Dumnezeu nu joacă

Dumnezeu nu joacă. El este păpuşarul, noi marionetele. El dă tonul, noi dansăm. El e acolo ca să vegheze asupra jocului nostru ca un arbitru feroce, iar, uneori, ne manevrează după bunul plac fie ca să ne-arate lumea, fie ca să ne mustre, fie ca să ne dea o lecţie pe care să o ţinem minte. Şi pentru că Dumnezeu şi-a dorit un altfel de păpuşi, după chipul şi asemănarea lui, le-a înzestrat cu gândire, cu sentimente, cu suflet. C-a făcut bine sau c-a făcut rău… el singur trage ponoasele.

Michelangelo - Crearea lui AdamPentru că Dumnezeu nu şi-a dorit nişte păpuşi de plastic, le-a dat voie să-şi aleagă fiecare propria-i fiinţă din sacul calităţilor. Unii au vrut înţelepciune şi Dumnezeu le-a dat-o, alţii au vrut inteligenţă şi Dumnezeu le-a dat-o, alţii au vrut frumuseţe şi Dumezeu le-a dat-o şi fiecăruia i-a îndeplinit dorinţa, dar el, omul nechibzuit şi veşnic nemulţumit s-a ridicat împotriva creatorului.

Mai întâi a dat sfoară în împărăţie cum că Dumnezeu i-ar fi refuzat dreptul la calitatea cerută dar el nu ştia că, precum un părinte atotștiutor,  Dumnezeu i-a dat fiecăruia după cât poate duce. Dumnezeu nu ar fi vrut ca păpuşile sale să-şi frângă aripile de la primul zbor.

Dumnezeu le-a dat de toate, după bunul plac al fiecăruia, dar ce-a crezut omul nechibzuit? A crezut că Dumnezeu joacă şi-a zis să-şi puie maestrul la încercare. Mai întâi s-a răzvrătit şi-a încurcat sforile care-l ţineau în mâinile creatorului său, mai apoi a zis să complice lucrurile şi mai rău şi a pus mâna pe-o foarfecă şi şi-a tăiat orice legătură cu creatorul rău.

Dar Dumnezeu iartă, ne ceartă, ne mustră, ne mai dă o palmă părintească după care întinde mâna copilului său chiar şi atunci când omul îi pune cuvântul şi răbdarea la încercare.

Ş-aşa au trecut zilele până când omul nechibzuit şi-a adus aminte ce i-a cerut creatorului său. Dorea să-şi depăşească maestrul, dorea să se joace de-a Dumnezeu, dar Dumnezeu nu joacă, aşa că l-a izgonit pe omul veşnic nemulţumit din mâinile sale. L-a lăsat stăpânul propriei fiinţe, l-a lăsat să joace după cum i-au vrut picioarele, l-a lăsat până când a-nceput să strice tot în jurul lui. Atunci Dumnezeu s-a înfuriat ş-a trimis asupra omului nechibzuit potoape, uragane şi inundaţii cât să-i arate omului cât ne mic şi de firav este fără sprijinul său.

Dumnezeu nu joacă!” şi-a spus în cele din urmă omul, “iar dacă vreodată va juca, va juca  după propriile lui reguli, unele neștiute de omul păcătos“.

P.S: totul e o joacă … Clubul Psi – refrenul, Alma Nahe – dirijorul. S-au mai jucat şi:  dagatha, călătorprinţaramea, Cuvânta, Adriana,  

Advertisements

Tags: , , , , , , , ,

14 responses to “Dumnezeu nu joacă”

  1. Adriana says :

    Am avut şi eu gândul păpuşarului in textul meu. Mult adevăr în vorbele tale….cu toate că mi-ar plăcea să cred că Dumnezeu nu are reguli, ci din Iubire faţă de noi să ne facă să ne jucăm mai puţin şi să simţim mai mult. Frumos.

  2. roxdumitrache says :

    Gând la gând sau aproape aş zice după ce am citit postarea ta. Dumnezeu nu joacă dar urmăreşte “jocul” creaţiilor sale, aşteptând răbdător ca acestea să-şi vadă singure limitele. Poate chiar să se schimbe.

  3. psi says :

    bun venit la joacă. 🙂 să te înscrii, te rog, în tabel. revin mai pe seară să te citesc pe îndelete.

  4. alma nahe says :

    Să te treci în tabel la psi, zise dirijorul Alma Nahe. 🙂 Dumnezeu nu e nici păpuşar, nici marionetist! Dar eu sunt! Pe bune! Nu filosofie! 😉
    Mă bucur că te-ai încumetat să intri în joc.

  5. dictaturajustitiei says :

    Se zice , de la sfântul Augustin încoace, că avem liberul arbitru să ne alegem viitorul prin acțiunile noastre dar, să fim sinceri și să recunoaștem, atunci când ne este greu, noi cei care ne bătem cu pumnii în piept că suntem liberi și independenți , tot pe El îl chemăm să ne ajute și să ne apere …de noi și de faptele noastre.

  6. vienela says :

    Mi-a placut ideea ca a dat fiecaruia atat cat a considerat ca poate duce, ca nimeni sa nu-si franga aripile de la primul zbor.

  7. Lavinia Monica says :

    Interesant, la un moment dat m-am gandit si eu la treaba cu papusile :))

  8. lili3d says :

    Dar oare acum ne-am prins? Sau continuăm să ne jucăm cu viețile noastre?

  9. Visina says :

    Omul a fost creat de la inceput cu liber arbitru. Despre asta e vorba cand spune “dupa chipul si asemanarea Sa.” Nu a fost niciodata papusa. Altfel, excelenta poveste, frumos spusa felicitari.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: