Lecţie de patinaj artistic

După ce m-am delectat cu dublu axel, urmat de triplu tulup şi spirala morţii, toate executate fără cusur de sportivii de la Olimpiadă, am zis să pun şi eu patinele-n picioare, pentru prima dată, şi să alunec pe gheaţă. În realitate am executat numai spirale ale morţii tot agăţându-mă de prieteni, în speranţa că nu o să am o discuţie faţă-n faţă cu gheaţa.

Lecţia de patinaj a început cu menţinerea echilibrului…pe marginea patinuarului, lângă bara de protecţie, cu bătăi rimate de inimă şi gânduri negre de tipul “cine m-a pus să vin aici?“.

Eram ca o pisică pe gheaţă, picioarele se desfăceau în evantai fără să mă asculte şi, tot lăsându-mă pe faţă, ca să-mi găsesc centrul de echilibru corect, îmi fredonam cântecelul “Moş Andrei s-a dus pe gheaţă şi-a căzut cu nasu-n gheaţă!“.

Tot etalându-mi momentul artistic în proba individual feminin dar, mai ales în proba de perechi, un domn mai experimentat a zis să scoată unt din piatră seacă. Mi-a explicat că n-am să-nvăţ niciodată să patinez ţinându-mă de bara de protecţie sau proptindu-mă în prietenii binevoitori.

Am început să îmblânzesc gheaţa “bătând” paşi scurţi şi rimaţi pe toată lungimea patinuarului. Parcă învăţam din nou să merg numai că, de data aceasta, picioarele nu-mi erau tocmai prietene, căci fiecare picior se încăpăţâna să fugă de celălalt şi niciodată nu stătau paralele şi cât de cât apropiate.

Mă simţeam ca un Pasari-Laţi-Lungila, cu un picior hăis şi celălalt cea.

A urmat o tură, două, trei, nouă de lungimi de patinoar în paşi simpli, după care am început să împing în picioare şi să mă las purtată în lunecuşul patinelor. Am abandonat rapid zona exterioară a patinoarului şi mi-am ales centrul acestuia pentru exercițiul de duminică seara.

 Când m-am mai prins eu cum stă treaba, deja patinoarul cerea odihnă şi am ieşiti mândră nevoie mare că n-am luat căzături şi-am învăţat 0.01% din ceea ce fac patinorii pe gheaţă, la Olimpiadă.

Adevărul e că e mult mai greu decât pare la televizor, căci picioarele nu te ascultă şi pornesc să cucerească gheaţa lăsându-ţi corpul undeva în spate, precum în desenele cu Tom şi Jerry.

Patinajul e un exrciţiu de răbdare, ambiţie, perseverenţă, iar când înveţi paşii n-ai mai vrea să pleci de pe gheaţă. Îmi pare rău c-am cunoscut patinajul abia acum! Mă simt ca şi cum aş fi descoperit America!

Advertisements

Tags: , , , , , , , ,

5 responses to “Lecţie de patinaj artistic”

  1. Cuvânta says :

    Nici acum nu am descoperit America. Ii dau stafeta fiica-mii, sa-si rupa ea picioarele (Doamne Feri)

  2. Adriana says :

    Am patinat pe lac, pe patinoarul din faţa casei. Toţi prietenii mei erau hocheişti. Era o tradiţie în cartier. A rămas şi acum, eu m-am mutat doar. Şi totuşi, nu am mai patinat demult şi de când mi-am fracturat glezna…nu mai am voie patine. Apropo, sâmbătă mă plimbam pe sub Tâmpa, unde e patinoarul anul ăsta. Era un ciudat pe gheaţă: cu păr puţin şi vâlvoi, înalt, slab, dacă
    avea 55 de kg e mult, cu un cioc roşcat. O apariţie! Ah, iar la ani să tot fi fost trecut de 45. Când a început să patineze a amuţit lumea şi se dădeau toţi la o parte. Am rămas mască! Să înveţi să patinezi! Uşor, uşor! Merită!

    • filedinpoveste says :

      Să ştii că şi eu am văzut pe gheaţa din Parcul Cişmigiu, Bucureşti, un moşulică trecut de rpima tinereţe care patina mult mai bine decât toţi cei de pe gheaţă la un loc. Făcea şi fick flack-uri pe care eu nu pot să le fac nici desculţă, darămite cu patinele pe gheaţă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: