Aşa-i la patruzeci de ani!

Se ia două bucăţi părinţi de patruzeci de ani, se presară două bucăţi cupluri, fiecare cu media de vârstă tot de patruzeci, se toacă mărunt şase bilete la avanpremieră şi se condimentează cu  popcorn şi suc carbogazos. Se căleşte totul cam cinsprezece minute de reclamă, se pune pe foc timp alte două ore şi se serveşte cât timp este încă aer condiţionat. Şi nu, nu este o reclamă comercială la Delikat, ci experienţa cinematografică alături de părinţii mei.

Asai la patruzeci de aniPentru că părinţii mei nu mai puseseră piciorul în cinematograf de douăzeci de ani, ne-am hotărât, eu şi sora mea, să le facem o surpriză cinematografică. Şi pentru că nimic din lista cu filme disponibile nu se preta pentru o astfel de ieşeală, am căzut la pace cu “Aşa-i la patruzeci de ani”. Titlul ne-a convins, mai ales că bucata de părinţi are cam aceeaşi vârstă cu protagoniştii din film, iar spiritul lor tineresc ne-a permis să facem haz de necaz de vârsta fatică de patruzeci de ani.

Zis şi făcut. Facem rezervari. Luăm o haleală preparată de mine, râdem, glumim, o lăsăm pe mama să îi bată pe băieţi la jocul de cărţi. Mergem la cinematograf. Vrem bilete cu reducere de student. Ştim că un carnet e nevizat şi încercăm să îl ascundem printre alte două vizate. Casierul le ia la mână, le analizează, râde pe sub mustăţi şi ne atrage atenţia că unul nu este vizat. Eu şi sora mea rânjim fermecător, clipim din gene, ne facem că nu ştim şi sperăm că l-am cucerit pe cavalerul din spatele ghişeului.

El muştruluieşte ceva cu biletele noastre. Ne cere să achităm, iar rânjetul lui devine nefermecător căci “la avampremieră nu e cu reducere!”, îl şi văd ţopăind mai ceva ca Domnul Goe de bucurie, dar mă abţin când văd cât scot din portmoneu.

Dăm o tură de mall şi mergem să cumpărăm ronţănele. Negociem dur când vine vorba de băuturi răcoritoare, nu de alta, dar testăm ceva stil de viaţă sănătos, iar porţia de zaharuri nesănătoase a depăşit demult limita admisă de legea nescrisă a familiei. Popcornul ocupă un loc bine meritat in topul gustărilor nesănatoase, iar băieţii de la Cola au descoperit reţeta minune a băuturilor făcătoare de minuni asupra şoldurilor şi coapselor noastre.

Gata. Ne ocupăn locurile în sală, ne luăm doza zilnică de reclame, porţia nemeritată de “nesănătate” şi aşteptăm să înceapă filmul. Ronţăi ca să treacă timpul, sorb zgomotos din băutură şi tot nu începe. Repet ritualul de mai multe ori şi, în sfârşit, luminile se sting, iar pelicula rulează leneş pe ecranul ei.

Ne înfundăm lacom în scaunul nostru şi aşteptăn porţia de râs. Doar am ales o comedie.

Începutul e cel mai genial început de film. Încă din primul minut din sală se aud hohote de râs. “Hmm, bună alegere”, îmi zic. Actorii sunt şi ei cunoscuţi, deci îmi place şi mai mult, asta până când cuvintele “sex” şi “Fuck!” depăşesc densitatea României pe m…minut pătrat.

Povestea unui cuplu aflat la patruzeci de ani pare mai degrabă a unuia de trei zeci. Criza de patru zeci de ani e defapt criza de treizeci, iar protagonistei, Debbie, un pic însărcinată şi de data aceasta, i se aminteşte constant că împlineşte vârsta blestemată. Iar de acum nu mai poate să mintă în legătură cu vârsta ei.

Oare chiar ajungi să o iei razna la patruzeci sau pur şi simplu familia lor e dusă cu pluta? Părinţii protagoniştilor nu au afecţiune, unul dintre ei n-are nicio treabă cu prima lui fiică, Debbie, celălalt îşi iubeşte flăcăul, pe Pete, doar ca să primească bani, nu de alta, dar la şaizeci de ani a hotărât că vrea tripleţi, pe care îi confundă de fiecare dată.  Nici Debbie şi Pete nu par a fi părinţii ideali, ori se ceartă, ori nu-şi vorbesc cu zilele, mai ceva ca într-un banc cu proşti. Copii sunt terorizaţi de părinţi sau se terorizează între ei.

Apple e sponsorul principal al filmului sau cel puţin asta reiese din numărul mare de gadget-uri Apple prezentate în film, iar dependenţa familiei moderne de gadget-uri este ilustrată mai bine decât se putea.

Poveşti de adolescenţi, problemele adulţilor şi necazurile bătrânilor ar fi litera de lege al filmului, evident, legate între ele prin relaţiile dintre personaje. Hai c-o dăm în literatură. În fine, Pete are necazuri cu banii, casa lui de discuri nu e profitabilă, Debbie e pe minus cu magazinul ei de ţoale pentru că gagica interpretată de Megan Fox sau cealată angajată, urâţica, o jecmănesc de bani.

Prin ce peripeţii şi cum ajung cele trei generaţii muschetare la un final fericit aflaţi la cinematograf. Vă spun doar că, uneori, chiar şi vânzarea casei ideale şi minciunile de zi cu zi sunt un bine atunci când îţi dai seama că familia şi dragostea pentru partenerul de viaţă este mai importantă decât orice altceva.

Dacă mi-a plăcut? Spun doar că e un film pentru care ar merita să pierzi două ore, asta dacă nu ai ceva mai bun de făcut. Ceilalţi, în special generaţia tânără a fost încântată. Generaţia de patruzeci de ani nu a gustat atât de bine pamfletul şi s-a consolat cu gândul că “e un film de tineret!”  

 Mi-a plăcut că am aflat că ai mei mergeau des la film, uneori chiar pentru un film pe care îl văzuseră şi de trei-patru ori. Am aflat că acum cinematografele sunt mai curate decât înainte de ’89. Am aflat că tata era cel care punea şi pregătea filmul pentru cinefilii din Craiova. Am aflat că pofta şi cheful de viaţă nu ţin de vârstă, uneori la patruzeci plus e mai palpitant decât la douăzeci. 

 

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: