Povestea parfumată a Cenușăresei

Tresar când aud telefonul sunând, mâna se mișcă pierdută către telefon şi nici nu ştiu cum am apăsat tasta. Vocea îmi tremură de la primul “alo“, inima-mi bate cu putere când îi aud vocea şi nici nu-mi dau seama cum mi-a scăpat “da” atunci când el m-a invitat la restaurant. “Şi eu” încheie prima noastră convorbire telefonică.

Super_Playboy_Print_SP.inddDezorientată îmi developez șirul de replici şi-mi par că sunt o femeie slabă, pierdută în faţa lui. Abia acum îmi dau seama că în mai puţin de două ore aveam să-l întâlnesc. De emoţii şi purtată de val am şi uitat că eram la muncă.

Fug repede la baie să mă privesc în oglindă şi încep să mă analizez din cap până în picioare: părul e mai rebel ca niciodată şi cu puțin ajutor ar prinde şi bulgarii, ochii mi s-au chircit de emoție şi de autocritică şi parcă se supun cearcănelor de la prea mult nesomn, obrajii-mi par vlăguiți, buzele prea uscate, prea subţiri şi prea ofilite.

Nu e tocmai ziua perfectă de întâlnire, dar ce să fac dacă inima-mi e stăpână, iar eu sclavul? Îmi simt şi acum inima cum pulsează sub coste şi încerc s-o potolesc. Inspir şi expir de mai multe ori. Mă spăl pe față în speranța că chipul meu va părea mai luminos şi mai odihnit. În minte-mi răsună doar vocea lui şi replicile mele tâmpe. Zâmbesc forţat la ideea că mai am o a doua şansă la întâlnire.

Aş vrea să anulez totul, dar nu vreau să par că dau bir cu fugiții. Încerc să îmblânzesc părul cu degetele, dar se pare că nu se lasă atât de uşor supus. Îmi pun faţa în palme, în timp ce mintea-mi e duşman: cum poţi să-l cucereşti cu-n chip palid, cu o voce tremurândă şi cu emoţii o mie?

Scormonesc prin geantă, dar mâinile mi se împleticesc în ciudă. Întorc geanta cu sus-n jos şi aşez pe chiuvetă tot conţinutul acesteia în speranţa că voi găsi pitit în dânsa asul din mânecă. Scanez fiecare nimic, până ce ochii-mi rămân blocaţi pe noul meu parfum Super Playboy. Pulverizez puţin pe încheietură, unduiesc mâna prin aer şi i-o ofer ofrandă nasului. Adulmec mirosul şi închid ochii. Deja mă văd ochioasă,  cu ochii scânteietori şi mari, cu părul bălai în vânt, cu un zâmbet cuceritor, cu genele lungi şi dese. Deschid ochii şi mă văd frumoasă, puternică, liniștită, stăpână pe mine şi pe bătăile inimii.

Mă admir în oglindă până ce telefonul sună din nou, iar vraja parfumului rezistă. Privesc în oglindă cerşind îndurare, căci în seara asta voi fi Cenușăreasa şi ştiu că vraja va rezista până când mireasma parfumului va dispărea.

Pornesc spre el cu paşi mărunţi şi deşi, iar zânul meu, parfumul, îmi spune că seara aceasta va fi a mea, căci îl voi cuceri şi voi fi cucerită, că îl fermeca de-ndată şi vom sorbi adânc mireasma vrăjii parfumate. Dar vraja mea nu s-a rupt la miezul nopţii, ci s-a întins până spre dimineaţă, semn că parfumul meu l-a sedus pe Făt-Frumos.

Când stau cuibărită la braţul lui, mi-aduc ş-acum aminte de emoţii, de inima nebună, de stângăcii, de fiorul ce-mi urca pe spate în drumul meu spre el. Doar vălul de miresme mă ţinea de mână şi-mi şoptea suav cuvinte îmbărbătate. Să fie un mit? Sau Super Playboy are super-puteri când vine vorba de ritualul seducției?

P.S.: m-am pierdut în mireasmă de parfum ş-am înşirat cuvinte pentru proba numărul opt din competiţia Super Blog 2013.

Advertisements

Tags: , , , ,

8 responses to “Povestea parfumată a Cenușăresei”

  1. gheorgica says :

    Fain parfumul Dar ca sa aiba efect trebuiesc cateva trucuri

    • filedinpoveste says :

      “Trucul” lui sta in mireasma de mandarin, imbinata cu accente de frezie, pasarea paradisului si mosc.

      • gheorgica says :

        Ca sa aiba efect maxim (pe bune) Dupa ce faci dus te clatesti cu apa de ploaie in care ai pus o lingura de bicarbonat sau in apa din cada pui un plic de bicarbonat. Lasi apa sa se scurga si te usuci natural fara prosop
        Parfumul il punctezi de la ureche (spate lob)spre sani , ombilic si zona inghinala Bicarbonatul face ca pielea sa nu srice mirosul si sa absoarba parfumul sa tzina mai mult. Daca stergi cu prosopul , cristalele fine de bicarbonat sunt inlaturate si nu mai are acelas efect
        Adeca traseul pe care trebuie sa-l urmeze nasul celui care trebuie ametzit

  2. vienela says :

    Ai avut si noroc, mai mult noroc decat prima Cenusareasa. Parfumul tau nu a disparut dupa cateva ore si asta l-a tinut inlantuit pe frumuselul acela. Sau poate ma insel si farmecul tau de femeie l-a cucerit? 🙂
    Gheorgica, bicarbonatul este bun, nimic e spus, ascunde multe mirosuri. Insa farmecul este dat tocmai de combinatia dintre mirosul pielii si parfum. Din acest motiv anumite parfumuri nu ni se potrivesc.

    • filedinpoveste says :

      Sa stii ca parfumurile sunt puse in valoare si de ph-ul pielii. La unii miroase mai bine, la altii nu chiar

    • gheorgica says :

      Asa este precum spui. Pana si alimentatia isi spune cuvantul si tre sa ai grija. Bicarbonatul inlatura o parte din mirosurile care ar modifica Nimic nu este perfect Fetele educate stiu ce trebe facut iar gusturile baiatului nu trebuiesc neglijate Cineva spunea ca parfumul pe care il folosesti trebuie sa placa persoanei nu tie si trebe sa te caracterizeze

  3. Miranda says :

    Ai cam schimbat povestea,zic si eu. Parfumata tare e povestea cenusaresei

Trackbacks / Pingbacks

  1. psi-words – parfumierul corsican - 22/10/2013

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: