Iarna copilăriei mele

N-a început de ieri să cadă câte-un fulg, dar iarna a trimis în întâmpinarea ei un  frig aspru cât să lase semn că pe-aici e luna lui decembrie. Goana mare după cadouri a început, coruri de colindători răsună pe la metrou, prin RATB şi, mai nou, pe scară, vinul fiert şi ceaiul fierbinte au înlocuit de ceva vreme limonada de pe vară…aşa că ne vedem obligați să ne cuibărim în casă la gura caloriferului, sub pătură, cu ceaiul lângă noi, cu portocale pe post de fructe, cu “Let it snow! Let it snow! Let it snow!”  în urechi şi în inimă.

Şi gândul ne-o ia razna. Ne gândim la clipele de demult când  împodobeam bradul în ajun, fredonând colinde românești. Ne amintim şi de globurile de sticlă ale părinţilor noştri şi privirile tăioase când, în bucuria noastră, spărgeam din stângăcie câte unul. Ne amintim şi de instalaţia ce lumina bradul şi la becurile sale cât mandarinele. Ne amintim şi cum prindeam bomboane de pom în brad.

Eu îmi amintesc până şi cum scoteam bomboana din ambalaj şi o savuram ca şi cum ar fi prima şi ultima bomboană pe care o puneam pe limbă şi, mai apoi, ca să nu dau de înţeles c-am mâncat dulciuri înainte de masă, înveleam iar ambalajul în gol până acesta arată ca şi cum bomboana ar fi acolo. Îmi amintesc şi de preotul care venea cu boboteaza şi se păcălea de fiecare dată în vânătoarea lui după bomboane de pom. Bunica îi spunea an de an: “Nu m-ai căta părinte! «Fleoaştele» astea n-au lăsat una!“.

Preotul ne uda din cap până-n picioare tot stropind casa cu agheasmă şi cântând “În Iordan botezându-te, Tu, Doamne!“…în semn de “răzbunare”.

file din poveste copilas

Sursă foto: arhivă personală

Iarna înseamnă copilărie pentru mine, înseamnă derdeluş şi săniuş. Aşa că mintea-mi fuge în galop şi sare pe-o săniuţă. Deja simt aerul rece pe obraji şi mă văd alunecând pe coastă la vale şi o aud pe bunica strigând “âââu, Doamne, tu îţi rupi picioarele!“. Stăteam toată ziua afară. Veneam acasă doar când stomacu-mi gheorăia în semn de protest, iar urcatul coastei devenea tot mai anevoios.

Îmi amintesc cum băteam cu zăpadă…câinele. Îmi plăcea să îl văd ferindu-se de bulgării mei şi lătrând amuzat de chicotul meu. Făceam şi oameni de zăpadă. Erau mai mari decât mine, iar tata sau bunicul înălţau bulgăr peste bulgăr ca să pot să-i fac oameni mari. Tigaia lui Rexi (Azorică al bunicii) era pe post de căciulă, resturile de cărbuni pe post de nasturi, iar morcovii degerați erau pe post de nas. Mai înfigeam şi-un măturoi în omul de zăpadă şi gata omul meu.

Când mâinile îmi amorțeau intram puțin în casă. Le întindeam deasupra plitei, iar tălpile picioarelor erau la dezghețat pe marginea sobei. Mai ronţăiam câte un codru de pâine sau turtă, cât să-mi potolesc puţin foamea. În timpul acesta o priveam pe bunica trebăluind ca un titirez în jurul sobei şi pregătind bucate pentru prânz sau pentru cină. Era o minunăţie să o vezi gătind.

Nu zăbovean prea mult căci tata şi bunicul începuseră să spargă lemne şi eu, ca un ajutor de nelipsit ce eram, trebuia să ajut la căratul lor şi grămăditul lemnelor în şopron.

Îmi amintesc până şi mirosul de căldură al sobei, fumul gros ce ieşea atunci când bunica mai băga un lemn cât să fie cald şi focul să prindă bine la bucătăreală.

Şi-mi amintesc cum o colindam (mai mult sorcoveam) pe bunica şi bunicul şi fredonam zi de zi aceleaşi versuri: “sorcova, vesela, să trăiţi, să înfloriţi ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir. Tare ca piatra, iute ca săgeata, tare ca fierul, iute ca oţelul. La anul şi la mulţi ani!“.

Îmi amintesc  de parcă ar fi ieri.

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , ,

11 responses to “Iarna copilăriei mele”

  1. Athos73 says :

    Mi-am regasit copilaria in articolul tau, cu bomboanele de pom care nu contineau ciocolata, cu bananele si portocalele pe care le savuram cu incetinitorul citind o carte, ciocolatelele cu rom si cele “Ambasador”, turtele de pe plita bunicii, instalatiile de pom cu startere care “clipeau”, zilele care pareau foarte lungi si serile cand ajungeam acasa inghetat bocna de la sanius… Frumoase vremuri!

  2. Adriana says :

    Această istorioară poate fi a oricui. Trebuie doar să fi avut o bunică, un loc la tară, o plită şi multă energie. Restul ….e aievea. Simt gustul bomboanelor de pom, mirosul lemnelor din sobă. Tot. Iti multumesc.

  3. Vienela says :

    Ce mutrita aveai! 🙂
    Adriana se inseala de aceasta data. Nu toti au avut un loc la tara. Unii au crescut printre betoanele oraselor si in curand va vor povesti cum se jucau de sarbatori. 😉

    • filedinpoveste says :

      Ca-n toate pozele: bosumflici.
      Eu am stat la ţară până-n clasa-ntâi. Şi ce mai plângeam pe la fusta bunicii că ai mei nu m-or luat şi pe mine la oraş, cu sora mea.
      Acum s-a inversat raota, plâng că nu mai ajung la ţară. Că nu mai e bunica, nu mai e nici câinele, nu mai e nici atmosfera aia lipsită de giriji, cu chef veşnic de joacă.

  4. Sonia says :

    Ce-mi place bluza ta. 🙂 Când era fata mea mică, croșetam și eu astfel de bluze, cu tot felul de modele haioase. Pentru că în magazin găseai doar hidoșenii, pentru că aveam timp și mai multă răbdare. Acum… mi-e dor de vremurile acelea.
    Ai amintiri frumoase. Și mă bucur că le prețuiești.

    • filedinpoveste says :

      Referitor la bluziţa croşetată, mama îmi făcea. Pe vremea aia nu prea-mi plăceau. Erau de lână şi mă zgâriau.
      Anul trecut (2013) am pus-o pe mama să-mi croşeteze fular şi căciulă. A rămas uimită când m-a văzut c-am dat o groază de bani pe un fular pe care ea îl putea croşeta mai frumos.
      Aşa că acum am fular şi căciuliţă făcută de mama + un plovoraş care mi-e tare drag!

      Viaţa la ţară e cea mai frumoasă!

  5. Anca Barbulescu says :

    http://housyscolors.blogspot.ro/2015/12/copilarie-apriga-dorinta.html?m=1

    De asta mi-am amintit si eu zilele trecute…de o copilarie vesela, cu multi copii, cu Dealul Grecilor din Onesti, cu sanii ce ajungeau in strada, cu bulgareala si mozol, cu pantaloni ce stateau “in picioare” 👖 de inghetati ce erau cand intram in casa, de matura cu care venea mama in fata usii sa scuture zapada pentru a putea intra la caldurica …ce vremuri, ce copilarie…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: