Heidi, fetiţa munților, la Straja

Cum frigul ne-a cam zgribulit şi măi c-a pus şuba pe noi, cum mirosul de căldură începe să ne-ncânte nu numai nasul dar şi mâinile şi urechile înghețate, iar gândul ne zboară la vacanţă, cea de iarnă, cu zăpadă şi vin fiert, prima zăpadă îşi cere petrecerea de bun venit. Şi pentru ca nimeni să nu fie deranjat, zăpada s-a hotărât să-şi ţină petrecerea acolo unde muntele stă de strajă şi veghează ca frumuseţea locului să nu fie bântuită de problemele de acasă. 

Frumuseţea s-o fi născut ea la sat, dar cu siguranţă a crescut la munte, cu aer tare, cu miros dulce de cetină de brad, cu bucate tradiţionale stropite cu vin fiert din damigeană. Frumuseţea o copilărit la Straja pe cărările înguste de munte, printre fân proaspăt cosit, printre brazi înalţi, printre fulgi de nea şi printre turiştii care vin aici să-şi odihnească sufletul şi să aducă ofrandă trupului istovit de capitală.

Zgândărindu-ne pofta de munte dăm startul unui început de weekend la Straja….după care căutăm cazare la Straja, ne prindem urechile printre pensiuni care mai de care mai dichisite, dar ochii ne rămân lipiţi pe monitor când facem un tur virtual prin vila Alpin.  Gata. Suntem pegătiţi de aventură. Facem rapid bagajul: haine groase, bocanci de munte şi emoţii, căci urmează un weekend numai pentru noi şi pentru sufletul nostru în inima muntelui, la poalele pârtiei, acolo unde mâncarea-i ca odinioară, iar căldura ne bucură obrajii înroşiţi de vântul tare şi rece. 

Heidi, fetiţa munților, la Straja

După un drum de câteva ore şi zeci de fotografii făcute prin geamul transpirat al maşinii ajungem într-un decor desprins parcă din cărţile cu “Heidi, fetiţa munților“. De nerăbdare, drumețul din mine măi că a vrut să ia la pas drumul către pensiunea din Straja la care ne cazasem numai cât să se măsoare cu munţii, să se piardă printre brazii deşi şi înalţi şi să-ngâne păsările cerului.iarna la Voineasa

M-am pierdut de mine ş-am admirat muntele în goliciunea lui, doar zăpada-i era mantie pe umerii laţi, iar brazii stăteau supuşi la picioarele vârfului Straja. Aerul rece-mi aminteşte c-am pătruns în ţinutul regelui de gheaţă, care-şi supune ostaşii doar suflând colbul alb de pe manitia lui argintie.

Bucatele-s mai bune la Straja

Cu nasul ca al unui om de zăpadă am pătruns în pensiunea Alpin. Aici căldura se onduia jucăuş pe pielea noastră înghețată, iar gazdele erau mai ceva ca parte din familie căci îmi păreau c-aveau ceva din dorul acelea pe care îl găseşti la rudele pe care nu le-ai mai văzut demult. Atât de călduroasă a fost primirea.

Facem turul de onoare al pensiunii, ne pierdem în restaurantul mare şi frumos, dar nările pofticioase ne ademenesc către bucătărie: miroase a bucate rumenite şi stropite cu oţâr de vin, miroase-a cozonaci, a nuci şi a toamnă.  Miroase a România şi a bucate tradiţionale, “dar asta nu e tot” ne asigură gazdele.

Mergem în camera noastră, aici măi c-am vrea să ne tolănim trupul în patul pufos, dar bucatele din restaurant îşi cer drepturile. Ne schimbăm într-un concurs de “cine-i primul câştigă” şi fugim pe scările de marmură s-ajungem în restaurant.

Avem o foame de lup, răsfoim repede meniul. Dar nu ştim ce să alegem. Totul ne tentează şi, pe fundal de ghirâituri de stomac, rugăm gazdele să ne recomande bucate pentru prânz. Nu mai aveam răbdare s-aşteptăm mâncarea să iasă triumfătoare din bucătărie, stingem foamea cu un vin fiert şi cu bucate tradiţionale, toate savurate până la ultima îmbucătură.

Cum am îmblânzit zăpada

Am mers în cameră, ne-am tras sufletul cât să se mai aşeze minunăţie de mâncare în stomac ş-am zis să aruncăm un ochi pe pârtie. Dar ce-ar fi să încercăm şi pârtia? Nici n-am terminat de întrebat de und’ să ne echipăm de snowboard, căci gazdele ne-au şi condus la centrul de inchirieri echipament sportiv al pensiunii.

Nu-i aşa că la asta nu vă aşteptaţi? Nici noi. Aşa c-am chicotit ca nişte copii într-un magazin de dulciuri. Ne-am pus buţii (boots) în picioare, ne-am făcut că ne dăm pe gheaţă ca să vedem ce tip de placă de snowboard ni se potriveşte ş-am purces către pârtie.

Cinci metri alunecat cu placa, căzătură, zece metrii de alunecat lin, iar căzătură şi tot aşa până ce-am reuşim să îmblânzim zăpada şi-am certat seara că ne-a trimis în casă.

Nici n-am apucat să rememorăm extazul de pe pârtie căci bucatele din meniu se înfiripau în discuţiile noastre. Am mers în restaurant. Aceeaşi poveste: mă vedeam un Fomilă care nu se va sătura cu una cu două. Am trecut prin felul unu, felul doi ş-am savurat şi un desert. “De-li-cios!” a fost fraza care a încheiat seara căci oboseala pusese stăpânire pe trup şi minte.

Ultima zi parcă e un vis

A doua zi ne-am scufundat cât de mult am putut în plapuma groasă, ne-am ascuns ochii de firele de lumină şi ne-am bucurat de somn până când stomacul, bată-l vina şi-a cerut ofrandă.

Am trecut iar prin restaurant. Ne-am verificat şi Facebook-ul, căci gazdele ne lasă să fim conectaţi la viaţa de acasă punându-ne la dispoziţie internet wireless, după care am fugit să prindem în fotografii câteva clipe. Ziua a trecut atât de repede, iar la plecare măi că am bătut din picioare precum domnul Goe căci nu doream ca începutul de săptămână să ne trăgea către oraş.

Ne-am despărţit de gazde şi de staţiunea Straja ca atunci când ne-am pupat părinţii la gară de rămas bun ş-am pornit către capitală, dar am promis c-o să revenim cât mai repede posibil, căci tare iubesc muntele, mâncarea bună şi un somn departe de griji.

Articolul acesta este înscris în competiţia  Super Blog 2013 şi ne aduce la un pas distanţă de Straja.

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , ,

9 responses to “Heidi, fetiţa munților, la Straja”

  1. prinarad says :

    Horrible e statiunea 😦 eu si sotul am ramas cu sechele , am fost in martie anul asta, era zapada neagra de la mizerie si dc nu schiezi nu ai ce face. probabil vara ai putea face trasee dar la cat de naspa se ajunge (tren pana in petrosani, schimb cu altul pana la Lupeni si apoi cu telecabina…) nu am sa mai risc…ever . din fericire castigasem weekendul (dar am platit in plus ca sa pot merge cu un prieten cu masina)…dc dadeam bani mai multi (adica sa cumpar eu cazare , nu castigata) imi dadeam palmi si acum. Si nu, cu cabana nu am avut probleme, doar cu statiunea lol

    • filedinpoveste says :

      Eu n-am fost, însă m-a încântat faptul că au început să se mai muşte lucrurile pe acolo şi au foarte multe proiecte de reînviere pentru staţiune.
      Eu sunt fan Voineasa şi-mi place mult ce au făcut cu pârtia de la Vidra (poate şi pentru că sunt din Vâlcea). Sper numai că o să fie deschisă şi anul acesta.

      • prinarad says :

        La Voineasa am fost cand aveam 7 ani si am fost…vara. Din pacate, accessul la statiuni te obliga sa ai masina – nu avem si refuz sa iau doar sa colind tara. Prefer sa calatoresc p-afara unde este infrastructura cum trebe (tren, bus, etc).
        Mai bine faceam si eu mai departe cadou weekendul ala (de fapt Vi-S ca duminica dimineata am taiat-o spre casa la cat de horrible arata statiunea. Speram sa fie zapada din aia pufoasa sa ne jucam si noi ca pruncii..eh as. Da’ de unde.

      • filedinpoveste says :

        Din păcate la noi eşti dependent de maşină pentru a fi turist mai ales când vine vorba de mers la zăpadă.
        Îmi pare rău pentru experienţa ta neplăcută şi sper să te şi să ne ocolească de acum încolo.
        Să ştii că Voineasa nu mai e demult ce-a fost odată..s-a schimbat în bine de când cu ditamai pârtia de ski.

      • prinarad says :

        Mi-am invatat lectia: la munte iarna nu mai am ce cauta. Ever. Vara da, imi place foarte mult sa fac trasee.
        Insa, totusi, vreau sa vad lumea . Pana in 2006 doar in tara am calatorit 🙂 devenise claustrofob lol
        Stii ca e o porcarie sa fii dependent de masina sa vezi o tara, nu? Dar asta e, dc vointa sa faci linii de tren sau bus ca lumea nu sunt…mergem unde sunt :)) ps: da , am permis. din 1999. dar am norocul sa stau intr-un oras unde te descurci cu transportul in comun sau pe jos.
        bafta la concurs :)))

      • filedinpoveste says :

        Şi mie mi-ar plăcea să fie mai multe opțiuni de transport către diverse punte de atracţie turistică în ţară. Sună cam de evul mediu: promovare nu, şosele nu, mijloace de treansport în comun…iar nu.
        Da, e nasol să fii dependent de maşină!

        Mulţumesc de încurajare!

      • prinarad says :

        Intr-adevar, evul mediu :S

  2. Stefan says :

    Straja? N-am calcat pe acolo niciodata, am vazut ceva poze pe la prieteni si un reportaj pe PRO TV…arata binisor. Cred ca cei din vestul tarii o sa colinde pe la Straja, in rest drumul pare cam inaccesibil. Macar se mai mica ceva si pe la noi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: