Desenul lui e viitorul de mâine

Copilul tău proiectează zi de zi maşini pe coală de hârtie, meştereşte necontenit sub capota lui Lightning McQueen, construiește mașini zburătoare iubitoare de natură, ori conturează modele de şaşiu venite parcă din viitor? Ei bine, atunci ar trebui să-l înscri în competiţia Dream Car Art Contest.

Maşina visurilor lui poate fi maşina pe care o vei conduce mâine, de aceea Toyota a organizat un concurs de desen dedicat prichindeilor cu vârsta de sub cinsprezece ani prin care vrea să surprindă maşina inocenţei:  acea maşină curată la suflet (şi la gazele de eșapament), acea maşină pictată-n mii de culori, cu aripi ce-i dau voie să zboare printre stele, cu puteri supranaturale ce nimicesc poluarea, zgomotul şi ambuteiajele. Tot ce au de făcut cei mici este să-şi deseneze maşina visurilor şi au şansa să câştige o excursie în ţara soarelui răsare, în Japonia,  telefoane de ultimă generaţie, tablete, seturi de pictură şi câte şi mai câte, iar dumneavoastră, în calitate de părinţi, trebuie să îi înscrieţi în cuncurs.

Lăsați micii artiști să buchisească viitorul, lăsați-i să se exprime aşa cum ştiu ei mai bine, prin desen. Lăsați-i să vorbească în lumea celor mari prin culori, forme şi inocenţă, căci cei mici vor fi oameni mari când vor creşte mari.

Aşadar, pe lângă scrisorile scrise lui Moş Crăciun, anul acesta, copiii vor desena şi maşina viitorului. Da, este o mare responsabilitate pe umerii lor, dar numai aşa ne putem recăpăta puritatea, admirând şi dând viaţă lucrurilor desenate de ei.

Abia aştept să-i întâlnesc pe copii de la şcoala la care am învăţat şi eu şi pe profesorii care mi-au fost dascăli, abia aştept să mă simt iar copil stând de vorbă cu ei şi încercând stângaci, ce-i drept, să desenez alături de ei maşina visurilor, abia aştept să-i aud răspunzând gălăgios “Eu! Eu! Eu! Ba eu!” când îi voi întâlni şi îi voi întreba “cine desenează cel mai frumos maşina visurilor?“, abia aştept să îi văd cum conturând maşina viitorului şi abia aştept să îi văd fredonând melodii doar de ei cunoscute. Abia aştept să  aud că micii artişti români au câştigat premiile puse în joc de Toyota, mă voi bucura alături de ei știind că România are cei mai frumoşi şi mai talentaţi copii.

Daţi sfoară-n ţară căci piticii talentaţi sunt aşteptaţi să-şi deseneze maşina visurilor. Poate ne ajută şi Prinţesa Urbană, poate Mixy şi a ei fetiţă (cea mică e talentată la desen din văzute, auzite şi citite), poate chiar tu, da tu, cel care citeşti acum articolul.

Articol scris pentru Super Blog 2013! 

Advertisements

Tags: , , , , , , , ,

4 responses to “Desenul lui e viitorul de mâine”

  1. maya-maria says :

    Sunt minunati in inocenta lor si au o fantezie debordanta.Succes, draga mea !

  2. Sonia says :

    Un copil care este încurajat să viseze va fi un adult care nu va aștepta să dea alții tonul. Visurile au o putere magică. Pentru cei mici, dar și pentru cei mari.

  3. vavaly says :

    imi place cum ai facut anuntul si cum te ai adresat celor pe care ii cunosti. frumos si concis.

  4. Vienela says :

    Uitasem complet de clipele in care toti copiii ridica manutele si striga: eu, doamna, eu!!!
    Mi-am amintit ca mama Andrei este invatatoare. Sa dau o fuga astazi pe blogul ei, sa ii spun de concurs, poate duce vestea mai departe printre copii si parintii lor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: