Cum să pierzi timpul când afară plouă

Gata, de azi toamna şi-a intrat în drepturi, la propriu, iar ploaia rece te obligă să stai în casă, asta dacă nu cumva trebuie să mergi la muncă. Iată câteva idei despre cum să-ţi petreci zilele ploioase:

Asta-i vreme de făcut copii” sună cea mai vestită zicală despre zilele ploioase. Însă ce te faci atunci când persoana iubită nu e lângă tine sau amândoi staţi la cămin, iar spaţiul nu vă permite? Cauţi o modalitate de giugiuleală, fie ea şi telefonic.

În doi sau singur, tot o carte bună te scoate din impas. Cum să nu-ţi placă să citeşti pe o vreme când nu ai ceva mai bun de făcut decât să citeşti, iar cartea pe care o răsfoiai prin metrou se cere terminată.

Poate doar o ciocolată caldă sau un ceai rivalizează pentru atenţie pe timp de ploaie, dar obligatoriu sub ascunzătoarea plăpumii. Şi cum un ceai nu se bea doar de dragul de a-l bea, ce ar fi să căutăm pe internet un film? Nu neapărat bun, pe o astfel de vreme orice e acceptabil, mai ales cele proaste.  Asta e ocazia să te pui la punct în domeniul cinematografiei: ce filme au mai apărut, dacă-şi merită notele de pe IMDb sau dacă recenziile de la prieteni sunt relevante. Şi aşa timpul nu ţi-a permis să urmăreşti prea multe filme pe parcursul verii când ieşirile prin oraş erau la ordinea zilei.

Somn. Evident când citeşti, te uiţi la filme şi stai lungit în pat parcă te ia somnul. Ce ar fi să opreşti orice activitate şi să te odihneşti? Se anunţă o săptămână încărcată şi o odihnă în avans nu strică.

Dacă totuşi mai ai ceva energie, începi să scotoceşti prin ofertele de pe BestJobs sau eJobs, uite aşa poate sare şi iepurele norocos. Cu un ochi pe geam şi cu altul în monitor parcă toate ofertele se mulează cerinţelor tale.

De plictiseală, unii mai răutăcioşi, ca Mădă, să uită pe geam la oamenii care aleargă disperaţi şi se amuză când nu găsesc un loc ferit de ploaie. Mai că  văd un zâmbet malefic în tot amuzamentul ei. Uneori mai inventează şi reţete. Probabil tot pe o vreme ca asta a luat naştere şirea despre violul cu năbădăi (femeia de serviciu a fost violată cu mopul). Nu vă panicaţi, era doar o temă pentru facultate.  

Alţii, mai talentaţi, ca Alex, încearcă noi acorduri la chitară. La următoarea întâlnire ne va surprinde cu o melodie nouă sau cu o colecţie de poze. Şi fotografiatul este o metodă de a pierde timpul când afată plouă. Unde să mai punem şedinţele de manichiură/pedichiură care sunt perfecte pentru o astfel de vreme.

Voi ce faceţi când plouă afară?

Advertisements

Tags: , , , , , ,

4 responses to “Cum să pierzi timpul când afară plouă”

  1. Adrian Ghiorghiescu says :

    Vezi ca articolul tau e out of date. A inceput sa ninga 😀

  2. Antoaneta says :

    Aahh! Eu sunt pentru varianta cu somnul! Somn de voie şi nevoie! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: