Poveşti cu interfoane la doişe noaptea

E noapte şi e rece. E toamna care şi-a trimis furtunile când tot ce așteptai erau ploi mărunte şi lungi. E o toamnă haotică dar, mai ales, astenică. Geamurile s-au aburit deja, semn că iarna e la o aruncătură de băţ, în Brașov. Plouă viscolit şi bate vântul în capitală, e o vreme ca-n filmele de groază: ceaţă, ploaie deasă şi zgomotoasă, vâjâit de copac şi un interfon care sună insistent la un doişe fără ceva (23:40).

Tresărim din pat şi ne uităm unul la altul. “cin’ să fie la ora asta?” e întrebarea de pe chipurile noastre. El dă să răspundă să vază care-i baiul, dar tot ce se aude sunt picăturile de ploaie care izbesc tot în calea lor şi un vârnt mult prea nervos. Nicio voce, nicio răsuflare, dar nici noi nu-l lăsăm să intre.

Ne întoarcem la oile noastre, adică la plapuma noastră şi dăm să vedem un film. Situația se repetă: interfonul sună, el răspunde, întreabă cine e şi cu ce treburi la uşa noastră, dincolo nimic, doar ploaia grea.

Cin’ să fie, ce să fie?“. Rămânem blocaţi lângă interfon, dar n-apucăm să spunem nimic căci interfonul sună iar. Povestea se repetă: iar de partea cealaltă a firelor nu răspunde nimeni şi nu, nu avem video-interfon ca să vază ochii noștri cine ne deranjează liniștea. El nervos măi că aruncă o înjurătură printre dinţi, în timp ce eu încerc să-l iau cu frumusul pe cel care ne deranjează.

Sătul de scenariul prost de luni seara, el să decide să coboare. O fac şi eu pe Prâslea, trag nişte haine groase pe mine şi îl însoţesc. Cu fiecare treaptă coborâtă prin minte îmi zburau fel de fel de scenarii văzute în filmele de groază dar şi comentariile mele când personajele o fac pe vitejii în loc să stea unde e cald şi bine. Ei parcă şi pe noi ne mânca acea curiozitate să aflăm cine şi de ce face asta.

Arma noastră: o umbrelă cu vârf metalic ascuţit. In mintea noastră treceau, pe rând, până ce am ajuns la poartă următoarele personaje: un prieten rătăcit pe vreme neprielnică, cineva care vrea să ne facă o surpriză, un psihopat în transă, un criminal mânjit cu sânge pe faţă si cu-n cuţit în mănă, un puşcăriaş evadat din închisoare şi lista a continuat până am ajuns la poarta blocului.

Ajunşi la poartă, el îşi întraptă umbrela în poziţia “en garde” şi deschide zgomotos poarta cât să fie efectul maxim. Deja îmi imaginam un topor în capul lui, un pistol la tâmpla lui, un cuţit la jugulară.

Ne uităm în stânga, în dreapta, după maşini, nimic. Ne uităm la interfon: “se apelează!” la acelaşi apartament nouă. Dăm să îl oprim, în zadar. Apăsăm altă tasă, panoul de apel nu vrea nimic în afară de tasta nouă. Apăsăm ca o babă comunistă pe toate tastele interfonului până  se formează tasta zero. Mulţumiţi de isprava noastră măi că rânjim în sinea noastră numai că interfonul ne invită să vorbim cu cineva de la apartamentul zero, numai că la apartamentul zero nu stă nimeni, nici nu există aşa ceva.

După ce facem niscaiva mătănii în faţa interfonului defectat, căci vrem să se oprească, vântul aspru şi ploaia rece ne bagă în casă. Dăm interfonul pe mute cât să nu facem noapte albă.

Până dimineața panoul de apel şi-a găsit victime locatarii de la apartamentele: şapte, opt şi nouă. Nu ştiu dacă şi ei şi-au imaginat astfel de scenarii dar ştiu doar că astăzi panoul de apel îşi dă duhul la mine pe birou.

După ce, fericită nevoie mare, am crezut că am scăpat de blestemul panoului de apel, situația s-a repetat şi ieri pe la orele 15:00, când eu mă întorceam cu-o falcă-n pământ şi cu una-n cer de la dentist. Numai că de astă dată nu m-a supărat apelatul fără noimă la vecini şi faptul că eu nu puteam să intru în imobil. Şi dă-i şi-aştepaptă pe la poartă ca un câine plouat şi gândeşte-te cum sari gardul să ajungi în casă.

Nervii s-au consumat pe reprezentantul firmei care a montat interfonul minune. Criza mea de isterie l-a catapultat în fața panoului de apel şi a testat fel de fel de “medicamente” pe inima panoului de apel care nu dorea să funcţioneze, cică se înecase de la ploaie, iar tratamentul lui a costat în câteva ore la căldură, până mâine (adică azi) când schimbăm tratamentul.

  Astăzi așteptăm să resuscităm panoul de apel sau să-l declarăm trecut în neființă.

P.S.: interfonul este marca Electra, iar dacă la prima ploaie mai serioasă cedează…nu aş vrea să ştiu ce relaţie vom avea pe termen lung.

Advertisements

Tags: , , , , , ,

6 responses to “Poveşti cu interfoane la doişe noaptea”

  1. Vienela says :

    Mai stii articolul meu cu telefonul? Ei bine, in afara de el, primul pe lista de injuraturi este interfonul. Stam la primul apartament de pe scara si toti ratacitii la noi suna. Fiind la parter, daca avem lumina aprinsa si nu dam drumul la usa blocului, ne bat si in geam. Culmea este ca ziua, cand ne cauta pe noi cineva, soneria interfonului e moarta si bietii de ei stau degeaba pe la usa…

  2. Adriana says :

    …citisem ceva pe fb-ul tău, dar aici e delicios. Eu la poartă n-am sonerie. Deloc. E super şi tot suntem găsiţi…dacă trebuie…

  3. Dan says :

    Clar. Sunteţi bântuiţi… 😆 Vine Halăuinuuuuu… 😈

  4. Danyzus says :

    Eu n-am conectat interfonul ca nu-mi trebuie (stau la etajul 6), dar are vecina de langa mine. Si il tine la maxim. Cred ca e bleaga de-o ureche sau ceva de genul. Iar cand suna la ea, se aude si la mine in casa 😦

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: