Povestea lui Luxor

De douăzeci de ani casa era părăsită, proprietarul ei, bijutierul Luxor, se hotărâse să se mute în atelierul pe care îl iubea atât de mult. Dorea ca atelierul său să-i fie şi casă, şi masă, şi muncă, şi dragoste. Iubea atât de mult giuvaerele sculptate cu răbdare şi bucuria din ochii femeilor când se îndrăgosteau de vreo bijuterie căci se hotărâse ca viaţa ce-i mai rămăsese să fie altar podoabelor, iar ce-i ieşea din mâini să fie ofranda frumuseţii.

În timp ce șlefuia  o pietricică de ametist şi un fir de argint, ochii lui parcă spuneau o vrajă, mâinile i se mişcau nebune dansând un fel de vals pe piatra preţioasă. Firul de argint se onduia precum o frunză pe apele gândurilor sale tot învăluind piatra mov. O lasă jos, o întoarsă pe toate feţele, mai șlefui pe ici pe colo până se declară mulțumit. Se opreşte din zămislirea podoabei şi iese pentru o clipă din atelierul său. Chiar şi aşa, prin deschizătura uşii se poate vedea un colţ din atelierul lui.

Vorbeşte la tejghea cu un cuplu. Se pare că îndrăgostiții urmează să se căsătorească şi poposiseră la bijutierul Luxor pentru a-şi alege paharele de şampanie pentru nuntă. Deja mi-i imaginam ciocnind în cinstea lor paharele pline cu lichid spumos în timp ce primeau oaspeții în restaurant.

Ochii bijutierului cad pe chipul meu. Cu un zâmbet mă pofteşte să ma apropii. Mă pot declara oficial rușinată căci mă simt prinsă spionându-i munca şi vorbele.

Nu ştiu cum îmi amintesc de lănţişorul pentru care venisem. Era unul vechi, dar la fel de strălucitor, primit de la bunica mea. Numai că timpul şi-a lăsat amprenta pe firul subţire de aur care a cedat sub povara greutății anilor.

Zâmbeşte şi oftează în acelaşi timp precum un părinte trist care îşi vede copilul în suferinţă. Mă primeşte în atelierul său.

Mă simt ca un copil pierdut într-un labirit de cleştar tot admirând cristalul, aurul, argintul şi pietrele preţioase. Deşi atelierul nu-i mai mare decât o “cutie de chibrituri”, totul îmi pare atât de spațios, atât de alb, scăldat în lumină şi reflexii calde ale podoabelor.

–       Nu te sfii! Asta-i casa mea, aici e dragostea mea, iar aceştia sunt copii mei. Îmi vorbeşte atât de cald şi-mi arată cu modestie câteva dintre bijuteriile cu cristale care-i ocupaseră toate gândurile în ultimele zile. Nu sunt obişnuit să primesc oameni aici, dar acest lănţilor…şi se opreşte brusc.

–       Ce este cu el? Adică se poate repara?

–       Da…cum să nu. De unde îi ai?

–       Păi…îîî…de la bunica mea?

Ochii îi privesc în gol, iar mâna îi alunecă uşor pe firul subţire de aur.

–       Să ştii că acesta nu-i un lănţioşor oare care şi nu ţi-o spun doar pentru că toate bijuteriile mele sunt precum copii mei. Oftează adânc şi-mi spune în continuare: hai să îţi arăt ceva.

Deschide o altă uşă şi-o lasă întredeschisă în timp ce silueta lui se pierde pe scările înalte.  Tot ce văd pare o vedere din castelul Peleş: candelabre de cristal ce plutesc istovite de puteri în aer şi, captând fiecare fir de lumină, sticlesc ca-ntr-un joc de culori, mobila-i din esenţă tare de stejar, iar formele ei te prind în detaliile sculptate cu atenţie. Pe uşă intră miros de catifea, de lemn proaspăt sculptat, de podoabe scumpe, de istorie şi de toamnă.

Mă simt ca-ntr-un muzeu de teamă ca respiraţia mea să nu strice ceva căci tot ce văd  e un muzeul al bunului gust, al bijuteriilor, al iubirii. Pe măsuţa mică din hol o ramă foto din cristal stă de strajă  micului colţ de casă. Femeia din ea e prizonieră în timp dar, chiar şi aşa, zâmbeşte dulce din rochia ei albă.

Deşi e singur, casa pare atât de plină de suflet, de zâmbet…de iubire şi căldură.

Parchetul luceşte şi el în tandem cu sticlirile candelabrului. Totul e atât de simplu dar atât de bogat, semn că totul a fost făcut cu multă dare de mână dar, totuşi, cu măsură. Umbra măsuţei se reflectă jucăuş pe parchet, desenând o ceaţă negricioasă peste marea de lumină.

Pereţii sunt albi, fini şi sticloşi, parcă lumina iese din ei prin toţi porii. Totul străluceşte precum un diamant veritabil, totul e prețios precum firele de aur. Totul e luminos şi limepede, totul este candid neatins de praf, poate doar de praful strălucitor de diamant, de praful amintirilor şi al iubirii de bijuterii. Lucrurile sunt așezate într-o ordine de nedescris aşa cum îşi ordona bijutierul materiale în micul atelier.

Bătrânul Luxor coboară cu o casetă de bijuterii. Deschide încet ceea ce eu îmi închipuiam a fi cutia pandorei, atinge cu vârful degetelor ceva şi scoate un lănţişor fix ca al meu.

– Era el ei, spune aproape în şoaptă, dar cred că îi şade mai bine la gâtul tău decât la gâtul unei casete reci şi ascunsă de privire. Îmi ia mâna, îmi pune lânţişorul în palmă şi-mi strânge pumnul.  Ia-l! Poartă-l cu mândrie! Scoate-l la lumină. Nu-l lăsa în întunericul casetei de bijuterii. Cămăruţa de aici e prea strâmtă pentru el, prea goală, iar casa mea zace în singurătate, dar fără ea, doamna inimii mele, nu mă pot întoarce acolo. Acum pleacă şi poartă lănţişorul acesta cu mândrie! Scoate-l la lumină….

Secătuită de cuvinte, bijutierul îmi lasă în suflet o mie de întrebări, o mie de întrebări fără răspuns. Mâ gândesc la taina lui, mă gândesc la casa lui. Dacă micul muzeu din atelier e doar o “cămăruţă neîncăpătoare”, oare cum ar arăta casa în care nu mai călcase de douăzeci de ani? Nu ştiu.

Mai trec şi azi pe acolo, iar într-o zi am găsit atelierul şi casa bijutierului Luxor transformată în magazinul LuxuryGifts.ro dar, chiar şi așa, bijuteriile se zămislesc cu acelaşi drag şi-acelaşi gând al bijutierului, în memoria bătrânului Luxor.

Acest articol a fost scris pentru proba numărul doisprezece pentru Super Blog 2013.

Advertisements

Tags: , , , , , , ,

9 responses to “Povestea lui Luxor”

  1. Vienela says :

    Acum cativa ani am fost la bijutier sa imi repare un lantisor rupt. Era vara, cald, usa deschisa. Am intrat ca un pisoi, pe varfuri si am stat cuminte, urmarind cu ochii mirati fiecare miscare a bijutierului, care m-a observat abia dupa un sfert de ora, cand si-a ridicat ochii obositi o clipa. 🙂
    Am citit o poveste asemanatoare la Dana Lalici. 🙂

    • filedinpoveste says :

      E frumos sa privesti oamenii cufindati in munca, mie mi se par ca spun vraji si migalesc cu atentie fiecare detaliu. Povestea a venit dupa ce am fost la cizmar sa-mi repar niste pantofi. Era atat de absorbit de ce facea. Iar eu stateam in usa caci nu aveam unde sa intru…la fel ca si tine, aia dupa cateva clipe m-a vazut si m-a poftit in atelierul lui.
      O sa caut si povestea Danei.

    • Dana Lalici says :

      Vienela, minitle stralucite au idei similare. Nu ni s-a intamplat si noua de atatea orri?? 😉

      Frumoasa povestea filelor de poveste…

      • filedinpoveste says :

        Sarumana!
        Am zis c-arunc un ochi pe blogul tau sa scotocesc dupa povestea cu pricina, inca nu am ajuns. Dacă mă mai lasă monsieur (că îmi zice că stau prea mult cu nasul în laptop) vin în vizită

  2. alma nahe says :

    Eu am citit ambele povești, și la Laliciu, și la tine, și nu mi se pare că seamănă, atmosfera e diferită. 😉 La ea e un picuț mai apăsătoare…

    • filedinpoveste says :

      Seamana, n-ai ce zice. Am ramas cu ochii cat cepele aseara…si cat am re-re-retusat ca sa ajuga in formula asta. Initial ma duceam acolo cu mama/bunica – dar era prea ciudat ca una dintre ele trebuia sa-l cunoasca pe Luxor. Dupa era doar bunica, saraca murise si-mi lasase lantisorul ala vechi: trebuia sa fie o prietena foarte buna de-a sotiei lui, sau o dragoste de-a lui Luxor dar era prea de film american, cu toate ca ceva a ramas din partea asta (cand Luxor ofteaza cand vede lanticul…stia el ceva dar n-am mai batut campii pe asta). Luxory gift au pe site o rama, iar fotografia din ea prezinta doua femei: una era sotia lui, una bunica…parea prea american din nou s-am cautat repede rama cu o singura mireasa in poza.

  3. Miranda says :

    Ofiofofo, de-ar fi storcătoarele atât de ieftine şi atât de titani, ce bine ar fi. Al meu îm lasa fructele aproape intregi si, desi suna ca la TopShop, nu glumesc.

  4. SandraN says :

    hihihi, ma si gandeam ce poveste din legendele olimpului ai scris, abia mai apoi am văzut că e un storcător :))

  5. Shela says :

    Frumoasa poveste are Luxor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: