Cuvântul Domnului în R.A.T.B.

Cuvântul lui Dumnezeu propovăduieşte chiar şi în mijloacele de transport în comun. “Doamne miluieşte” şi “Veşnica pomenire!” se aud de sus, iar enoriaşii sunt atenţi sau nu prea, la fel ca într-o biserică.

Zarva mare te face să te uiţi în stânga şi-n dreapta în căutarea unei băbuţe care face niscaiva mătănii “spre iertarea păcatelor“. Oricât ai căuta-o, n-ai să o găseşti pentru că, la ora aceasta, este pre preocupată cu bârfa, cu ce-a făcut a lu’ Gheorghe, cu mustrarea tinerilor lipsiţi de maniere.

Toată lumea caută cu privirea ceva. Caută cu privirea sursa slujbei dar nu, nimeni nu ascultă Radio Trinitas la telefon. Nu, trimisul Domnului se află la volanul autobuzului, ghidându-ne pe calea cea dreaptă. Dacă drumul nu-i în line dreaptă pentru că sigur necuratul şi-a băgat coada în traseul liniei 300, măcar enoriașii să-şi spele păcatele ascultând cuvântul celui de sus.

Nici nu ştiu dacă ar trebui să ne surprindă ceva atâta timp cât feţele bisericeşti încearcă să spele păcatele omului supunându-l pe păcătos slujbei ce răsună prin radioul autobuzului.

Nu mă mai surprinde nimic de când, acum vreo trei ani, am împărţit scaunul dintr-un autocar cu un călugăr care-şi spunea rugăciunea mai ceva ca preotul la liturghie, adică cu voce tare cât să-l audă toată autostrada. Să vă spun că asta a durat circa o oră şi jumătate, cât durează un drum Bucureşti-Piteşti? Să vă spun că m-a ignorat de fiecare dată când îl rugam să-şi cânte oful mai încet? Să vă mai spun că toţi pasagerii autocarului l-au trimis la necuratul ca să-i cânte lui cuvântul celui de sus? Să vă mai spun că a încetat abia pe Dealul Negru, când şoferul l-a ameninţat că-l dă jos din autocar?  Să vă mai spun că toată poveste a durat circa două ore? Să vă mai spun că pasagerii au încercat să-i ia cartea?

Da. Aşa încearcă oamenii Domnului să răspândească vorba divină, dar tot ce lasă în urma lor sunt încruntări de sprâncene, ură şi nervi.

Aşa să le-ajute Dumnezeu!

Advertisements

Tags: , , , ,

3 responses to “Cuvântul Domnului în R.A.T.B.”

  1. Alin Ropan says :

    Ce dovada mai buna ca sunt nebuni, ca sunt instabili psihic ?! Ar fi bun un control psihiatric la toti preotii si calugarii romani…cred ca 99 % ar ajunge la sanatoriu… :))

  2. SEOp says :

    :))

Trackbacks / Pingbacks

  1. De prin R.A.T.B….adunate | file din poveste - 10/09/2013

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: