Viaţa – un joc de poker?

Uneori ne “aruncăm” aiurea, alteori ne lăsăm intimidați de adversar, uneori ne e teamă să plusăm, alteori nu vrem să vedem ce se ascunde sub cărţi, uneori cerem mai mult decât putem duce şi uite-aşa ne ducem spre calea pierzaniei. Viaţa seamănă foarte mult cu un joc de poker. În ambele cazuri nu e vorba numai de noroc, ci şi de inteligenţă, de strategie, de campaniile de relaţii publice pe care le duci pentru a câştiga bet-ul.

viata un joc de pokerViaţa seamănă cu un joc de poker pentru că ambele presupun: interacțiunea cu adversarul, cu propriile temeri şi emoții, existența unei mize şi, întotdeauna, există un învingător sau un învins, iar atunci când forţele sunt egale cei doi adversari cad la pace şi împart câștigul şi recunoștința celor din jur.

În jocul de poker puterea  fluctuează mai ceva ca un ac de la electrocardiogramă: ba sus, ba jos, ba te ţine pe linia de plutire, în funcţie de cât de mult eşti dispus să rişti. Actele necugetate te vor trage în jos, cele de curaj în sus, iar dacă nu eşti dispus să-ţi asumi vreun risc vrei rămâne în joc, dar ca un jucător șters care, treptat, ca şi în viaţa reală, se pierde în mulţime din cauza celor dispuşi să rişte şi să iasă în evidenţă.

Pokerul înseamnă tupeu, cugetare, stăpânire de sine, gândirea out side the box şi intimidarea adversarului. Aici afişarea încrederii în forţele proprii, trufia şi lipsa fricii fac diferenţa, la fel ca şi în viaţa reala.

Advertisements

Tags: , , , , ,

7 responses to “Viaţa – un joc de poker?”

  1. cotos says :

    Nu m-am jucat de multi ani poker, insa cu viata ma joc in fiecare zi. Eu cred totusi ca viata nu poate fi comparata cu nimic, pentru ca e inestimabila.

  2. Aliosa says :

    @ Buna ziua !
    Excelenta descrierea jocului de POKER !!!
    Un singur aspect mai trebuie adaugat la cele spuse in finalul articolului :
    CACEALMAUA !
    Si la POKER dar si in VIATA de zi cu zi,
    CACEALMAUA
    face parte din reguluile nescrise !
    Felicitari pentru articol !
    Cu stima,
    Aliosa.

  3. Bia says :

    Offtopic: ai caștigat la un concurs 🙂

    • filedinpoveste says :

      Cine eu? Abia acum am vazut. Multumesc mult de informare si multumesc mult pentru premiu. Trebuie sa marturisesc ca e prima data cand castig ceva.
      Acum trimit si datele de contact.
      Multumesc frumos inca odata!

  4. vienela says :

    Am invatat sa joc poker la sase ani, de la bunica mea, dar nu cred ca in viata de zi cu zi mi-a folosit prea mult. :))))

  5. Silviu says :

    jocul de poker inseamna viata reala!
    felicitari pentru articol

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: