Amintiri din copilărie

“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele”, la casa bunicilor, la vatra cuptorului pe care cozonacii îşi trăgeau sufletul după ce se rumeneau, la bunicul care, mereu când venea acasă, îmi aducea bomboane şi mă sălta în sus când mă vedea, la pisoiul meu după care am plâns crezând că nu-l voi avea niciodată, la jocurile copilăreşti de la care nu lipseam nici în zilele de sărbăoare, “parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci!”.

Păcat că spunem asta prea târziu. Când suntem de-o şchioapă abia aşteptăm să fim mari ca să…nici noi nu ştim de ce, dar cu cât înaintăm în vărstă începem să conştientizăm care sunt clipele de care nu vom uita niciodată şi, cu siguranţă, cele mai frumoase din viaţa unui om.

Parcă timpul nu mai are răbdare cu noi, dar, ce să spunem de cei care abia acum încep să scâncească? Ei chiar nu au timp şi nici nu ştiu cum să profite de aceste clipe unice în viaţă. Sunt lucruri pe care altă vârstă nu ţi le permite să le faci, iar dacă încerci să copilăreşti la anii nepotriviţi vei fi considerat imatur, lipsit de responsabilitate sau pueril.

Atunci nu aveam griji ca acum…noi ne mulţumeam cu o gumă Turbo. Noi nu ne doream haine cu Hello Kitty sau Hanah Montana, noi le purtam pe cele ale fraţilor mai mari. Iar dacă se rupeau nu le aruncam, noi le coseam abţibilde şi le purtam cu mare mândrie.

Noi nu plângeam că nu aveam mobile, noi ne strigam la geam ca să ieşim pe-afară. Ne dădeam întâlnire cu mult timp înainte. La organizat excursii eram chiar mai spontani ca acum, ne întâlneam şi stabileam ad-hoc o drumeţie.

Nu duceam lipsă nici de Coca-Cola dar tot mai mult pe plăcea tec-un sau sifonul. Chiar şi acum mai duc dorul mersului la sifonărie, era parcă un ritual.

Noi ne jucam în spatele blocului, nicidecum în mall-uri sau prin centre comerciale şi tare mi-e drag să văd copii care se joacă jocurile noastre. Iar când ne era foame, aveam şi noi “fast-food-ul” nostru, tare ne plăcea să ne delectam cu prăjiturile mamei. A fost şi Mc Donaldʼs mai tărziu, dar noi am rămas fideli mamei, în schimb generaţiile care veneau din urmă nici nu concepeau o distracţie mai mare decât mersul la “inamicul numărul unu al mămicilor, MC-ul”.

Şi  acum de 8 Martie, nu pot să nu-mi amintesc cum scriam singuri felicitarea pentru mămica noastră, cât ne chinuiam să scrijelim frumos “Te iubesc mămico!”.

Advertisements

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: