Şi plouă, plouă…

Nu sunt mare amatoare de ploaie, de fapt, o urăsc, dar îmi place sunetul ei. Îmi place să o aud cum se izbeşte de pământul însetat şi ars de prea mult soare, îmi place să o privesc şi să mă amuz de oamenii care aleargă buimăciţi din cauza unor stropi de apă. 

Sursă foto: http://pato.ro/

Sursă foto: http://pato.ro/

Ploaia e prietena tuturor, dar câteodată uită de normele bunelor maniere şi se transformă în duşmanul a tot. M-a lăsat să mă distrez pe seama ei până când s-a umplut paharul norul şi s-a răzbunat pentru toate dăţile când o tachinam. M-a lăsat să o privesc de acolo de unde e cald şi bine până când a zis că-i cazul să mă confrunte şi să  mă pună în mijlocul scenei.

Mai întâi m-a avertizat cu niscaiva nori, mai apoi a trimis vânt tare şi rece. Mă simţeam precum Ana lu’ Manole, iar soţiorul trimitea o ploaie cu spume şi un vânt năvalnic, brazii să-i despoaie. Dar ce să te faci când nu poţi/nu vrei să dezlegi semnele naturii?

Ei şi uite-aşa am fost sechestrată de forţele naturii în facultate. M-a lăsat să îi ascult muzica văratică, mi-a şoptit ceva zgomotos la ureche şi după a început să râdă de mine. Păi cum să nu râzi când biblioteca facultăţii îţi închidea şandramaua şi eu tot acolo stăteam, cu nasu-n cărţi şi cu urechiile ciulite la muzica de afară?

Îndes ultimele foi şi am zbughit-o pe uşă afară cât să nu-mi iau laude de copil eminent pentru că am lăsat lucrurile pe ultima zi.

Afară plouă neliniştit. Ce se faci? Zic să-mi injectez puţină cofeină dintr-un capucino de la unul din tonomatele de la intrarea în clădire. Sorb un pic câte-un pic şi savurez atmosfera de afară. Mai stau un pic, mai arunc o privire afară, mai sorb un pic din preţiosul lichid. Repet procedeul până la ultima închiţitură şi mă hotărăsc că vremea asta-i numa’ bună de plimbări romantice printre stropii de apă veniţi din cer.

O iau la pas de 100 metrii garduri. Mă udă. E caldă. E rece. Şi-mi place! Şi plouă!

Cei dotaţi cu umbrele se comportă cel mai haotic. Zici c-a dat strechea în ei. Izbesc cu umbrelele în stânga şi-n dreapta. Se răţoiesc la intrarea la metrou, nu care cum să-i atingă vreun strop de apă. Se înghesuie pe scările de la metrou, se ceartă cu cei care-şi găsiseră adăpost acolo şi închid în reluare umbrela. Nu aceleaşi cuvinte le am despre alţii ca mine, care aşteaptă în tihnă. Nici nu contează că eşti ud mai ceva ca un câine vagabond, nici nu contează că eşti ud chiar până la piele, căci tu trebuie să aştepţi să-şi sfârşească ritualul cei cu umbrelă. Taci şi priveşti încă odată ploaia căci atunci când ajungi acasă doar un tunet rătăcit se aude departe, ca si când ploaia ar râde de tine.

Advertisements

Tags: , , , , , , , , ,

5 responses to “Şi plouă, plouă…”

  1. Hapi River says :

    :)) deci ai luptat si tu, eroic

  2. cotos says :

    Eu de la atata ploaie, imi simt branhiile 🙂

  3. Oana says :

    Eu am o relatie love-hate cu ploaia.
    Imi place ca spala polenul de prin oras si imi place sa o aud batand in geamuri cand dorm.
    Dar prefer sa nu ma prinda pe strada. Am indurat destula ploaie deocamdata in doua zile de Cehia, prefer sa fac dus cand am eu chef.

  4. Alin says :

    Ca bine zici de ploaie, parca nu se mai termina zilele astea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: