De ce avem nevoie de un bărbat

Oricât de feministe, independente şi oricât de mult am suferi de misandrie, trebuie să recunoaştem că avem nevoie de un bărbat în casă. De la banalul schimbat de bec, reparat de uşă sau scărţit al patului, noi femeile avem nevoie de un bărbat în casă.

yes, we need a man!În primul rând avem nevoie de o părere masculină pentru a înţelege bărbaţii şi comportamentele lor deviante. Oricât de bărbate am fi noi, nu e acelaşi lucru cu bărbăţia masculină. Trebuie să pătrunzi în tabăra adversă pentru a le învăţa/înţelege mutările şi pentru a le surprinde vulnerabilităţile. Doar aşa poţi să îi faci şah-mat fără prea multă sudoare.

Cu un bărbat lângă tine devii mai bărbată, smiorcăielile pentru o unghie ruptă nu îşi au rostul aici. Te duci în colţul tău, verşi o lacrimă, ridici capul şi înveţi să fii puternică. Societatea e făcută să îi elimine pe cei slabi, nu fi cea slabă pentru o unghie, lasă-i pe ei să devină slabi pentru o damă.

Un bărbat va şti exact când să te oprească din înfulecat. Şi pentru că nu îi plac bagajele de grăsime de pe burtica ta, îţi va face personal bagajul şi te va trimite la sala de sport.

Cum să n-ai nevoie de un bărbat pe care să îţi verşi nervii şi frustrările (că doar ei au “timp”, iar dacă nu au, trebuie urgent să îşi facă), dar de unul care să îţi care bagajele îndesate cu tone de nimicuri, de unul pe care să testezi noi reţete culinare sau de unul pe care să îţi testezi calităţile de mămică sau de detectiv?

Bărbaţii sunt buni la casa omului şi pentru desfăcutul conservelor fără cheiţă, căci la desfăcutul borcanelor ne-am perfecţionat şi noi. Şi inevitabil ai nevoie de domni ca să râzi de ei când îşi dau cu stângu-n dreptul prin bucătărie, când se cred master chefi şi ard minunăţie de mâncare sau când ţipă ca nişte fetiţe prin casă.

Şi cum să nu ai nevoie de un bărbat pe care să-l pui să facă meseriile murdare? De la dusul gunoiului sau desfundatul chiuvetei sau wc-ului, după caz, toate intră în fişa postului a bărbatului.

Apăi să vă mai aud eu că nu aveţi nevoie de un bărbat!

Advertisements

Tags: , , , ,

8 responses to “De ce avem nevoie de un bărbat”

  1. Diana says :

    Ai omis mutatul mobilei,fixatul tablourilor,reglatul televizorului. Ba,uneori,al meu da si cu aspiratorul!

  2. andreiplimbarici says :

    Multe ai mai omis 🙂

  3. Elenys Elena says :

    Avem nevoie pentru ca fara ei n-am mai fi femei, am fi doar oameni. Fara ei n-am mai fi iubite, sotii, amante, mamici, n-am mai fi noi

  4. Alin Ropan says :

    Comportament deviant la barbati ?! PE BUNE, CHIAR ASTA CREZI ?! Voi femeile sunteti mai instabile decat vremea, nu noi !!!

    Dar ce sa ma agit…niciodata nu intelegeti asta, sau nu vreti sa recunoasteti adevarul probabil…

  5. Cristina P says :

    sa stii ca nu e fair de loc articol , nici fata de noi , nici fata de ei. uite eu am desfacator de conserve (vreo 17 lei din comert) si nu mai urla dupa sot sa ma ajute. cat despre infulecat – e pe dos, eu ii mai atrag atentia.
    de ce avem nevoie de barbati? cause they are soooooo cute 🙂
    in nici un caz neaparat la chestii ce nu le fac eu (ok, hai ca poate nu ma bag sa izolez o priza , de ex….dar in rest, la conserve, tablouri si dus gunoiul ma descurc si eu)

  6. Luciana Baicea says :

    Mai important decat sa repare scartaitul patului e sa faca patul sa scartaie cu tine. Restul e cancan.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: