Nu judeca omul după aparenţe

Se spune că nu haina îl face pe om, dar este o iluzie care îi bucură pe cei modeşti. Nu e o crimă să fii certat cu tendinţele în modă, nu faci puşcărie pentru că îţi arunci pe tine primele haine pe care le găseşti în şifonier, nu, nu-i bai, dar haina îi dă omului seriozitate, un statut social şi acceptare din partea celuilalt, altfel nu se explică de ce îi evităm pe cei îmbrăcați ponosit chiar dacă ei sunt doxă de carte şi bun simţ.

Sursă foto: http://chinezu.eu/

Sursă foto: http://chinezu.eu/

Omul dă imediat un verdict, îi trebuie doar să-i vadă haina omului ca să “ştie” cu cine are de a face.  Aşa se face şi în cazul omului ponosit dar mai intelectual decât toţi călătorii din tramvaiul de la ceas de seară.

Era seară. Era iarnă. Era omul ponosit. Era plin de lume. Toţi îl evitau pe omul ponosit, toţi îi aruncau priviri scânteietoare şi pline de dezgust.  Omul nostru ba le ocolea, ba recita un haiku de ziceau călătorii că ponositului îi lipseşte un şurub la cap. Mulţi au zis că e o înşelăciune din ritualul cerşetoresc, însă omul nostru avea ruşinea necesară cât să nu întindă mâna şi să roage milă şi îndurare. Alţii l-ar fi acuzat de furt dacă nu stătea izolat, pus la colţ de societate şi de spiritul său intelectual. Căra cu el plase cu pet-uri, cartoane şi o doză, două de Coca-Cola.

Când oamenii l-au acuzat de miros înţepător şi acru, ponositul s-a văzut obligat să-şi plângă amarul. Spunea c-a fost profesor, dar criza l-a scos prematur din piaţa muncii. Spunea că ăsta e un furt căci doar şpaga ori domiţele tinere cărora directorul le putea arunca ochiadă erau păstrate la catedră. Spunea nişte vorbe încât aveai nevoie de un dicţionar ca să le desluşeşti înţelesul. Nu, nu era beat şi nici nu folosea un jargou propriu, ci omul lega cu uşurinţă neologisme greu de priceput pentru românul de rând.

Ne spunea că soarta a fost dură cu el, iar persoana pe care a iubit-o cel mai mult, fiul lui, a dat România pe America…şi el atras de visul american şi s-a căsătorit cu o columbiană.  Era trist şi vesel în acelaşi timp, dar era singur. Se întreţinea din vândutul pet-urilor şi a cartoanelor găsite în tomberoane. Dar era bucuros că trăieşte, era bucuros că poate citi şi cât de mult îi plăcea să citească. Dar nu mai avea bani de cărţi aşa că a recitit tot ce avea în bibliotecă.

Aveam impresia că profesorul ponosit intrase-n tramvai ca pe vremuri, când intra în sala de curs. Vorbea cu aceeaşi sete, îi mustra dulce pe cei care-l criticau şi dicta lecţia încât aveai impresia că îţi citeşte un roman de Dostoevsky.

Inteligenţa şi bunul simţ nu au legătură cu hainele care-l îmbracă pe om, au legătură cu sufletul omului, au legătură cu orele petrecute în preajma cărţilor.

P.S.: la ceas de zi/seară ne-am făcut temele pentru clubul psi, Cuvânta a fost profesorul, iar elevii silitori: Scorpio, Adriana, Almanahe, Vienela, Sonia.

P.P.S.: în acest weekend voi căuta toamna la ea acasă…adică la sat.

Advertisements

Tags: , , , , , ,

17 responses to “Nu judeca omul după aparenţe”

  1. Cuvânta says :

    Ce trist. Am vazut de curand un om in autobuz care recita o poezie politica despre societatea de dupa 89. O spunea cu atata patos, convingere ca mergem spre ceva rau, incat l-am retinut. Adevarul nu sade doar in gura celor bogati si puternici.

  2. Sonia says :

    Deși cuvintele Cuvântei au fost dificile (cel puțin pentru mine) ți-ai rezolvat și tu tema cu brio. Ai dreptate, haina nu îl face pe om. Din păcate însă mulți judecă după aparențe. E mai ușor să dai un verdict la prima vedere decât să sapi adânc în mintea și sufletul unui individ.

    • filedinpoveste says :

      Mi-a stârnit un sentiment de milo-admiraţie. Cu toate că a fost cineva, nu îi era ruşine cu el, ştia că munceşte cinstit, chiar dacă singurătatea şi lipsa banului l-au ramolit.
      Dacă-mi amintesc bine, era supărat şi pe băiatul lui. Dar îl iubea mai mult decât iubea cărţile.
      Omul acesta a fost liniştit…şi-a zis oful când oamenii răi l-au luat la ochi şi l-au certat pentru miros.
      Ne plac lucrurile simple şi vrem să ne uşurăm atât de mult munca încât iubim aparenţele mai mult decât orice.

      • alma nahe says :

        Era pe vremuri un cerşetor pe-aici pe la noi în urbe care fusese cândva ambasador. Nu îi ştiu numele, eram o copilă când mi-a zis povestea lui, dar dacă nu era adevărată, avea o imaginaţie bogată, precum şi cunoştinţe politice. Nici nu mi-o mai amintesc, mi-a rămas doar amintirea lui, un omuleţ de un metru şi jumătate, cu o haină maro, roasă-n coate şi jerpelită, o barbă deasă, neagră ca abanosul, un păr la fel de negru, cârlionţat. N-avea mai mult de 50 de ani, dar arăta de 70. Se apucase şi de băutură… Mi-l şi imaginam, în timp ce povestea de viaţa lui de ambasador, de recepţii şi alte beneficii ale funcţiei…Cum decade un om astfel? Cum decade un om care, ca şi acesta al meu, ca şi personajul tău au justificări, ştiu ei exact ce şi cum atunci când îşi spun povestea…oare?! Puteau să se salveze la un moment dat? Unde le erau prietenii?…

  3. aurescu says :

    E pacat cum intelectualii ajung la gunoi, iar adevaratul gunoi se transforma in modele de urmat…alte criterii stau la baza ierarhiilor de azi. Societatea triaza lucrurile astea, dar se pare ca sita are gauri din ce in ce mai mari.

  4. Adriana says :

    Mi-am propus sa scriu o experienta pe care am avut-o cu doua saptamani in urma apropo de haina purtata, poate o voi face, dar povestea asta cred că ni se intamplă multora dintre noi, care mai avem ochi şi urechi pentru astfel de oameni. Nu s-au putut adapta vremurilor şi restul e poveste, fiecare dusa prin filtrul lui. Mă ingrozesc de clipele ratacite ale unui om. Te pot pierde definitiv…indiferent de haina ce ai purtat-o odată. Frumos spus:milo-admiratie…

  5. Ion De Lemn says :

    Asta-i Romania, o societate putreda pana in maduva oaselor, needucata si interesata doar de lucruri superficiale. Ne meritam soarta.

  6. Scorpio says :

    Am mai citit despre cineva care dormea pe o banca in parc prin Bucuresti, ponosit si amarat…nu dadeai doi bani. Nu credea niciodata ceva si nu cersea. Cand venea cineva si il intreba daca vrea ceva raspunsul era mereu…as dori o carte sa o citesc.

  7. psi says :

    haina îl face pe om. altfel nu am trece atât de nepăsători şi de indiferenţi faţă de cei ponosiţi, oropsiţi…

  8. Carmen Pricop says :

    Cu puţină atenţie descifrezi un destin sau îţi imaginezi unul! 🙂

  9. vienela says :

    Mi-ai amintit de profesorul care statea de dimineata pana seara intr-un parc si citea. Oare stii povestea lui? Circula pe fb acum cateva saptamani. O fata, impresionata de faptul ca un om al strazii citea, i-a daruit o carte. Apoi a intrat in vorba cu el, i-a aflat povestea si s-a zbatut sa ii rezolve situatia. O familie plecata din tara i-a pus la dispozitie o casa, oamenii au sarit sa ii doneze fiecare ce a putut…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: