Câte nume, atâtea poveşti!

Că te cheamă Alexandra, Bogdan, Cătălina, Ion, Maria, Gheorghiţă sau Vasile, toate numele au o însemnătate pentru noi, pentru părinţi şi pentru societate, în general. Unele nume stârnesc hazul, altele aduc încruntarea sprâncenelor, altele sunt atât de comune încât îţi vine să te iei cu mâinile de păr.

numeAtunci se purta Alexandru, Alin, Andrei, Constantin şi Elena, Maria şi alte nume româneşti. Astăzi se poartă Alessandra, Alessia, David, Sofia, Mario şi Rareş. Însă Dan, responsabilul cu buna funcţionare a Gării pentru doi, ne-a oferit o listă cu explicații ale numelor, nu de alta, dar umblă vorba-n târg că ducesa de Cambridge a născut, iar întregul regat e în cautarea numelui perfect. Evident că şi România propune un nume pentru moștenitorul coroanei. Însă până atunci să revenim cu picioarele pe plaiuri româneşti şi să descoasem firul şi să vedem care-i treaba cu numele noastre. 

Pentru că exemplul personal e cel mai relevant, de data aceasta voi analiza modul în care ai mei mi-au ales numele.

Pentru necunoscători, numele meu este Andreea-Elena. Nu mai ştiu cum s-a ajuns la varianta aceasta însă am o banuială cu Elena: 1. toată familia e ori Costel, ori Leana; 2. bunicul e Constantin, 3. naşul de botez Constantin şi 4. ambele bunici Elena…bun, hoţomani părinţii mei au împuşcat nu unul, nici doi şi nici trei iepuri dintr-o lovitură ci vreo cinci. Bravo, dragi părinţi. Andreea probabil pentru că era la modă în perioada aceea alături de Cătălina, Maria, Alexandra, dar promit că mă documentez şi vă spun exact cum stăm cu “Andreea”.

În fine, au picat la pace: Andreea-Elena. După ce ai mei părinţii (+ rude) s-au stresat să-mi dea un nume, acum vine partea amuzată, nu  s-au ostenit niciodată să-mi vorbească cu unul dintre aceste nume, nici cu Andreea, nici cu Elena.

Când eram de-o şchipă mă alintau “Bebe”, dar bebe a mai crescut şi, pe la vreo patru-cinci ani, când Bebe nu mai încăpea în cartea de vizită a copilului, eu de faţă, s-au gândit să-mi spună “Ancuţa”. Da, ştiu, nu are nicio legătură cu numele meu, încă bunică-mi i-a plăcut tare porecla aceasta încât m-au botezat “Ancuţa” pe loc. Botezul l-am avut în familie,  nu la starea civilă.
Îmi place numele meu, cel de Andreea-Elena, ba mai mult, îi fac şi promovare intensă, căci toţi prietenii, colegii şi cunoscuţii din afara familiei mă ştiu de Andreea. Acasă-i mai greu să dau Ancuţa pe Andreea şi, oricât aş încerca, pentru ei tot Ancuţa sunt.

Numele vostru ce poveste ascunde?

P.S.: Maică-mi i-am făcut instructajul cum că trebuie să-mi spună Andreea cu prietenii şi colegii!

Advertisements

Tags: , , , , , ,

7 responses to “Câte nume, atâtea poveşti!”

  1. intre4ochi says :

    Îţi dau exemplu de un nume pur romanesc, inspirat din cultura telenovelistica: Rosaria Fiorella Andrea Luiza Esmeralda Carla Vitoria Alessandra del Campo şi încă un nume 😀 P.S. Pai ori suntem latini ori nu mai suntem :))

    • filedinpoveste says :

      :)) mai era unul inspirat din cultura fotbalistico-occidentală: Ronaldo Beckham Mesi Popescu

      • intre4ochi says :

        :)) Bun, bun nume. Fără sa fiu rasist iti dau alte exemple de nume (proprii şi personale): Constanţa, Timişoara (probabil că preţul pe nume a valorat exact în funcţie de bugetele locale/judeţene)

  2. Sonia says :

    Îmi place să citesc despre numele cu poveste. 🙂 Mă bucur că am ocazia să citesc și la tine despre asta.

  3. Adriana says :

    Cu numele meu, prea puţin. Ai dreptate in anii ’70 era la modă Adriana. Am urât să mi se spună Adi, dar mi s-a spus. Nu des, prentru că modul meu de a fi nu lăsa loc de altceva in loc de Adriana. Tataia avea alinturi derivate: Adişor, Adiţă, Dii, nu ştiu cum să pun accentul să nu însemne că mânăm caii. Era ceva cu sonoritatea lu’ “copiii”. Mare, am mai primit câte un alint de la cumnatul meu ce imi spune Adiţu şi un Adri, pe care l-am simţit ok, cald, aproape. Dar numele meu intreg ADRIANA e cel pe care-l simt că mi se potriveşte mănuşă. Mai recunosc că il am pus de naşa, care are o fată cu acest nume. Cu sora mea e altă poveste. O cheamă Sanda, ca pe bunica din partea tatălui şi dat tot de naşa ce are un fiu Sandu. Curios, toţi acasă o strigau Sorina, deşi Sanda e numele ei potrivit. Până la şase ani nu am auzit pe nimeni care să o strige altfel. Noroc cu catalogul că au schimbat istoria. Totuşi, pe la ţară, mai sunt mulţi cei ce o strigă cu drăgălaşul nume. Puteam scrie un articol intreg cu acest subiect.

    • filedinpoveste says :

      Oho, aceasta este o adevărată poveste. Foarte multe declinări are numele tău, mai multe decât bănuiam.
      Nu ar strica un articol, numele tău are poveşti frumose!

  4. Johng160 says :

    I really like your writing style, good information, regards for putting up

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: