Rostogolind înţelesuri…

M-au întrebat “de ce un blog?” şi m-am tot fâstâcit printre cuvinte, am cântărit bine situația, am dat răspunsuri care mai de care mai inspirate dar, mai ales, neinspirate, am ridicat pe alocuri din umeri, am mai mai dat şi răspunsuri politicianiste cât să scap ochii ațintiți spre mine. Şi-am repetat scenariul până când m-a luat durerea de cap şi-am început să mă întreb “de ce blog?“.

Sursă foto: http://www.meleaca.eu/

Am scris de toate: cuvinte fără noimă, poveşti nemuritoare, poveşti de adormit copii, nişte fleacuri fără folos, gânduri nebănuite, fraze revoltătoare, vorbe de duh, idei de weekend şi alte câte-n lună şi în stele până a venit timpul să-mi răspund mie la întrebarea ce-mi izbeşte urechile ori de câte ori spun că scriu pe blog.

Cum de ce blog: pentru că îmi place să rostogolesc înţelesuri, îmi place să le rostogolesc pe toate feţele şi s-o aleg pe aia la care ne-am gândit, şi tu, şi eu, cel mai puţin (sau cel puţin aşa-mi place să cred). Îmi place să urc cuvintele în vârful dealului şi-apoi să le dau drumul la vale, să văd cum se învârt, cum se lovesc ele-ntre ele, cum sar în sus şi cum zac nemuritoare în vale.

Le rostogolesc dar…oare-s eu sau sunt Sisif şi-am fost sortit să urc veşnic, rostogolind spre deal, stânca uriaşă de cuvinte/înţelesuri? Iar, când ajung în vârf, să râd în gândul meu când piatra de cuvinte se rostogolește din nou…la vale? Eu râd deşi n-ar trebui, căci munca-i veşnic aceeaşi iar rezultate zero: ajung de unde am pornit, mă lupt iară cu piatra, mă ostenesc s-o urcă în vârf din nou şi iarăşi cade.

N-am cum să mă mândresc cu ea când munca mea alunecă, din nou, de unde-am început…sau, oare, ar trebui?

Au mai rostogolit înţelesuri membrii clubului psi: dor de femeie, Scorpio, Ioana Soglu, Vienela, Gânduri lunatice, ComiCultural, Sonia, zbor spre echilibru, Maya, adicherish.