Pentru sănătatea dumneavoastră, evitaţi întâlnirile aranjate!

O prinţesă trebuie să sărute mulţi broscoi până să-l găsească pe cel potrivit, asta mi-a venit în minte după ce am citit articolul ei. Mădă este prima blogăriţă pe care am racolat-o la o şedinţă de guest posting. Ce a ieşit? Multe hohote de râs la un curs foarte plictisitor şi deloc amuzant. Astea fiind spuse, să rezolvăm ecuaţia singurătăţii. Poate la sfârşit găsim şi soluţia problemei. 

A fi singură în ziua de azi e cam acelaşi lucru cu a avea dureri în gât sau constipaţie. Toţi îţi dau sfaturi şi recomandări, însă în mod cert nu au efect şi până la urmă trebuie să te descurci singură.

Cred că celor mai multe dintre noi li s-a întâmplat ca atunci când sunt singure, o cunoscută, căci prietenă nu o pot numi, să spună: „Cred că e timpul să mai cunoşti şi tu pe cineva…uite, ştiu eu un baiat numa’ bun”.

Trecând peste faptul că te simţi profund jignită deoarece cunoştinţa te crede incapabilă de a agăţa ceva, orice, viu şi biped, te mai şi minţi singură crezând că o întâlnire aranjată îţi va aduce dragostea adevărată, veşnică sau măcar temporară.

Să te întâlneşti cu cineva recomandat de o cunoştinţă e ca şi cum te-ai întâlni cu un psihopat  băiat de pe net. Nu ştii ce te aşteaptă: un virgin la 25 de ani, un fetişist pasionat de picioare, un baieţel al mamei, un “câine pân` la moarte şi dincolo de ea” sau un manelist cu ciocate şi zorzoane strălucitoare.

Nu sunt paranoică, ci sunt păţită…

Aveam 17 ani şi toate cunoştinţele mele aveau câte o relaţie. Chiar şi cunoştinţele alea vai de capul lor (serios acum, cu toţii avem acele cunoştinţe vai de capul lor) aveau pe cineva.

La aflarea veştii că sunt tot singură de aproape…dintotdeauna, o amică, să-i zicem N., se gândeşte că ar fi drăguţ să-mi aranjeze o întâlnire cu un vecin de-al ei, băiat buuun şi sincer.

Pentru că am părut reticentă în faţa acestei noi experienţe, N. s-a gândit că ar fi frumos să mi-l descrie pe flăcău. Mi-a spus că are 20 de ani, e deştept, sexy, amuzant, seamănă cu Victor Slav şi culmea, îl cheamă tot Victor! Nu te pui că e şi galant, are bani, maşină mică şi super job.

Interesul meu a fost stârnit când am auzit numele frumuşelului care prezintă vremea (ai observat şi tu că Victor Slav e bărbat bine), aşa că am acceptat această întâlnire.

Sursă foto: http://nwso.net

Victor era băiatul opus descrierilor lui N. . Nu era înalt, aşa cum mă aşteptam, ci avea cam 160 centimetri, cu tot cu adidaşii lui cu talpă înaltă. Nu era nici frumos, nici bogat şi nici arătos! Avea nişte plete negre, creţe, iar în creştetul capului avea un început de chelie. Era îmbrăcat la costum…de blugi.

Mi-a dăruit un trandafir galben cu roşu şi mi-a sărutat zgomotos mâna. Am privit dezamăgită şi nu am putut schiţa niciun zâmbet, nici măcar de complezenţă. După ce mi-am recuperat mâna din palmele lui mici şi transpirate, vizibil afectată, mi-am şters-o pe pantaloni. Dezastrul abia se născuse…

Am pornit la o plimbare prin parc. În timp ce eu mă gândeam la o răzbunare pentru N., Victor părea foarte încântat de persoana mea. A început să-mi povestească despre cât de bine ştie să gătească, despre cât de mult îi plac copii şi câinii şi despre cât este de sufletist. Mi-a arătat cum mă trecuse în agenda din telefon: „MĂDĂ IUBI BABY PISI”.

Încă politicoasă, i-am spus prieteneşte că trebuie să plec acasă şi l-am rugat frumos să îmi şteargă numărul de telefon şi să nu mă mai caute câte zile va avea.

A insistat să mă urmărească până la tramvaiul 41. S-a urcat după mine şi ţipa în gura mare că mai vrea o şansă, că sunt nedreaptă să nu-i mai dau o şansă la iubire. Tramvaiul era aglomerat, iar toţi oamenii se uitau la mine ca la cea mai rea creatura a planetei. Şi-a continuat discursul penibil spunându-mi că dacă îl las să mă sărute, mă voi îndrăgosti pe loc.

Din păcate nu aveam loc să mă deplasez prin tramvai, aşa că trebuia să stau lipită de o bară. Nebunului îi vine ideea să mă sărute fix în momentul în care vatmanul lua o curbă. Se dezechilibrează şi mă îmbrânceşte, iar eu mă izbesc cu tâmpla de compostorul de bilete. Din jurul meu se auzeau hohote de râs.

Înfuriată de acest incident şi cu un ditamai cucuiul, încep să îl injur ca la uşa cortului. Îi spun că vreau să coborâm din tramvai să vorbim. Doar el coboară. Rup trandafirul galben şi îl arunc în el. Uşile tramvaiului se închid şi suflu uşurată…până seara, când începe cu telefoanele de ameninţare că se omoară dacă nu vreau să ieşim în oraş. Şi tot aşa m-a hărţuit timp de aproape un an de zile, el ameninţa cu sinuciderea, eu cu poliţia.

Cine o face ca mine, ca mine sa păţească!

http://ursuletulverde.wordpress.com/

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , ,

8 responses to “Pentru sănătatea dumneavoastră, evitaţi întâlnirile aranjate!”

  1. laviniaboitos says :

    Ce funny!:-))

    • filedinpoveste says :

      Da, eram la P.R. bancar şi muream de râs. Râdeam pe înfuntate pentru că nu era nimic amuzant la curs. Mare plictiseală şi linişte. Fetele făceau origami, iar eu citeam despre broscoiul Mădălinei :))

  2. Ursuleţul verde says :

    Dragă Andreea, îţi mulţumesc frumos pentru invitaţia ta! Chiar m-am distrat aseară când am redactat acest articol, însă la momentul întâlnirii, nu am avut aceleaşi sentimente. Întâmplarea este adevărată, chiar mai groaznică decât am descris-o. Cu N. bineînţeles că nu mai vorbesc. Despre Victor nu mai ştiu nimic şi sper că nici nu o să mai ştiu vreodată.

    • filedinpoveste says :

      Eu trebuie să-ţi mulţumesc.
      Mulţumesc că mi-ai făcut ziua mai bună şi nu e un slogan electoral, dar m-ai făcut să fiu mai veselă.
      Mulţumesc că m-ai ajutat să-i amuzăm pe cititori şi nu zic că am fi nişte personaje de la circ.
      Mulţumesc pentru că mi-ai dăruit din timpul tău şi că mi-ai povestit ceva foarte amuzant şi într-un mod mai amuzant decât mă aşteptam.
      Mulţumesc că ai făcut-o pe Alexandra să citească prima dată un articol scris pe blog.
      Mulţumesc că ai fost de acord să scrii la mine pe blog.
      Mulţumesc că eşti prima bloggeriţă care îmi scrie un text (nu că la alte articole nu m-ai fi ajutat).
      Mulţumesc că eşti prietena mea şi îmi asculţi toate tâmpeniile.
      Mulţumesc că îmi citeşti artiolele.
      Şi, mai mulţumesc, că îmi găseşti titluri frumoase.
      Mulţumesc mult pentru că eşti tu!

      • Ursuleţul verde says :

        Ah, deci chiar am roşit! Eşti mult prea drăguţă! Cu siguranţă mi-ai făcut o promovare mult mai bună decât meritam. Aştept cu drag articolul tău, pentru blogul meu. :*

  3. diaconeasca says :

    Mada, esti o zeita a intalnirilor…numai tie ti se putea intampla. Superba povestioara. Si cum stiu ca mai ai cateva, te sfatuiesc sa scrii o carte. Nu ar trebui sa ii privezi pe oameni de asemenea “bunatati”. Pupici

Trackbacks / Pingbacks

  1. Cum evitam întâlnirea în doi | file din poveste - 21/03/2014

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: