10 motive pentru care urâm Valentine’s Day

O inimă mare roşie, un buchet mare de trandafiri, bomboane de ciocolată, căpşuni, o cină romantică sau bijuterii sunt doar câteva din opţiunile domnilor când vine vorba de Valentine’s Day. Dar când te gândeşti că buzunarul lor se află în convalescenţă după sărbătorile de iarnă, domnii parcă dau bir cu fugiţii, mai alesc că sărbătoarea dragostei deschide sezonul de cumpărături pentru ei, căci prima zi de primăvară sau ziua femeii se lasă cu buzunare goale.

Şi uite aşa, domnii încep să urască astfel de sărbători, iar motive sunt multe:

1. Nu ai nevoie de o zi în calendar ca să îi spui persoanei iubite cât de specială este pentru tine, în plus un simplu “Te iubesc!” nu are niciun farmec în astă zi, numai dacă pe lângă asta aduce şi un buchet mare de trandafiri, un inel mai special sau o declaraţie mai deosebită. Gândiţi-vă ce frumos ar suna un te iubesc doar pentru că e miercuri. Mi se pare mie sau Valentine’s Day creşte pretenţiile doamnelor în materie de declaraţii?

2. Cheltuielile cresc dacă ai o pereche de 14 Februarie. Şi cum se ştie că domni sunt cei mai dispuşi cheltuielilor punctul următor pare o consolare.

3. Tot oraşu’ e plin de roşu: inimi roşii, doamne îmbrăcate în roşu, trandafiri roşii, parcă ar fi un doliu roşu pentru persoanele singure, nici nu-i de mirare că toţi îi compătimesc, dar au uitat un lucru, singuraticii îi compătimesc pe cei care, de voie, de nevoie, sunt “obligaţi” să-şi stoarcă creierii buzunarele în căutarea cadoului perfect.

4. Faptul că Valentinul nu e sărbătoare pur românească nu mai e un motiv care să stârnească atât de multă repulsie. Staţi liniştiţi, varianta românească e doar la zece zile distanţă şi presupune aceleaşi inimioare roşii şi aceleaşi tabieturi.

5. Dacă ai lăsat-o pe ultima zi este posibil să nu mai găseşti locuri la restaurantul preferat sau cadoul pe care l-ai văzut cu câteva săptămâni în urmă. Febra cumpărăturilor de Valentine’s Day i-a împins pe comercianţi să ridice preţurile la cumpărăturile de sezon. Pentru acelaşi serviciu s-ar putea să plăteşti dublu, asta dacă nu găseşti oferte last minute.

6. Lipsa de imaginaţie şi un ton poetic s-ar putea să te coste sentimental atunci când jumătatea ta nu se lasă prea convinsă de declaraţiile repetate cu sârguinţă. Deşi internet-ul abundă în declaraţii care mai decare mai siropoase, s-ar putea ca perechea ta să le fi citit pe toate înaintea ta. Originalitatea e cuvântul cheie al acestei sărbători!

7. O noapte în doi sau o noapte în club s-ar putea să fie o dilemă mult prea mare pentru cuplurile aflate la început.

8. Valentine’s Day e ca o probă pentru Prâslea spre inima prinţesei. Ca şi în basm, ori forţele răului, ori lipsa de curaj şi a experienţei s-ar putea să îţi  pericliteze soarta de amorez. Aşa că adjuvanţii fac mână bună în astfel de situaţii.

9. Întotdeauna păstrează un as în mânecă, la propriu. Pentru că femeile sunt de neînţeles pentru sexul tare, e posibil ca o cutie cu bomboane să nu fie tocmai pe placul ei, iar un o carte în mânecă joacat pe totul sau nimic s-ar putea să fie în avantajul tău…trebuie doar să o joci bine.

10. Pur şi simplu cred că astfel de celebrări sunt puerile şi nu au nevoie de astfel de pretexte pentru a intra în patul soţiei/iubitei.

Voi ce credeţi, Valentine’s Day este o sărbătoare nocivă pentru cupluri?

Advertisements

Tags: , , , , , , , ,

One response to “10 motive pentru care urâm Valentine’s Day”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: