Ţara pet-urilor

“Îmi doresc să nu mai trăiesc în ţara PET-urilor, a sticlelor de plastic, a cutiilor aruncate peste tot, pe orice drum”, spunea prim-ministrul, Victor Ponta. Însă românul de rând ar aduce multiple completări:

Aş vrea să nu mai trăiesc în ţara lui Dorel, a lucrurilor făcute de mântuială, a cerşetorilor care fac coadă la cununiile religioase, a beţivilor care zac pe uşă, fix la intrarea în blocul tău, a neşimţiţilor din transportul public care te pipăie ca şi cum ar pune mâna pe femeia lor,  a hoţilor care cotrobăie prin geanta ta ca şi cum ar fi a lor, a taximetriştilor care-ţi dublează preţul cursei, a politicienilor care-ţi toarnă asfalt doar în campania electorală şi-ţi vind gogoşi mai ceva ca-n Vama Veche şi sigur n-aş mai vrea să trăiesc în ţara câinilor fără stăpân.

Problema pet-ului de care vorbea monsieur Ponta punctează, deodată, două probleme majore ale României şi ale capitalei, în special. Odată vorbim de gunoiul împrăştiat pe toate străzile şi odată de vechea problemă a câinilor maidanezi, doar englezescul “pet” mă duce cu mintea şi la căţeluşii care hoinăresc nestingheriţi. Cu toate acestea Ponta vorbeşte doar de prima problemă.

Urmează ca în marile magazine să se monteze aparate speciale de colectare a plasticului şi a aluminiului. Ştii care-i partea mişto în toată faza asta?  Primeşti şi bani pentru fiecare doză/pet, dar suma e prea mică pentru a fi luată în seamă de român, fiind vorba doar de 5 bani. Dacă românul nu e tentat de cei 5 bănuţi, cu siguranţă, oameni străzii vor face coadă la maşinăria respectivă pentru a face de-o ţuică şi-un pachet de ţigări.

Ideea nu e nouă. Eu, cel puţin, auzisem de ea din Germania. Într-un orăşel de pe lângă Dresden, toate magazinele implementaseră acest aparat. Băgai pet-ul, primeai banu’. Numai că suma pe care o primeai pentru fiecare pet reciclat era undeva la 20 sau 50 cenţi. Deci circa un leu sau doi per pet.

Nici ideea de colectare selectivă, cea cu tomberoanele multicolore, nu era rea. Ce-i lipsea acesteia era consistenţa.  Îmi aduc aminte că la sfârşitul liceului mi-am aruncat toate papetăria pe care nu mai aveam s-o folosesc. Şi ca să fac o faptă bună am zis să o duc la un tomberon care colectează hârtie. Ei, păi n-am plimbat-o pe mama un sfert de oră prin oraş după un astfel de tomberon?

Daca aceste tomberoane speciale ar fi fost amplasate lângă fiecare ghenă de gunoi, cred că românul ar fi fost tentat să colecteze deşeurile selectiv. Şi sigur vă spuneţi: “Băi, dar ăştia ia gunoiul laolată”. Ei şi? La fabrici acesta este selectat, din nou, cu ajutorul unor maşinări speciale, de exemplu pentru aluminiu se foloseşte un utilaj prevăzut cu nişte cleşti magnetici.

 Tare-s curioasă, oare Bucureştiul îşi va spăla păcatele? Sau lângă tomberoane o să apară un munte de gunoi din cauza boschetarilor care vor râma după pet-uri şi doze de aluminiu? Voi ce credeţi?

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: