O poveste cu mult farmec

Că e iubita, prietena, colega, sora, mama, ori bunica, femeile din viaţa ta întotdeauna au avut un farmec al lor. Cu un zâmbet ștrengăresc te îmbujorau, cu o bătaie a genelor lor parcă prindeai aripi de emoție, cu o mustăcire de-a lor picai repede pe gânduri, iar buzele lor îţi șopteau incantații ciudate şi te lăsai vrăjit de frumusețea şi farmecul chipului for. Femeia a fost întotdeauna frumoasă: cu ochi mari sau mici, cu buze groase sau subțiri,  cu pliuri firave la ochi ori la buze, cu riduri sau cu orice altă urmă de supărare.

Nu contează că e tânără, nici că n-are iubit, nici c-a fost blestemată de de mama vitregă să n-aibă linişte şi pace.

Şi iute-aşa pe faţa Cosânzenei, puteai citi harta vulcanilor pe cale să erupă, iar cât ai zice coș, tânăra cu părul de aur îşi străpunge oful între vârful unghiilor până ce lava albicioasă a vulcanului se revărsă pe marginea craterului abia format, iar tot ce rămăsese în locul lui este o broboană umflată şi o pată mare roşie în jurul lui. Şi, totuşi, era frumoasă!

Cosânzeana îşi zâmbi ironic cu un strop de satisfacţie şi-şi continuă ritualul de seară ciupind, mângâind sau zgâriind cu unghiile foste sau viitoare urme ale acneei ce îi brăzdau obrajii şi, mai nou, fruntea.

Fiecare dimineața începea cu o inspecție a tenului, iar mama vitregă lega vrăji peste vrăji ca tânăra să fie slută, cu chip grotesc şi rece.

Chiar şi în ziua în care urma să-şi facă fotografia de sfârşit de liceu, acneea Cosânzenei dansa în jurul pomeţilor. Crâşni din dinţi când îşi văzu chipul ameninţat de zeci de coşuri şi pete roşii venite parcă să răzbune moartea fratelui lor sacrificat cu o seară înainte. Era o luptă pe viaţă şi pe onoare. Nu dorea ca prinţii, zânele ori spiriduşii să şi-o amintească drept broasca râioasă, neatractivă şi cu faţa veşnic brăzdată de acnee.

Îşi tencui faţa cu minuțiozitate, folosind zeci de creme, fond de ten, pudră şi alte produse menite să-i ascundă imperfecțiunea chipului. Nu era satisfăcută dar măcar astupase o parte din păcătoasele coșuri. Îşi întinse părul şi-l aranjă în aşa fel încât să-i cadă peste faţă, cât să ascundă sub el câteva urmee ale nenorocului.

Trei…doi…unu…Zâmbiţi!

– Doamne parcă a fost ieri! îşi zise tânăra tot aruncând un ochi peste fotografiile de la sfârșitul liceului.

Acum nu mai era fetișcana aceea pictată parcă în pete roşii, în umflături ridicole cu vârful albicios, în scobituri adânci dispuse de o parte şi de alta a pomeţilor. Acum era numa bună de măritat, dar cin’ s-o ia, căci mă-sa vitregă îi dăduse blestem la naştere să fie broasca râioasă plină de coşuri când va veni vremea măritişului.

Şi ca s-o facă de râs în întreaga împărăție mă-sa vitregă dădu sfoară în regat, că vrea să o mărite pe tânăra prinţesă. Dar cin’ s-o ia, ori cum să scape ea de vraja acneei?

Şi tot zapând telecomanda şi plângându-şi suferinţa, ochii îi pică pe o reclamă: “Scapă de acnee în doar patru săptămâni“. Îşi zâmbi trist şi cu neîncredere. Cum să scapi de acnee în doar patru săptămâni? Ea încercase toate alifiile posibile, toate ierburile fierte date de Sfânta Duminică şi nimic. Nimic, nimic. Ce nimicea azi, apărea mâine înzecit. Cam aşa arăta lupta ei cu acneea şi cu mama vitregă. Şi, oricum, nu mai avea suficient timp, căci prinții veneau în peţit în mai puţin de patru săptămâni. Stătu un pic pe gânduri, calculă: 23 de zile.

Se îmbărbătă suficient: “oricum nu am cum să arât mai urât decât acum“, îşi zise tot privindu-se în oglindă şi mângâind într-un dezgust chipul brăzdat de nefericire. Fugi repede la albina fermecată şi-i ceru să-i aducă:

“Gerovital Plant Stop Acnee,

Să zâmbesc ca o azalee,

Să zâmbesc când m-oi mărita

C-am săpat, acnee, de vraja ta!” 

Mândră nevoie mare, descoperi un kit în patru paşi: gel spumant antimicrobian pentru demachiere şi curățarea tenului, fluid antiseptic purificator pentru curățarea în profunzime, cremă sebo-reglatoare purificatoare pentru ca sebumul să stea sub control şi-un baton corector purificator pentru restul zilei.

Nici nu se mai gândea la cum o să-i vină rochia, căci de stres simțea că se mai subțiase, la cum or arăta prinţii de-or peţi-o, dacă se va îndrăgosti de cel care îi va cere mâna, nici la flori, ori altceva. Gândul îi era la chipu său şi dacă va izbuti s-arate ca-nainte ca vraja mă-sii s-o întristeze.

Stătea ca pe ghimpi tot așteptând ziua cea mare: prima săptămână trecu atât de greu, iar petele de pe faţă parcă i se mai domoliseră. Nici coşuri nu-i mai apărură în a doua săptămână. iar în a treia coșurile păreau atât de obosite încât se chirciseră cerând îndurare sebumului. Două zile până la sosirea prinților. Nu mai putea de nerăbdare. Era deja şi ea o prințesa, una veselă, căci chipul îi era mai luminos, încrederea în sine crescuse şi deja se împrietenise şi cu aparatul de fotografiat. Nu-i mai era frică de el, nu se mai simţea ameninţată de el. Se simţea în sfârşit frumoasă.

Când au văzut-o prinţii, toţi s-au îndrăgostit pe loc. Dar ea l-a acceptat pe Făt-Frumos, pe cel pe care îl iubise în secret încă de când fuseseră colegi de şcoală. Au spus da, s-au sărutat, au petrecut trei zile şi trei nopţi, au zâmbit, s-au fotografiat, iar acum privesc fotografiile de nuntă. Într-adevăr, a fost o mireasă frumoasă căci în ziua aceea acneea şi coşurile au rămas o amintire şi o poză nereușită de liceu.

Şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneți, ş-au scris şi povestea numărul cincisprezece pentru Super Blog 2013.

Advertisements

Tags: , , , ,

3 responses to “O poveste cu mult farmec”

  1. Vienela says :

    Cand ma gandesc la lucrurile care ne-au fost ascunse in copilarie! Poate ca nu as mai fi fost atat de complexata daca as fi stiut ca si Cosanzeana a intampinat greutati din cauza acneei. :))))

  2. Dana Lalici says :

    exact cum spune, Vienela, daca si Cosanzeana a avut probleme, noi ce sa mai zice? Stii ce mi-a plcaut? Cosanzeana ta nu a facut cu kitul in 4 pasi ca mine cu regimuri: a…nu mai e timp destul…mai bine ma apuc alta data..

    • filedinpoveste says :

      Eu m-am gândit la Cosânzeana pentru că personajele acestea de basm întotdeauna sunt perfecte. Şi încă de mici ne cuibărim în cap ideea că “trebie, dom’le, să fiu perfectă”.
      Eu nu cred că prinţesele astea sunt perfecte şi cred că şi ele s-au dus la şcoală (sau cel puţin trebuia să se ducă) şi coşurile trebuia să fie acolo, pe faţa lor (chair dacă povestea e adaptată puţin la 2013).
      Ştii cum e…nu lăsa pe mâine ce poţi face azi şi probabil aşa prevenim şi nu ne chinuim să tratăm.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: