Iarna la Straja

Nici nu s-a răcit bine afară şi mintea şi trupul s-au cuibărit în haine groase, în miros de vin fiert, de scorţişoară şi de plăcinte cu dovleac. Deja trăim dorul căldurii din sobă, al lenevitului sub plapumă când oroarea de a coborî din patul cald ne intră în oase. Pentru că în oraş pluteşte atmosferă de sărbători, pensiunile de la munte şi-au împodobit site-urile cu oferte pentru iarnă: sejururi, petreceri de Crăciun şi Revelion, weekend-uri de vis în țara Crăiasei Zăpezilor.

Anul acesta ne propunem să facem cunoștință cu Straja, şi cum altfel dacă nu bucurându-ne de un sejur la Straja? Şi tot zburând ca o albinuță din site în site pentru a găsi oferte de ski la Straja dăm de site-ul pensiunii Vila Alpin Straja.

Când vine vorba de cazare, prima impresie contează, nici nu-i de mirare că site-ul unei pensiuni este foarte important în procesul de selectare a gazdei atunci când vrei ca natura şi evadarea din zumzetul oraşului să-ţi tihnească.

Site-ul pensiunii ne-a făcut o primă impresie bună, aşa că zăbovim mai mult decât ne aşteptam pe paginile lui. Am scanat rapid scurta descriere a pensiunii din homepage, am analizat portretul pensiunii. Ne-a plăcut. Tot de pe prima pagină descoperim o sumedenie de facilități care fac din pensiune nu numai un loc călduros pentru somn, dar şi o activitate în sine: fiind situată la mai puţin de 50 de metrii de telescaun, pârtia ne trage către dânsa, iar gazdele sunt gata să ne ofere distracţii precum rafting, tiroliana, escalada, paint ball şi activităţi speo.  Zâmbim larg şi continuăm precum un detectiv în căutarea fericirii la Straja.

În partea de sus a paginii bat frumos din gene ofertele “o săptămână la Straja”, Crăciun 2013, Revelion şi chiar ofertele pentru Paște. Zic s-aruncăm un ochi pe oferta de revelion, dacă tot nu ne-am hotârât încă pe unde o să ne prindă începutul de an.  

Zăbovim ceva timp pe aici şi parcă am uitat ce căutam de fapt,  aşa că dăm să căutăm preţurile. Le descoperim în secţiunea “cazare” care, alături de suratele ei din header, dă impresia că-i una dintre acele clauze ascunse din contractele bancare scrise cu litere de-o şchioapă cât să dea impresia că nu-s aşa importante. Analizăm preţurile, comparăm cu ce-aveam în minte şi ajungem la concluzia că acestea sunt mai mult decât pe placul nostru, iar interiorul camerelor, prezentate sub tabelul cu preţuri, ne fac să spunem “merită” şi să fim la un pas mai aproape de “Contact”.

În cele zece secțiuni ale site-ului găsim informații relevante care să ne ajute să ne bucurăm de un weekend la munte, informații de nota zece dacă tot vorbim de cifre. 

Pentru că vrem să ne convingem că interiorul e la fel de frumos ca exteriorul şi ca descrierile pe care le găsim, ne odihnim degetele pe cursor admirând fotografiile  din secţiunea fotografii. Ne bucurăm alături de foști drumeți care au zăbovit aici, dăm o fugă prin restaurant şi ni se face foame. Nici nu îndrăznim să deschidem pozele de poftă ce avem, dar în cele din urmă dăm click pe ele şi, una după una, toate ne lasă apă în gură. Totuşi, ne-ar fi plăcut ca derularea fotografiilor şi ale bucatelor să se poată realiza mult mai uşor, fără a închide şi deschide fiecare imagine în parte.

Ne place că pensiunea e animată, ne plac oamenii îmbujuraţi care au călcat pragul. Ne plac copii veniţi în cantonament la Straja şi  cum sorb supa din lingură bucurându-se de fiecare clipă petrecută cu prietenii la Vila Aplin. Şi, tot privind, la oamenii surprinşi în poze, parcă ne vedem propriul chip, obosit şi relaxat în acelaşi timp, aşteptând mâncarea aburindă ce se coace în bucătărie. Se vede că omul se simte bine la Straja, în compania gazdelor de la Vila Aplin Straja sub vraja din farfurie plină cu bucate care mai de care mai atrâgătoare.

Aşadar, revenim în pagina de start ca să facem un tur virtual prin restaurant fără a deranja pe nimeni, să ne-nvârtim cât ne ţin picioarele printre mese, printre feţe de mese ce dansează tangouri roşii, printre şerveţele ce aşteaptă să se bucure alături de noi de savoarea bucatelor. Tare ne-ar fi plăcut să ne băgăm nasul şi prin fiecare cameră fără să ciocănim la uşă şi fără a-i deranja pe cei cazaţi aici.

Tot învârtindu-mă prin restaurant, observ că există şi o secţiune în care vizitatorii pot citi părerea celorlalţi despre pensiune, dacă aveţi ceva de spus nu vă împiedică nimeni să vă exprimaţi părerea. Citind fiecare părere în parte, te îndrăgosteşti imediat de doamna Mimi, de ospitalitatea ei şi-ale sale bucate şi abia aştepţi să guşti şi tu ce bucatele ce ies din mâinile ei. Gata, suntem convinşi. Noi anul acesta mergem la Vila Alpin.

Deşi site-ul nu este unul foarte intuitiv, un pic de mister nu strică niciodată, iar informaţiile pe care le găseşti aici te fac să te duci la secţiunea contact şi să rezervi un loc în pensiune şi să guşti din bucatele preparate cu multă grijă de doamna Mimi.

Pentru cei care vin aici pentru conferinţe pot vedea sala dar şi câteva informaţii despre aceasta la secţiunea “Sală conferinţă”.

Şi pentru că gazdele sunt foarte prietenoase, ne invită să ne împrietenim şi pe Facebook pentru a afla mai multe unii despre ceilalţi.

Articol scris pentru Super Blog 2013. 
 
Advertisements

Tags: , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: