Haideţi să iubim România!

Înjurăturile politicienilor sunt mai fermecătoare decât proverbele şi zicătorile populare,  botoxul şi siliconul au înlocuit straiele populare, iar gropiile au devenit adevărate atracţii turistice. 

Românul a uitat să traiască româneşte, nu a înţeles niciodata că o copie nu e atât de valoroasă ca originalul, însă marea dilemă este legată de dorinţa noastră de a ne compara cu vesticii, care ne urăsc atât de mult, şi de privirea noastră orientată către partea goala a paharului. Nu vedem pădurea de copaci, nu vedem frumuseţile Romaniei din cauza urei pe care o avem. Nu cred că e vorba de o ură faţă de ţară, ci, mai degrabă,  e una faţă de noi, pentru care tot noi suntem de vină.  Şi cine vrea să înlocuiască “noi” cu “sistemul”, nu face altceva decât să se victimizeze fară un gram de responsabilitate.

 Ce a rămas din “cei mai drepti si mai viteji dintre traci”? Poate doar nişte ruine, poate doar sângele dac care curge şi se răscoleşte prin vene de fiecare dată când nu suntem în stare decât să dăm vina pe altcineva.  În cele din urmă, trebuie să înţelegem că toţi, prin atitudinea noastră, suntem vinovaţi, suntem victimele propriilor neglijenţe, a propriilor temeri şi a neîncrederii în noi.

Poate iubim România  pentru ca ne-a dat ocazia să ne naştem, să trăim, să urâm şi să iubim o România a  legendelor, a tradiţiilor moştenite, a vacanţelor la ţară din copilărie, a mâncărurilor memorabile stinse cu băuturi tari şi aromate, a meşteşugarilor iscusiţi, a inventatorilor ingenioşi… Poate e timpul să învăţăm să trăim, să trăim româneşte, să nu ne fie frică să spunem cine suntem, faptul că suntem români nu ne face mai puţin oameni.

Bruma de optimism din ochi românilor nu trebuie să se topească sub privirile britanicilor sau a francezilor, din contră, acum e timpul să devenim mai uniţi decât după Burebista încoace, să luptăm mai cu foc decât la Rovine, iar devizul „Pe aici nu se trece!” să fie literă de lege pentru cei care îi discreditează pe români.

Iubesc Romania pentru că aici lucrurile se întâmplă cu o aşa naturaleţe, iar oamenii fac haz de necaz astfel încât gluma îndulceşte amarul zilelor fără speranţă.

Iubesc România pentru că aici timpul are rabdare, pentru că aici găseşti toată paleta de culori, şi ce culori. Iubesc România pentru că mă enervează şi pentru că o urăsc,dar dacă nu ai urî-o, nu ai avea cum să o iubeşti. România e un decor de teatru parizian, german, rusesc, englezesc, dar, mai ales, românesc.

Advertisements

Tags: , , , , , , , , ,

9 responses to “Haideţi să iubim România!”

  1. Flavia says :

    Felicitari pt articol! Citesc bucuroasa articole in care tara noastra este vazuta in mod pozitiv. Sunt rare comparativ cu cele care isi doresc sa o denigreze.

  2. Floartgraphy says :

    De acord cu tine, in schimb am o mare problema: nu stiu cum m-as putea uni cu un salam, cu un adi minune, cu toate pitipoancele de la televizor, cu oamenii pseudo-politici din napastuita noastra tara. Si cu multi altii care ma fac sa-i dau dreptate unui mare roman: imi iubesc tara cand nu merg pe strada si cand nu ma uit la televizor. Nu, nu denigrez tara noastra. Romania e frumoasa, cine a mers prin tara (nu pe soselele tarii!) stie despre ce vorbesc… dar multi dintre (r)romani ar trebui dusi probabil pe o alta planeta.
    Felicitari pentru articol!

    • filedinpoveste says :

      În legătură cu politicienii de doi lei, e vina noastră, a alegătorilor că îi votăm. La capitolul piţipoance, iar dau vina pe noi pentru că ne uităm la circul ăsta. Până să ajungem la ce înseamnă normalitate o să dăm vina pe presă, iar presa pe noi. Adevărul e undeva la mijloc.

      Da, calitatea asfaltului lasă de dorit, dar să nu uităm că totuşi Transfăgărăşanul a fost declarat cel mai frumos drum din lume (sau oricum, în topul celor mai frumoase drumuri), vine şi Transalpina care are şi asfalt, nu numai privelişte. Şi poate stăm ceva mai bine la capitolul ăsta decât alte ţări din Asia, Africa sau din Europa.

      Cu romii nu ştiu ce să zic, mie îmi e mai frică de câini decât de ei. Nu ştiu cum o să îi integrăm din moment ce nici sora mai mare şi mai bogată, Franţa, nu a putut. Educaţie cu forţa nu se poate.

      Fiecare ţară are uscăturile ei dar ideea este să nu o denigrăm şi atunci când ajungem peste graniţe să fim niste ambasadori de brand civilizaţi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: