Cinci tipuri de bucureşteni III

În Bucureşti nu numai timpul nu are răbdare, dar nici oamenii, toţi sunt pe repede-nainte, toţi sunt duşmai unii cu alţii atunci când vine vorba de aerul, spaţiul şi timpul propriu. Bucureştiul este haios şi enervant în acelaşi timp, la fel ca oamenii care îl popuează, aşa că iată încă o listă cu tipuri de bucureşteni.

Baba Cloanţa-Cotoroanţa: era o făptură care iese la “vânat” la cele mai aglomerate ore ale zilei. Se face remarcată prin blestemele pe care le împrăștie la tot pasul, dar cu precădere în mijloacele de transport în comun, cel mai adesea în R.A.T.B.. De hâdă ce-i baba îi ia pe tineri la bani mărunţi şi-i blesteamă de mama focului pentru că ori nu-i cedează locul în tranvai, ori nu o ajută să-şi urce bagajele, ori se îmbrâncesc în ea la fiecare curbă pe care o ia tramvaiul. Toate drumurile ei duc către Piaţa Obor. O reconoşti după vorbele-i de “duh”, mirosul de ceapă degerată, tuşitul frenetic, evantaiul deschis tot timpul şi replicile de genul “vai, îmi este rău“, “nu mă mai ţin picioarele” şi “lasă-mă să stau jos, nu mai poci!“. Cum se așează pe scaun, cum se face mai bine, semn că scaunul este panaceul ei. 

Cum se urcă în mijlocul de transport în comun are teninţa de a alerga către un loc liber dând coate-n stânga şi-n dreapta. Deşi e grea de picioare, nu se sfieşte să traverseze prin locuri nepermise, adesea stârnind claxoane. Pentru că este în vârstă îi mustră pe şoferii care nu-i înţeleg faptele.

Şoferul băga-mi-aş: îi place să şofeze, dar şi mai mult îi place să înjure la volan. A făcut o adevărată meserie din înjuratul la volan. Nici nu ştie ce îi place mai mult: să conducă sau să înjure? Deţine recordul la numărul de înjurături per minut, ar putea face carieră la emisiunea  “Fuck your mother” de pe Mtv (parcă aşa se numea emisiunea aceea după 12:00 noaptea în care o mână de tineri se înjurau de zor de mame). Înjurătura şi claxonul sunt drogurile lui.

E cel mai inventiv dintre toţi, uneori face şi rime. E tare agresiv în trafic, Baba Cloanţa-Cotoroanţa îl urăşte de moarte şi crede că are ac de cojocul ei, în timp ce Şoferul băga-mi-aş  spune că are cui de coşciugul babei.

Tuciuriul privighetoare: se face remarcat prin culoarea pielii dar şi prin tilurile pe care le scoate pe gură. Fie că sunt înjurături sau remake-uri ale manelelor celebre, toate fac parte din repertoriul tuciuriului privighetoare. Îi place să călătorească cu R.A.T.B.-ul pentru că aici nimeni nu are curaj să îl întrebe de bilet, nici măcar controlorii puşi pe scandal, de ce? Nu mă întrebaţi pe mine. Umblă în gaşcă, de cele mai multe ori cu instrumentişi care lovesc scaunele şi geamurile din autobuz pentru a scoate sunete în ritmul impus de tuciuriul privighetoare. Pentru el, ceilalţi pasageri din autobuz sunt fanii lui. Este însoţit şi de cadâne care şi-ar undui corpul. Niciunul din trupa tuciuriului nu are mai mult de cinsprezece ani, hai, maxim şaptesprezece.

Parcangiul bucharestus: de cele mai multe ori este tuciuriu şi îmbrăcat ponosit. Menirea lui este să dea frenetic din mâini în găsirea unui loc de parcare pentru bucureştenii grăbiţi. Se adresează clineţilor cu apelativul “şefu'” sau “barosane”. Ştie că nu poate fi  agreabil, dar îşi dă silința pentru un leu sau trei, depinde de graba şi disponibilitatea clientului de a plăti. Ai zice că e rasa cea mai răspândită din Bucureşti, căci îl vezi în fiecare parcare din centrul oraşului. Îl recunoşti după teneşii înegriţi, dinţii mai negrii decât teneşii şi mişcările mâinii care seamănă cu cele ale unui poliţist căci, la urma urmei, este şi el un poliţist, unul al parcării căci nimeni nu intră acolo fără voia lui şi fără a-i plăti taxă de protectorat.

Droghi-cerşetorul: îşi face veacul pe la Gara de Nord. Plăcerile lui sunt suflatu-n pungă şi acul în venă. Îi vezi hoinărind ca un bezmetic printre maşini doar atunci când soarele stă să apună, în rest îşi odihnește trupul ciuruit pe o bancă în parc sau pe scările Gării de Nord. Are două calităţi: e bun negociator (cu poliţiştii care încearcă să-l identifice) şi e repede de picior. Se spală când plouă sau chiar mai rar de atât. Îmbracă tot ce găseşte în ghena din gunoi, iar haineşe lui sunt de unică folosinţi căci niciodată nu le spală, doar le schimbă (asta de câteva ori pe an).  Şi el le are cu cerşetoria, iar uneori mâna lui se serveşte singură cu ce apucă dintr-o geantă lăsată nesupravegheată. 

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , ,

3 responses to “Cinci tipuri de bucureşteni III”

  1. roxymp says :

    Poate mi-ar fi prins şi mie bine ghidul ăsta al tău înainte să merg la Bucureşti… dar rămâne până data viitoare! 🙂

  2. Poteci de dor says :

    Pe cuvânt că e valabil şi prin urbea mea…. Foarte fain scris!

  3. Razvan Ianculescu says :

    Ai uitat cel mai important aspect la Baba Cloanţa-Cotoroanţa: isi arunca sacosa pe scaun ca sa prinda loc. Ce le mai iubesc eu pe ele…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: