scris poezia asa:))))

  6. Ella Sescu says :

    Îţi mulţumesc, cuvintele tale mi-au ajuns la suflet. Ei sunt încă un motiv pentru care rămân aproape. De fiecare dată mă surprind cu bunătatea lor şi cu cheful lor de viaţă… e minunată sclipirea din ochii lor atunci când îi vizitez.

  7. Vienela says :

    Nu mi-am cunoscut decat bunica materna, insa tot ceea ce ai descris aici i se potriveste de minune. Parca am avut-o, pentru un minut, din nou in fata ochilor…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: