Meseriile copilăriei

“Cum te cheamă?”, “Câţi ani ai?”, “Ce vrei să devii când vei creşte mare?” şi “îmi spui şi mie o poezie!?!” sunt întrebările care ne-au marcat la toți copilăria. Parcă revăd străinii care zâmbeau fascinaţi de dinţişorii mei lipsă, de cele două codiţe care se bălăngăneau în țopăitul meu, de rochiţele cu volănașe, de surâsul meu ștrengar şi m-amuză şi-acum “curiozitatea” lor de a mă auzi vorbind.

Sursă foto: arhivă personală

Sursă foto: arhivă personală

Dacă prima întrebare era, aparent, simplă, următoarele dădeau un pic cu vigulă. “Câţi ani ai?” era întrebare la care învăţam răspunsul pe dinafară şi răspundeam mecanic în funcţie de cum mă instruia mama acasă. Poezia se izbea de un nu categoric, urma un dat din cap şi, eventual, şi un de-a v-aţi ascunselea după fusta mamei.

Răsuflam ușurată până când străinul mă prindea în offside şi-mi trântea “ce vrei să te faci când vei creşte mare?“. Mă fâstâceam de numai, aruncam o privire către mama şi așteptam ca ea să-mi sufle răspunsul. Nu-mi şoptea şi-mi dădea de înţeles că trebuie să scap singură din încurcătură.

Ce aşi aveam în mânecă? Depinde de vârstă, dispoziţie şi cheful de socializare:

mireasă: era când eram mică, mică. Pe-atunci credeam că a fi mireasă este o meserie, iar rochia albă, dansul şi pupatul este un fel de job description. Am fugit de mult de job-ul acesta, nu-mi place aflatul în centrul atenției, zâmbitul mecanic la aparatul foto, iar crinolina, corsetele şi sclipiciurile…mmm, nu. Categoric nu.

medic de oameni: ideea aceasta nu-mi displace nici astăzi. Câteodată mă întreb de ce nu am continuat cu joaca de-a medicul şi de ce n-am aprofundat cunoștințele mele într-ale doftoritului.

medic de animale: să ştiţi că n-am adunat câinii maidanezi de pe stradă şi nici nu îi aduceam acasă. Veterinarul din mine se manifesta doar în vacanţa de vară când cunoșteam toate păsările şi animalele de curte ale bunicii.

“machioză”: mai ţineţi minte rujul acela verde care se făcea roşu? Ei bine eu am machiat uşa de la dormitor cu el. Era o uşă albă, iar machiajul pe care i l-am aplicat a fost proiectat să reziste, să reziste, să reziste. Când ai mei au renovat şi au schimbat uşa, rujul era tot acolo. Talentele mele artistice le-am exersat şi pe puii de găini. I-am rujat şi pe ei până când unul, mai nesuferit, şi-a înfipt ciocul în ruj.

A mai fost şi-o actriţă, şi-o profesoară, şi-o bucătăreasă în răspunsurile mele. Au trecut repede…ale tinereții valuri.

Advertisements

Tags: , , , , , , , , ,

20 responses to “Meseriile copilăriei”

  1. bsreutlingen says :

    asta e un fel de leapsa…c merita:)

  2. Irina says :

    Eu actriță îmi doream să fiu 😆 .

  3. Gabriela says :

    Copiii nu au de unde sa stie la varsta atat de fragede ce urmeaza sa devina cand vor fi mari. Multi dintre cei care urmeaza sa dea bacalaureatul, nu stiu nici ei ce cariera vor urma in curand. Eu ma visam vanzatoare, la un moment dat. Apoi invatatoare. mai apoi scriitoare si jurnalista. Am facut din toate acestea si multe altele. 🙂

  4. Dan says :

    Pfuuuai… ce îmbufnată mai îmi erai … 😆
    Eu voiam să mă fac tractorist. 😆

  5. Radu Thor says :

    Eu am vrut să mă fac Făt-Frumos, după aceea Winnetou, mai târziu cosmonaut! 🙂

  6. Sonia says :

    Eu îmi doream să mă fac învățătoare, iar fiica mea se visa spălătoreasă sau vânzătoare de brânză în piață. 🙂 Viața ne-a dus în alte direcții…

  7. Poteci de dor says :

    Am vrut mămică. Apoi musafir. Nu mi-a ieşit nimic până acum…

  8. pitici, dar voinici says :

    eu vroiam sa fiu astronaut 😀

  9. maya-maria says :

    Eu am vrut să ma fac cersetoare, apoi militiană…

  10. roxdumitrache says :

    Eu habar nu mai am ce profesiuni as fi vrut sa incerc la varsta copilariei. De intrebat m-or fi intrebat toate neamurile hotarate sa socializeze cu mine dar am uitat. Am visat si eu pe la varsta scolii sa devin balerina si mai apoi cantareata de opera. Daca tot spunea mama cu mandrie ca are o “cantareata” la usa, de ce sa nu fie de opera? De cantat cant si astazi chiar daca numai pentru apropiati asa ca pot spune ca am realizat oarecum, ce visam.

  11. vavaly says :

    eu nu stiu ce vroiam sa fiu dar ma bucur ca acum nu se mai pun astfel de intrebari copiilor. altfel adultii ar primi niste raspunsuri de le ar pune mintea pe moaţe de la ţâncii din ziua de azi . eu ştiu :)))

  12. Epure Ionela says :

    cum ai mai gasit si poza asta?ff tare :* cu botic,era clar ca nu-ti pica ceva bine 🙂 …

  13. Vienela says :

    Tin minte ca pe la vreo trei ani, baiatul meu isi dorea sa se faca dresor de lei si tigri. Inca nu a reusit, dar ii deseneaza in continuare, ii studiaza pe Nat Geo si viseaza la ziua in care va avea si el pisica lui uriasa. 🙂
    Cu un ruj verde si-a dat odata in obraji, incercand sa ma minta ca a dormit dupa-amiaza. Doamne, cat am mai incercat sa il curat… :))))

  14. Mc-kayla says :

    Fiecare varsta a fost cu meseria ei. Eu vream sa fiu copil, mama sau bucatareasa, cand am mai crescut ma visam doctorita, invatatoare si chiar balerina. N-am reusit niciuna dintre acestea, drumurile m-au dus catre alte meserii.

  15. Ion says :

    Cea mai buna meserie e aceea care ti se potriveste, nu ce visezi cand esti copil

Trackbacks / Pingbacks

  1. Ianuarie în gânduri şi fotografii | file din poveste - 04/02/2014

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: