Un zâmbet în loc de o floare

Pentru că de ceva vreme încoace doamnele au fost răsfăţate cu pluşăreli şi urmează şi mărţişoarele şi pentru că mulţi domni fac deja mătănii şi cer îndurare pentru cruţarea buzunarului şi inspiraţiei, zic doar atât: domnilor nu mai cumpăraţi “o floare”, adă-i doamnei o bucurie, un zâmbet, o surpriză.

Se ştie că domnii nu-s făcuţi pentru cadouri, că de cele mai multe ori uită de zilele importante din calendar, că lasă achiziţionarea cadoului pentru ultima sută de metrii, că au învăţat că un trandafir roşu (sau mai mulţi) îi salvează mereu, mai ales că sunt nelipsiţi de la orice gheretă pe care scrie mare “Florărie”, că pentru ei simplul fapt că te lasă să dormi la braţul lor, că te sărută de noapte bună şi de “bună dimineaţa!” e mai mult decât o declaraţie de dragoste.

Trec zilnic pe lângă tarabe cu flori şi toate-s împodobite colorat mai ceva ca bradul de Crăciun, iar comercianţii saltă preţul…căci zâmbetul doamnei are şi el preţul lui şi, pentru o iubeşti necondiţionat, în aceste zile banii nu mai contează. Dar oare, dragostea nu constă în simplitate, în extazul revederii, în săruturile furate, în pofta de el/ea, în sorbitul din priviri, în plăcerea de a-l(o) asculta chiar şi atunci  când nu înţelegi nimic? Depinde, ai spune, dragostea e altfel de la cuplu la cuplu. Nimic mai adevărat!

Totuşi mi-ar plăcea ca zilele acestea dedicate doamnelor să nu însemne numai “o floare”. Mi-ar plăcea să însemne bucurie, reîndrăgostire, o zi dedicată ei pentru că ea e aceea care îţi face inima şi ochii să-ţi strălucească, un zâmbet care să nu dureze doar până când buchetul de flori se va ofili, un “te iubesc!” spus altfel.

Domnule, te rog, adă-i doamnei un zâmbet! Cucereşte-o şi recucereşte-o, căci florile se pot oferi în orice zi şi se ofilesc a doua zi. Adu-i zâmbetul acela pe care-l purta când v-aţi cunoscut, adu-i amitiri proaspete, adu-i bucuria de a te privi, de a vorbi cu tine, de a se bucura de prezenţa ta, promit că acestea nu se ofilesc.

Advertisements

Tags: , , , , , ,

5 responses to “Un zâmbet în loc de o floare”

  1. Loredana Milu says :

    Subscriu! 🙂

  2. vavaly says :

    ce frumos! şi ce adevărat!

  3. Poteci de dor says :

    Perfect adevărat!

  4. Dan says :

    Mi se pare mai mult decât ok. În plus, ieșim și mai ieftin ! 😆

Trackbacks / Pingbacks

  1. Februarie în gânduri şi fotografii | file din poveste - 27/02/2014

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: