Piaţa pentru care vârstnicii străbat tot Bucureştiul

Zilnic, sute, dacă nu mii de bucureşteni vin la Obor să-şi facă piaţa. Cei mai frecvenţi clienţi sunt cei de vărsta a treia care sunt în stare să ia la pas întregul Bucureşti doar să economisească un leu sau doi.

Încă de la primele ore ale dimineţii, vârstnicii aglomerează tramvaiele şi autobuzele şi parcurg zeci de minute pentru a cumpăra cele mai proaspele alimente din piaţa Obor. Ştiu ei ce ştiu căci, la orele prânzului, nimic nu pare proaspăt chiar dacă vânzătorii îţi spun contrariul.  Aici oamenii nu se uită pe unde merg, privirea lor scanează doar rafturile şi produsele de pe ele.

În piaţa din Obor fiecare vinde ce poate şi cum poate: unii vând telefoane şi ţigări de contrabandă pe la colţul străzii, alţii vând ”muşama cu cadou”, unii comercializează  produse alterate în spaţii insalubre, alţii pur şi simplu au învăţat ce înseamnă o piaţă la norme europene.

Nici nu apuci să ajungi bine la Piaţa Obor că ţiganii te reped cu ofertele lor la ţigări, telefoane mobile şi fel de fel de lucruri de a căror existeţă nici nu ştiai până atunci. Treci mai departe printre oamenii care se chinuie să târască sacoşele grele. Kilogramele de fructe, legume şi lactate par mult prea grele în drumul lor spre tramvai.

Vânzătorii le dau indicaţii clienţilor „asta e mai bună deşi e un pic mai scumpă decât alălaltă” spune o vânzătoare de ţesături. Kilometrii de stofă îşi aşteaptă croitorii care par să stea departe de arşiţa prânzului. Poate mai pe seară vor avea mai mult succes. Astăzi vânzătorii de stofă îşi aşteaptă clenţii cu marfă nouă. Noile broderi stau trufaş pe primul rând ca să atragă privirea croitorului.

Femeia de serviciu se plimbă nervos cu mătura pritre rafturile Centrului Comercial Bucur Obor semn că ar vrea să te dai din calea ei. Nu ştie că hala veche a pieţei arată de parcă nimeni nu a trecut cu mătura pe acolo.

„Nu atingeţi exponantele!” sau „Nu pune mâna!” stă scris cu litere de-o şchioapă pe unele produse din centrul comercial, printre care şi un cadru de uşă metalică.  Poate că acest mesaj ar fi mai bun pentru muştele şi clienţii care pipăie fiecare centimetru  de aliment din hala veche, fie că este vorba de un tricou, un peşte sau o bucată de brânză.

Hotărâm să vizităm şi Piaţa Agroalimentară care ne promite că ne va prezenta şi produse bio, numai că, odată ajunse aici vom vedea doar două-trei magazine deschise. Iar covrigeii cu susan, ciorba la plic şi caramele mai mult ca sigur nu fac parte din categoria bio.

Mergem mai departe şi vedem ţigani care inspectează bijuteriile din aur, cred că vror să-şi dubleze colecţia de metal preţios.

Personaje de legendă în hala veche

Miroase a vechi şi rânced în cea mai celebră piaţă din Bucureşti. Ca să intrii în piaţa săracului, trebuie să dai ochi cu o namilă de om, cu ochii mici şi pierduţi în fundul cearcănelor care păzeşte piaţa ca un cerber adevărat şi care te  priveşte suspicios. Doar a mirosit el ceva, aici tinerii nu vin prea des la piaţă ci preferă supermarket-urile.

Ca să înaintezi printre tarabe trebuie să înduri mirosul aspru de mucegai care e împrăştiat de aerul ciondiţionat. Printre farfuriile de pe Aleea Farfuriilor vei fi întâmpinat de mirosul puternic de brânză semn că personajele lui Caragiale, Farfuridi şi Brânzovenescu, sunt încă autentice în zilele noastre.

Igiena nu-i la ea acasă

Majoritatea magazinelor din hala veche te întâmplină cu un miros de nedescris. De exemplu, magazinul de lactate, SC Alis Com Service SRL, îşi ţine clienţi departe atât din cauza mirosului neplăcut, cât şi din cauza băltoacei create de comerciant, care dorea să cureţe pe jos.

Muştele sunt singurele care nu sunt deranjate de mirosul insuportabil din hală. Doar o vânzătoare plictisită mai alungă  cu mâna musca ce tocmai se aşezase pe unul dintre peştii aruncaţi neglijent pe un pumn de gheaţă.

Icrele de crap sunt gălbejite şi plutesc într-o zeamă maronie, semn că peştele e proaspăt, sau cel puţin aşa ne mărturiseşte vânzătoarea, deşi castronul parcă încearcă să şoptească altceva.  Chiar şi aşa o bătrânică ne spune că este prea scump şi, acum ceva timp, a cumpărat din alt magazin carne stricată ce i-a provoacă urticarii.

Mai toţi vânzătorii servesc produse fără a folosi mânuşi. Şi râd nervos atunci când le atragi atenţia căci, aşa cum au spus toţi, deobicei le folosesc.  Dar cu toate astea, cumpărătorii par să nu fie afectaţi de lipsa de igienă căci preţul este mult mai mic decât în altă parte, iar pensia tăiată nu le permite să cumpere altceva.

Unii comercianţii sunt mână-n mână cu administraţia pieţei şi ne dau repere greşite atunci când le cerem ajutorul. Îi vezi cum se dezaprobă unul pe celălalt până, în cele din urmă, ajungi unde doreşti. Cu toate acestea se uită suspicios la tine şi îţi spun că nu-l cunosc pe administratorul pieţei.

Însă noi nu am putut lua legătură cu administratorul spaţiului de închiriere, Ana Mihai, directorul general  al Societăţii Comerciale, căci,  aşa cum spunea secretarul Florin Seceleanu, aceasta este  foarte ocupată.

Secretarul era obişnuit cu prezenţa jurnaliştilor şi a celor de la Protecţia Consumatorului, practicând această meserie de aproape douăzeci de ani.

„Păi covrigii vi dă cu mânuşă la covrigărie?”, iar carnea nu se vinde cu muşte căci muştele zboară au fost câteva din scuzele secretarului atunci când i-am povestit de neregulile pe care le-am găsit în hală.  Apoi îşi aminteşte că are câtiva chiriaşi care sunt certaţi cu igiena, unii dintre ei „mănâncă seminţe mai rău ca o fabrică…şi acolo le lasă(cojile)”.

Deşi iniţial, Seceleanu ne spune că îşi face piaţa din hala pe care o administrează şi asta aleatoriu, fără a avea un magazin în care are încredere, după aceea îşi aminteşte că brânza nu este 100% din lapte căci  „la 12 lei kilogramul îţi dai seama că nu e brânză, din start. La mezeluri la fel, îţi dai seama că nu e mezel de calitate, e ce mâncam noi pe vrema lui Ceauşescu”.

E totuşi amuzant ca, într-un peisaj dezolant, să descoperi că unii vânzători mai pot să glumească pe seama produselor pe care le vând. La raionul cu carne vom găsi şi resturi pentru animale, câteva oase aruncate neglijent într-o lădiţă. I-am întrebat pe vânzători pentru ce sunt acele bucăţi de oase şi ne-au răspuns, aşa cum era de aşteptat, „pentru animale”, „pentru animale aşa ca mine” a completat celălalt măcelar.

Jegul de pe şorţuri şi lipsa mânuşilor nu face parte din peisajul din piaţa nouă unde mai toate produsele sunt acoperite cu folie alimentară, iar vânzătorii folosesc mânuşi de unică folosinţă. Dacă în hala veche mirosul îţi deranjează simţurile, în cea nouă, mirosul te îndeamnă să cumperi. De exemplu, magazinul de condimente te va atrage prin mirosul dulce de scorţişoară, rozmarin, foi de dafin, tarhon şi alte plante frumos mirositoare.

Numa’ “made in Romania”

Dacă faci o analiză a fructelor şi legumelor din piaţa nouă vei observa că toate sunt făcute în România: piersici româneşti, caise româneşti, nucă de Vrancea sunt doar câteva din denumirile date de comercianţi produselor de pe tarabă.  Iar comercianţi, sau cei care lucrează pentru pieţele de la Obor sunt conştienţi că multe dintre produsele de pe tarabă nu au nici gustul, nici aspectul celor crescute la ţară.

Unii comercianţi au dezvoltat o întreagă strategie de marketing. Astfel un vânzător ne oferă „muşama cu cadou”, iar cadou poate fi o scrumieră, o bombonieră, o untieră sau, marele premiu,  o Dacia Logan. Practic e imposibil să pleci cu mâna goală de aici.

În plus, la piaţa din Obor poţi  să râmâi cu ceva bani în buzunar după cumpărături, trebuie doar să verifici fiecare tarabă. Cele mai din spate au preţuri ceva mai mici decăt tarabele de la intrarea în piaţă, semn că zona dictează şi preţul şi profitul comerciantului.

Nici vânzătorii ambulanţi de la colţul străzi nu se lasă mai prejos şi au creat oferte care mai de care mai atractive. Deşi sunt la limita legalităţii, mulţi dintre ei ştiu cum să fenteze legislaţia românească şi să scape basma curată. Poliţiştii pe care i-am găsit în zona pieţei se declar neputincioşi şi spun că legea pentru contrabanda cu ţigări s-a modificat, astfel încât nu au posibilitatea să ceară socoteală celor care încearcă  să vândă sub douăzeci de cartuşe: „pentru o anumită cantitate de ţigări nu se face cazier, că au schimbat legea. Doar de la douăzeci de cartuşe în sus”.

De asemenea, poliţia ştie întreaga strategie a contrabandiştilor: „ei, practic, au doar pacheţele cu cartoane înăuntru, că s-au prins că noi îi luam pe toţi,  îi băgam în dubă şi le confiscam marfa. Aşa ei doar ţin modelul şi când vine cumpărătorul îl ia separat şi îl duce la maşină să-i arate marfa” declara unul dintre poliţişti. Mai mult decât atât, aceştia nu au posibilitatea de a le confisca marfa fără un mandat judiciar.

În timp ce poliţia priveşte neputincioasă cum interlopii îşi fac avere din produsele vândute la negru, Protecţia Consumatorului inspectează piaţa doar dacă este sesizată, iar oamenii continuă să cumpere alimente de o calitate inferioară de le pune în pericol sănătatea.

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

6 responses to “Piaţa pentru care vârstnicii străbat tot Bucureştiul”

  1. Adrian Ghiorghiescu (@AdiGhiorghiescu) says :

    Foarte bun articolul. Ma bucur ca am reusit sa trec peste faptul ca primul cuvant al articolului e scris gresit 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: