Gustul copilăriei

Nu știu alții cum sunt, dar la mine copilăria se învârte în jurul bunicii, al cuptorului sleit de puteri şi al fumului gros pe care-l tușea în bucătărie de la atâta copt, al frământării cozonacului şi pâinii, al trezitului de dimineaţă. Copilăria mea are gust de cozonac aburind, de sarmale coapte la cuptor, de rața aceea umplută cu multe mirodenii, de colaci fierbinți ce stau la odihnă pe marginea vetrei şi de salată proaspăt culesă din grădină.

cozonaci pe vatraŢin minte că bunica se trezea din viul nopţii, la patru dimineaţa, ca să coacă colaci, pâne, turtă şi cozonaci. Mai spre bătrânețe cedase o parte din rolul de bucătăreasă pentru că nu prea mai ştia, nu prea mai vedea şi pentru că cuptorul ei o cam lăsa la greu.

Şi cât se chinuia săracă să ardă cuptorul bine, să fie încins suficient pentru minunăţie de cozonaci: nici prea, prea, nici foarte, foarte. Numa potrivit. Şi cât stetea să frământe aluatul, era un adevărat ritual: nu scotea niciun cuvânt de teamă ca nu cumva cozonacii să se crape la copt, învârtea coca, o înălţa deasupra capului şi o supunea din nou în covată. Cozonacii se frământau la căldură, ca să crească mari şi pufoşi. După ce-i frământa cu orele, îi lăsa la dospit pe cocoașa cuptorului.

Frământatul cozonacului şi al poftei

Doamne şi ce frumos creştea mâna aia de aluat, creştea cât alţii în zece ani. Şi ce parfumați erau cozonacii ei, căci bunica frământa aluatul cu prima mulsoare, cu făină d-aia bună, cu drojdie proaspătă cumpărată în ajun, cu ouă calde luate din cuibar, iar nuca, cacaua şi stafidele erau o minunăţie când erau stropite cu oţăr de esență de vanilie.

framantarea cozonacilorDupă ce umplea cozonacii cu bogăţii savuroase, începea împetirea lor. Cât îmi plăcea să o văd cum mâinile ei răsuceau, învârteau, apasau şi strângeau laolaltă coca. Punea totul într-o tavă tapetată şi-i lăsa iar să se odihnească pe cocoaşa cuptorului.

Îi băga în gura cuptorului. Îi închidea acolo şi le mai arunca un ochi abia dupa un sfert de ceas ca nu cumva aer rece să ajungă la ei şi să le taie suflul.  Cât se chinua să-i scoată, să-i întoarcă pe o parte şi pe cealaltă ca să-i ungă cu miere de albine şi să-i învârtă un pic nu cumva să se ardă. Câteodată se mai ardeau pe fundul tăvii dar, chiar şi aşa, bunica avea trucul ei: îi râcâia de două ori cu lama cuţitului, după care-i bătea de două ori peste dos, îi ducea în bucătărie şi-i ungea cu-un pic cu miere pe deasupra.

Copilăria are gust de cozonac

Şi ce frumos se rupeau şi ce-mi plăcea să văd aburul dansând deasupra lor. Nu conta că-s un pic arşi, ori necrescuți suficient, cozonacii bunicii mele erau ce-i mai buni. Erau ţărăneşti şi se simţea gustul acela de lapte, de ou, de nucă, de cacao, de tot ce-aveau în ei.

Ce mai plângeam în fiecare vacanţă şi ce mai insistam cu pupături, cu luat în braţe ca bunica să-mi mai coacă niscaiva cozonac, ori raţă umplută. Mereu mă refuza tacticos: “maică sunt bătrână, nu mai văd, nici nu mai ştiu bine, cuptoriul nu-mi mai coace“, dar eu nu şi nu şi tot o băteam la cap când o prindeam căci pofteam să-mi coacă minune de cozonac şi raţă umplută.  Şi ea-mi făcea, buna de ea, toate poftele.

Aşa mă trezeam eu dimineaţa, puturoasa de mine, la ora zece, iar cum ieșeam pe uşă mă-ntâmpina miros de cozonac. Mereu strigam după bunica, mereu săream pe ea măi s-o fac grămadă ca să o pup şi ca să-i mulţumesc.

– “Dacă aş ştii sama la cuptor, ţi-oi face mai des!” zicea ea mereu, ca să se scuze că bătrânul ei cuptor nu mai ştie a coace. Cuptorul acela fusese ars de două-trei generaţii şi copsese turte, colaci, pite, cozonaci şi friptane.  De-ar fi ştiut bunica mea de cuptoare incorporabile, de-ar fi putut să-şi programeze cuptorul să-nceapă să coacă la cutare oră, să rumeneasă uniform, Doamne, păi ce bucate ar fi ieşit din mâna ei.

Dar ea nu mai e, iar cozonac ar trebui să-mi coc eu. Nu-i ştiu reţeta, mereu a ţinut-o secretă, puteai să i-o furi, dar nu ţi-o spunea. Numai că eu nu-s aşa o bucătărească iscusită ca ea, eu apelez la tehnologie, şi las cuptorul să-mi găteasă aproape singur în timp ce eu doar apăs un buton.

Aşa c-am căutat ucenici (incorporabile) care să facă munca în locul meu. Eu doar le dau ingredientele, le amestec leneş şi stângaci, iar el, cuptorul, mi-aduce gustul copilăriei fără ca eu să-i ştiu prea bine reţeta.

Dar ca să găseşti aşa ucenici trebuie să studiezi zeci de oferte şi abia apoi poţi să-i instalezi în bucătărie să coacă dulciuri, fripturi, sarmale sau pite.

Cu-n astfel de ucenic aduci gustul copilăriei doar apăsând un buton prin care îi dai instrucţiunile necesare, iar el va găti în locul tău. Acum cozonacul nu trebuie scos  şi învârtit pe toate părţile pentru că domnul Cuptor se ocupă singur de distribuirea uniformă a căldurii, nici nu ne mai ia transpiraţile de la atâtea lemne arse şi nici nu trebuie să te trezeşti cu noaptea-n cap ca să încinzi cuptorul.

Acum gătesc cu drag şi spor tot desluţind reţetele bunicii!

Articol scris cu drag şi spor pentru Super Blog 2013!

Advertisements

13 responses to “Gustul copilăriei”

  1. vavaly says :

    asa frumos ai descris cozonacii aia ai bunicii ca aproape le simt mirosul. eu fac cozonac si acum si am scris cu drag despre el. dar am si ajutor de nadejde 🙂

  2. Iuliana says :

    Foarte frumos ai scris despre painea si cozonacul bunicii…Multumesc, mi-ai trezit amintiri atat de dragi…
    Si succes! 🙂

  3. Cristina P says :

    si la mine copilaria a avut gust de cozonac si turta dulce. din pacate bunica nu mai e si eu nu stiu sa fac nici unele (nu am talent la prajituri, doar la chestii sarate, adica mancare)

    • filedinpoveste says :

      Eu mai meşteresc şi dulciuri, nu-mi ies ca ale bunicii dar sunt bune.
      Turtă dulce cred că am mâncat doar din comerţ, tare mi-ar plăcea să mănânc şi făcută în casă

  4. Vienela says :

    Mi-o amintesc pe bunica facandu-ne ciulama de pui si mancare de gutui. In rest, gatea mama si in fiecare duminica tata, caruia ii placea mult in bucatarie, dar care nu avea timp in cursul saptamanii. Ciulama nu mananc, dar mancare de gutui as vrea sa am zilnic. Ah, si iepure la cuptor, si varza calita, uitata in cuptor pana cand devenea ruginie…
    Presimt ca dupa toate astea trebuie sa ma mut in bucatarie, ca mi s-a facut foame. 🙂

  5. Resurse Creative says :

    Ohh, acum vreau să vină cât mai repede Crăciunul ca să-mi pap şi eu cozonăcei! 🙂

  6. Poteci de dor says :

    M-ai trimis direct lângă cuptorul bunicii! Minunat articol!

  7. dordefemeie says :

    Ce frumos, copilaria are gust de cozonac, nici nu se poate un gust mai potrivit…salivez si eu 🙂

  8. Litere Stacojii says :

    Bag de seama ca toti bloggerii isi iubesc mult bunicele, eu am scris despre mami meu 🙂
    Si eu am ales acel cuptor, numai ca varianta aramie 🙂
    Succes :*

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: