De ce iubim România

Nu e perfectă, nici prima-n top, nu e curată, dar nici urâtă, e şi sublimă dar şi grotească, e şi excepţională, dar şi neînsemnată…e România, e ţara mea, dar şi a ta.  De la sublim la grotesc, între “de căcat” şi excepţional, România continuă să ne surprindă, se ne provoace, să ne umilească şi, în acelaşi timp,  ne facă să fim mândri că suntem români. România e ţara pe care dacă nu o urâm, nu o putem iubi. 

De ce iubim România? Pentru că e ţara în care am făcut primii paşi, e ţara în care am sărutat prima dată şi unde am simţit prima dată fluturi în stomac, e ţara în care am învăţat să spunem “Te iubesc!” şi tare frumos mai sună pe limba noastră, e ţara în care am  visat prima dată, e ţara noastră.

România rămâne ţara tuturor posibilităţilor. Chiar dacă suntem sătuli de gropiile din asfalt,  de ţiganii care ne aduc “numai cuvinte de laude”, de câinii vagazonzi şi de cerşetorii care împodobesc oraşele, de cozile care se formează când se mai deschide un magazin nou, de analfabetismul de la televizor, de chiloţei şi silicoane, de Băsesc, Crin şi Ponta, de mincinoşii din Parlament, de jegul din capitală, de microbişti puşi pe scandal, avem şi mai multe motive se iubim România.

Gropiile din asfalt nu mai sunt o atât de mare problemă când străinii ne laudă preţioasele drumuri montate (Transfăgărăşanul şi Transalpina) sau drumurile de ţară neasfaltate care ne duc către minunăţi de peisaje. Ţiganii nu ne mai deranjează atât de mult când îi vedem că joacă cu foc dansurile lor populare, câinii vagabonzi ne înduioşează când trec pe trecerea de pietoni, iar nimicul nostru e mai preţios decât nimicul ţărilor din Africa sau a vecinilor care nu au “paşaport de U.E.”. Şi că tot veni vorba de ţigani, d-asta suntem noi mai precauţi, d-asta nu ne luăm ţepe pe e-buy sau alte site-uri, d-asta am învăţat să facem bani şi din piatră seacă.

România nu ar fi România dacă nu am face haz de necaz de coziile de la magazine, de analfabetismul de la televizor, de chiloţei, silicoane, de Băse, Crin şi Ponta, de cerşetorii care fac averi din mila ta.

Jegul din capitală parcă îşi spală spală pacatele atunci când suntem lăudaţi pentru Casa Poporului, iar Champs-Élysées-ul românesc e de o mie de ori mai frumos decât autenticul. Monumentele istorice lăsate în paragină rămân în umbră când vedem că obţinem locuri fruntaţe la minunăţiile create de natură. Delta noastră cea de toate zilele rămâne un mister autentic românesc pentru zecile de turişti care ne ia la pas plaiurile, cascada Bigăr ne uimeşte şi pe noi când vedem că a fost declarată cea mai frumoasă cascadă din lume.

Mâncarea noastră tradiţională e mai gustoasă şi mai delicioasă decât orice alte bucătării, nu ai cum să nu îi simţi lipsa când eşti plecat de acasă. Tot în strâinătate îţi dai seama că vorbeşti mai multe limbi decât oricare alt popor. De la franceză, spanionă, la italiană, puţină rusă şi germană, toate parcă ar fi dialecte româneşti, unde să mai pui că engleza o înveţi de când ieşi din ghioace.

România e un popor cu poftă de viaţă şi distracţie. Grătarul şi petrecutul până dimineaţa sunt ocupaţiile noastre majore, semn că-n vine ne curge sânge latin. La noi cluburile se închid dimineaţa când porneşte primul metroul , pe când în alte părţi occidentale stingerea să dă la miezul nopţii.

 Şi-aşa vă zic “La anu’ şi la mulţi ani, măi români!” ş-aşa să dăinuie acest popor!

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

4 responses to “De ce iubim România”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: