Ce mai căutăm pe Google

Unii spun că Google le ştie pe toate, tot ce ştiu eu este că enoriaşii săi au tot felul de dorinţe ascunse, de întrebări existenţiale nebănuite şi deţin o imaginaţie bogată (plus o minte ciudată)…sau cel puţin aşa scrie în catastiful de la porțile filelor din poveste, catastif ce notează gândurile cu care ajung oamenii aici teleportaţi fiind aici de săpăturile în situl googlian.

E un joc de-a râsu’ plânsu’ cu palavre dubioase încercate de oameni pe Google:

Fetele doresc să-l întâlnească pe “Făt-Frumos cu moţ în frunte” sau măcar să îi afle povestea, dacă nu-i chip să dea de cel frumos cu moţ în frunte, se mulţumesc şi cu unul mai ţărănoi, un “Făt Frumos Măzărean” sau chiar “Făt Frumos, fiul iepei“. Negăsind acest Făt Frumos, domniţele rămân cu întrebarea “cine este astazi fat frumos?“.

Ori a plouat prea mult anul acesta, ori oamenii au făcut dansul ploii în aşteptarea “ploii“. Şi pentru că se spune că pe timp ploios e vreme de făcut copii, oamenii mai aterizează aici în căutarea “violului cu năbădăi” dar, ce păcat, violul cu năbădăi era doar o temă pentru facultate. Atât, “noi suntem sătuli!” e şi ceea ce sun alţi căutători pe Google, oare s-au săturat şi ei de violuri cu năbădăi?

Şi tu “ai.nevoie.de.un.ba“? Ei bine, cei trei care au căutat aşa ceva nu ştiu dacă au găsit, dar, se pare, că au nevoie de un ba. Să aibă nevoie de un bă(rbat)? Ei bine, doamnele care au căutat aşa ceva s-au delectat cu “băuturile unei femei rafinate” sau “băuturi fine pentru doamne“. Nu ştiam că promovez alcoolul unei femei rafinate.

Ca să păstrăm optimismul, românii s-au mai delectat pe file din poveste cu “bancuri cu masajul cu valuri“. Dacă textele mele fac masaj la tâmple, atunci vă poftesc numai de cât. Atmosfera le-a plăcut atât de mult încât îi spun lui Google că aici e “atmosfera creata de g alexandrescu in frumoasa e natura“.

Că tăt vorbeam de bucătăreală de câteva ori, nişte neni(e) au crezut că aici găsesc “gospodina . medie“. Să fie nota mea, sau dimensiunile mele? Ei, al meu sune că sunt taman potrivită.

Fii ba destept!” au spus cei care au căutat “cum realizez bretonul in zig-zag” şi, în încheiere, au trântit uşa lui nenea Google pe care scria «usi ieftine “leave a comment”».

Advertisements

Tags: , , , , ,

2 responses to “Ce mai căutăm pe Google”

  1. Vienela says :

    In ultimul timp nu prea am mai avut parte de distractie gratis. Nenea google imi pare foarte serios… Imi trimite numai oameni simpli, care cauta si chiar gasesc la mine ceea ce doreau. 🙂
    Cred ca astazi fat frumos este cel care are merțan, lanț de aur la gât si CD-uri cu salam. :))))))

  2. Sonia says :

    De când am blog nou, Google nu prea mă iubește. Îmi trimite puțini cititori și foarte rar se întâmplă să văd ce au cătat. Ieri însă, m-am șocat. Cineva ajunsese la mine căutând “metode simple de sinucidere”. Nu mi-a venit să râd.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: